(egoRainbow)
traducere & prezentare: Monica Manolachi
Anthony Joseph este un scriitor și muzician născut în insula Trinidad în 1966. A fost crescut de bunici și, din 1989, locuiește în Marea Britanie. Scrie o poezie influențată de ritmuri de calipso și jazz, suprarealism și spiritualitate baptistă. Este autorul mai multor colecții de poezie: Desafinado (1994), Teragaton (1998), Bird head son (2009), Rubber orchestras (2011) și Sonnets for Albert (2022). În 2023, i s-a acordat prestigiosul premiu T. S. Eliot pentru poezie și a devenit mebru în Societatea Regală pentru Literatură, fondată în 1820. În calitate de romancier, a publicat The African origins of UFOs (2006), Kitch: a fictional biography of a calypso icon (2018) și The frequency of magic (2019). Predă scriere creativă la King’s College din Londra.
Conductorii misterului său
pentru Albert Joseph
În ziua în care tata s-a întors de pe mare,
rupt și chipeș,
l-am văzut umblând prin savană
și am știut imediat: el era.
Mersul însuflețit, pălăria fermecătoare –
serifele din numele său
~ vibrau ~
pe buzele mele.
În camera lui de burlac din El Socorro, în acel an
își punea caseta la boxa aia tăiată cu fierăstrăul.
Bobina bâzâia și difuzorul sărea,
dar femeile de la plantația de cocotieri
veneau să-i asculte
poveștile de călătorie.
Magazin, zicea, și-a făcut la răspântia Goose Lane.
Destul de urât, din prefabricate –
Ai grijă pe unde mergi,
să nu dai cu Datsunu’ în gard.
Și în baraca asta ce vindea? Mango roșu,
bomboane mentolate și tamarine.
Grilajul din sârmă îi ascundea bine suferința.
Până când magazinul a dat faliment,
a dărâmat șandramaua
și a luat-o spre est
în satul Entreprise.
Baraca, zicea, tot din prefabricate.
Lemn, zicea, a pus niște uscături din pădure.
Acoperiș, zicea, niște galvanizată. La
vârsta lui, îl apucase
pasiunea pentru lemnărie.
Mi-am petrecut noaptea aceea acolo,
cu cicadele zumzăind pe cerul senin din sat.
Deși nicio cameră nu era terminată
și tristețile se pitiseră toate. Eram
cu tata
și aș fi rămas
dacă m-ar fi rugat.
Velur maro,
ghete pentru deșert
cu opt găuri de șiret. Pantaloni bej
evazați, cu tiv întors de 5 cm.
Era un mit. Intrase în legendă.
Odată i-am atins gheata
să văd dacă tata este adevărat.
Dincolo de marginile îngălbenite ale fotografiilor
și de cântecele pe care le cântam,
voiam să îl aduc înapoi
din largul mării și din agoniile
distanței.
Cicatrici zdrobitoare. Nu mi-a scris.
Avea mâini mici, pentru lucrări de tâmplărie fină.
Cu degetele mângâia fibra de pin.
Și râurile umflate ale venelor,
ridurile adânci ale propriei carisme,
cicatricile – harta din palme –
erau scumpii conductori ai misterului său.
Aiyé Olokun.
Și s-a întors mirosind a mare.