o istorie de buzunar
de Ana-Maria Negrilă
„Grădinile luminii” este un roman scris de autorul franco-libanez Amin Maalouf. Publicată în 1991, cartea explorează viața și aventurile lui Mani, profet și fondator al unei religii gnostice numite maniheism. Romanul urmărește povestea lui Mani din copilărie până la maturitate și oferă o viziune interesantă asupra contextului istoric și religios complex în care acesta a trăit și și-a fondat religia.
De fapt, „Grădinile Luminii” nu este doar o carte despre Mani, profetul religios din secolul al III-lea, ci este una despre toleranță sau, mai bine zis, despre absența ei. Mani visează la o religie care să le unească pe cele existente, o credință a păcii, a iubirii, a căutării cunoașterii, însă ceea ce întâlnește este tocmai intoleranța, setea de putere și de avere. Părinți îi sunt nobilul Pattig și frumoasa Marian, pe care acesta o părăsește pentru a se alătura unui cult, atras fiind de promisiunile liderului acestuia, Sittai. Astfel, Mani este răpit din brațele mamei și își trăiește copilăria și adolescența în cadrul acestui cult, în Grădina de Palmieri a Veșmintelor Albe.
Adevăratul Mani s-a născut în Persia Sasanidă, un imperiu care a dăinuit între anii 224 și 651 d.Hr. În acea perioadă, Persia era un centru important al lumii antice, cu o cultură și o civilizație extrem de bogate. Imperiul Persan Sasanid se afla în plină expansiune și era condus de o dinastie de monarhi care susțineau și promovau religiile și tradițiile persane, dar erau deschiși și către influențe externe. De asemenea, Persia se angajase într-o luptă pentru supremație cu Imperiul Roman, iar conflictele dintre cele două imperii marchează istoria vremii. Din punct de vedere spiritual, Persia era o țară în care coexistau mai multe religii, însă în timpul vieții lui Mani, religia predominantă era zoroastrismul, deși existau și alte culte, precum gnosticismul.
În „Grădinile luminii”, Mani părăsește Grădina de Palmieri a Veșmintelor Albe și își fondează propria religie, iar alături de prietenul său Malchos și de tatăl său, Pattig, drumul îl poartă spre India, apoi Persia, la curtea șahului Șapur I. Aici, intră în grațiile acestuia, însă întâlnește opoziția magilor, care își văd puterea atacată. Cum pe vremea lui Mani, Persia se afla într-o perioadă de transformare culturală și religioasă, datorată cuceririlor și înglobării în imperiu a mai multor regiuni, profetul este profund influențat de această atmosferă și caută să îmbine în învățăturile sale elemente din diferite tradiții și credințe. Astfel, el propovăduiește existența luminii și întunericului, a binelui și răului, în orice element al lumii, iar viața lui, războiul pe care îl va duce cu cei care se luptă pentru păstrarea privilegiilor, îl va conduce acolo unde se încheie toate marile idei care se ciocnesc de intoleranță.
„Grădinile Luminii” nu este un roman comod, însă este un roman sincer care arată lumea așa cum este, amestec de dragoste, bunătate, credință, dar, în egală măsură, și de invidie, răutate izvorând din lipsa de cunoștințe, din neînțelegere și fățărnicie. Sunt personaje care par să fi adunat în ele toate trăsăturile negative ale lumii și al căror impact asupra lui Mani însuși, asupra filosofiei și discipolilor lui, este profund.
La final, cel care pierde nu este filosoful care credea în frumusețea lumii și în puterea ei regeneratoare, ci sunt cei care, prin acțiunile lor, prin invidie și lipsă de empatie sunt trecuți prin roata istoriei și uitați de generațiile viitoare. Numele lui Mani continuă însă să trăiască prins între filele timpului, chiar dacă religia lui nu s-a impus.