o istorie de buzunar
de Ana-Maria Negrilă
O lucrare mai puțin cunoscută, apărută la sfârșitul sec. al XIX-lea, este cea care i-a implicat pe scriitorul Marcel Proust (1871-1922), compozitorul Reynaldo Hahn (1874-1947) și pictorița Madeleine Lemaire (1845-1928). Această colecție de povestiri, eseuri și poezii reprezintă o sinteză a talentului literar al lui Proust și a sensibilității sale rafinate. Deși mai puțin cunoscută decât capodopera sa „În căutarea timpului pierdut”, „Les Plaisirs et les jours” oferă o perspectivă interesantă asupra stilului său timpuriu și a temelor care îi vor domina mai târziu opera.
În mai 1896, cartea era gata, iar titlul a fost schimbat din „Le Château de Réveillon” în „Les Plaisirs et les jours” (Plăceri și zile). În luna iunie a aceluiași an, „Les Plaisirs et les jours” a fost publicată de Calmann-Lévy într-o ediție de lux, cu ilustrații realizate de pictorița Madeleine Lemaire și cu textele semnate de Marcel Proust. Lemaire era deja cunoscută pentru portretele romantice, ilustrațiile florale, dar și pentru influența sa în cercurile literare și artistice ale Parisului de la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar desenele ei adaugă volumului un element vizual rafinat, subliniind eleganța textului.
Proust a reunit în carte povestiri, poezii, împreună cu alte texte intitulate „Fragments de Comédie italienne”, „Mondanité et mélomanie de Bouvard et Pécuchet” și „Regrets, rêveries couleur du temps”. „Les Plaisirs et les jours” este astfel un volum destul de eterogen, trecând cu grație de la reflecții filosofice și introspecții psihologice la descrieri detaliate ale vieții mondene și portrete ale aristocrației pariziene. Dintre povestiri, fac parte „Moartea lui Baldassare Silvande, viconte de Sylvania” și „Violante sau mondenitatea”, dar și „Indiferentul”, „Vacanța melancolică a doamnei de Breyves”, „O cină în oraș”, „Sfârșitul geloziei” și „Confesiunea unei tinere”, toate traduse în limba română și incluse în Marcel Proust, „Sfârșitul geloziei și alte povestiri”, 2014. Proust abordează aici teme precum efemeritatea timpului, complexitatea relațiilor umane și căutarea frumuseții și a sensului în viață, iar proza sa este marcată de un stil bogat și elaborat, cu fraze lungi și descrieri minuțioase, care prefigurează tehnicile narative dezvoltate ulterior în „În căutarea timpului pierdut”.
Reynaldo Hahn a fost un compozitor, dirijor și cântăreț francez de origine venezueleană, cunoscut pentru melodiile sale încărcate de sensibilitate. Hahn a devenit rapid cunoscut pentru liedurile sale, printre cele mai celebre piese ale sale se numărându-se „Si mes vers avaient des ailes” și „À Chloris”. Hahn a contribuit la „Les Plaisirs et les jours”, punând pe muzică poeziile scrise de Proust și închinate pictorilor din secțiunea „Portraits de peintres”, printre care Anton Van Dyke, Antoine Watteau, Aelbert Cuyp etc., deși cartea mai conține și câteva poeme închinate muzicienilor Mozart, Schumann, Gluck, Chopin, adunate sub titlul de „Portraits de musiciens”.
Prefața a fost semnată de Anatole France, însă, în ciuda condițiilor deosebite în care a apărut și a numărului de exemplare trimise criticii, cartea nu s-a bucurat de succesul așteptat de cei implicați. Mai târziu însă, apar voci care s-o aprecieze, iar după cum mărturisea André Gide: „Calitățile acestei cărți delicate, publicată în 1896, mi se par atât de uluitoare, încât sunt surprins că nu am fost inițial uimiți de ea.” Poate de aceea, proiectul merită amintit pentru calitatea sa, dar și pentru a marca colaborarea celor trei, fiind una dintre aventurile interesante ale literaturii universale. În plus, dacă vă place Proust din „În căutarea timpului pierdut”, veți găsi cu siguranță interesantă și sinergia din acest volum.