Constantin Virgil Bănescu a ales să plece

de Sorin-Mihai Grad

Nu l-am cunoscut personal pe Constantin Virgil Bănescu. Am schimbat doar două perechi de e-mail’uri acum doi ani, când m-a rugat să modific ceva la felul în care erau afişate poemele sale în EgoPHobia #15, alte amintiri nu am cu omul C.V. Bănescu. Poetului i-am citit versurile, mirându-mă cum se poate să-i fie apreciate azi unuia care părea că n-avea nici o treabă cu violenţa care susură din aproape orice text al poeţilor lansaţi în acest mileniu. Poate că nici nu i-aş fi dat vreo importanţă dacă Ştefan Bolea nu-l eticheta drept genial într-un mesaj din mai 2003 (pe care mi l-a retrimis după ce i-am transmis ştirea morţii lui Virgil). Iar când orgoliul lui Ştefan îl lasă să admită că un scriitor e genial trebuie să fie mult adevăr în chestia asta. Ştiam despre Virgil c-ar fi primit ceva burse prin Germania, că mai apărea uneori pe la manifestări literare şi că numele său era pomenit cu regularitate când era vorba de Generaţia 2000. După moartea sa am aflat mai multe despre el, unii dintre cei care i-au fost prieteni sau măcar l-au cunoscut alegând să împărtăşească şi altora din momentele pe care au avut privilegiul să le împartă cu Bobiţă sau Virgil. Sinuciderea unui poet e pe undeva o acţiune firească şi romantică, dar cu toţii am fi preferat să nu fie vorba de Constantin Virgil Bănescu. Dar cum el a ales să plece nu ne rămâne decât să-i citim poeziile şi să ne amintim de el, cum l-am cunoscut, faţă-n faţă sau prin ce-a scris.