poeme de Olive Senior

(egoRainbow)

traducere & prezentare: Monica Manolachi

Olive Senior (n. 23 decembrie 1941) este o scriitoare canadiană născută în Jamaica într-o familie cu zece copii. A început să lucreze încă din adolescență la un ziar local, ulterior a studiat jurnalism în Cardiff și în Ottawa, iar apoi a editat ani la rând publicații precum Social and Economic Studies la UWI și Jamaica Journal la Institute of Jamaica. După ce uraganul Gilbert a lovit Jamaica în 1988, s-a mutat câțiva ani în Europa, după care s-a stabilit în Canada. A publicat poezie, proză scurtă, roman și nonficțiune, pentru care a primit mai multe premii, printre care Premiul Scriitorilor din Commonwealth în 1987 și Premiul Bocas pentru Literatură din Caraibe în 2016.

 

Gastropoda

 

Ai impresia că am stat acasă toată viața,

umblând cu viteza melcului, trăind pe furiș

din munca altcuiva? Crezi că n-am nimic

de lăsat în urmă, numai cochilii goale? Haide,

studiază-mă. Desfă-mi camerele cochiliei.

Curaj! Oare ești gata de vârtejurile

cuibărite în inima mea?

 

 

 

Luna

 

Merg pe o cărare întunecată plină cu hibiscus

și bougainvillea, când deodată apare un petic de cer,

iar în fața mea o lună mare, mândră, copleșitoare, de argint.

Mulțumesc, Lună, pentru că în seara asta mi te-ai arătat

în toată splendoarea, stelele au pălit, m-ai sedus, m-ai smuls din

gânduri sumbre, lumini urbane. Știu, e chipul tău cel mai frumos,

fiindcă te văd de fiecare dată cum te rotunjești, apoi slăbești

după nu știu ce dietă celestă, înainte să dispari. Nu-i un secret.

Te cunosc eu bine. În curând, vei apărea din nou,

atât de zveltă și de subțirică, până când vei pierde iar controlul

și te vei ghiftui de mai, mai să crăpi. După patina strălucirii,

ți-aș putea spune cu ce te ospătezi. De data asta ești metalică,

un pic de mercur, de cositor, de antimoniu. Alteori,

se vede o căldură ca de chihlimbar lichid, de miere. Deși

nu ne-ai dezamăgit vreodată, ne torturezi cu incertitudinea

de a nu ști niciodată cât de mare te vei face. Din cauza asta

pari atât de umană. Nu ca Soarele, care se crede perfect.

Știu, comparațiile sunt oribile, scumpa mea Lună,

însă autodisciplina asta a lui e greu de digerat. Apare

cu aceeași față predictibilă zi de zi: nu se îngrașă,

nu slăbește, nu are defecte. Se înroșește el puțin și

se clatină din când în când pe la amiază. (Răutăcioșii zic:

ce le mai bea!) Îmi place să cred că uneori bătrânul

cârcotaș abia așteaptă să se facă nevăzut și să-și pună flanela

cea roșie și veche, să-și tragă sufletul. Printr-un paso doble.

poeme de Olive Senior

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to top