poeme de Vîlcu Maria

 [poezii frânte]

#

pe cer izvora

un pârâu de cerneală

ce se tot împrăștia prin univers,

un condei vărsat,

o mică greșeală

printr-un telescop e

un dezastru creator.

#

rătăcești aiurea

printre rândurile poveștii unui necunoscut

ca o floare crescută printre cărămizi.

vino s-o luăm de la început!

îți aduci aminte

de nopțile de vară

când hoinăream prin pustiu?

privește luna și admir-o ca pe

un mănunchi de speranțe moarte,

precum o proiecție a sufletului meu.

#

m-ai lăsat cu o galerie de artă

cu o colecție privată

de poezii cu numele tău.

agățate pe pereți stau

viziuni și perspective,

nuanțe vii, tonuri reci

care acum,

îmi par numai niște obiecte decorative.

prin suferință

mi-am creat un traseu,

am cutreierat colinele durerii

și i-am cucerit imperiile,

iar din amintirea ta

mi-am făcut

muzeu.