(pricinaşul de serviciu)
de Radu-Ilarion Munteanu
Cuvântul „beizadea” a pătruns în limba română din turcescul beyzade, fiu de prinţ. Definea, în epocă, pe fiii domnitorilor Principatelor. În literatura istorică, apare în romanul Zodia cancerului, sau vremea Ducăi Vodă, de Mihail Sadoveanu, publicat pentru prima dată în 1929. Unul din personajele principale e beizadea Alecu Ruset, fiul unui fost domnitor moldovean.
În perioada postbelică a ieşit din uzul curent, cu excepţia eventualelor reeditări ale unor romane istorice şi a contextului literar. În perioada postdecembristă cuvântul e folosit ironic, peiorativ, referitor la progeniturile unor persoane care deţin poziţii sociale de anvergură. Aria de circulaţie a cuvântului se restrânge practic la mass media mai degrabă tabloidă.
Dar însăşi limba turcă a importat, la rândul ei, termenul din farsi (persană). Dl Sorin-Mihai Grad, unul din liderii EgoPHobia, citează o sursă a cărei limbă maternă e farsi, care explică originea turco-persană a cuvântului. Bey sau Beyg în turcă înseamnă prinţ, sau în sens extins, şef, lider. Iar Zadeh înseamnă în persană născut.
Deci Beyzadeh sau beigzadeh defineşte pe cineva născut într-o familie aristocratică, cineva al cărui părinte e un lider, sau o persoană binecunoscută în oraş sau în ţară, având o poziţie socială înaltă.
În farsi există un cuvânt cu acelaşi înţeles: Agazadeh. Agha având aceeaş senificaţie precum Bey/beyg în turcă.
Uneori, precizează respectiva sursă, ambii termeni, cel turco-persan şi cel persan, se folosesc cu sens negativ. Referitor la persoane definite ca urmaşi ai unor suspuşi, fără a avea calităţille individuale prescrise.
Să observăm că importul termenului în discuţie din turcă, la vremea cuvenită şi oarecum românizat, a restrâns aria semantică la definirea fiilor de domnitori.
De ce, în media postdecembristă, termenul a reînceput a fi folosit, după cel puţin două generaţii de omisiune? Aşa cum am afirmat, sensul în care e folosit, dar mai ales zona publică în care e folosit, e peiorativă. Cu un spor de ironie. De fapt, sensul în care e folosit, cu precădere în presa tabloidă, ar fi citit mai degrabă cu ghilimele. Implicite, desigur. Posibil că iniţial ironia se referea la calitatea cel puţin îndoielnică a figurilor aduse la suprafaţă precum mizeriile de după un dezgheţ. Apoi, în timp, fostul arhaism s-a generalizat, devenind cumva termen argotic. Nu voi exemplifica, nu voi personaliza. Cred că rostul folosirii termenului discutat e îndeajuns de limpede la modul abstract. Cu observaţia că semnificaţia termenului şi-a regăsit lărgimea ariei de folosire, căci nu mai avem prinţi în tabloul social.
Două vorbe despre un personaj istoric care a îndeplinit, între 1854 şi 1859, funcţia de guvernator al insulei Samos: Ion Ghica. Numit de Marele Vizir al Imperiului Otoman bey de Samos. De altfel urmaş al unei familii domnitoare în Principate. Fiul său, Dimitrie Ghica, a fost ambasadorul României în Grecia. Dar n-a fost numit beizadea, căci România devenise independentă de Înalta Poartă.