[debut]
de Alexandra Florina Guță
Anul 2028. Soarele parcă nu mai strălucea așa cum o făcea odinioară, iar eu mă simțeam tot mai obosită din cauza facultății. Lucram pentru a deveni avocat, însă în zilele noastre, cuvântului dreptate nu prea îi mai găseam un sens atât de ușor de explicat.
România, alături de alte țări, recente foste membre ale Uniunii Europene, nu prea o ducea atât de bine pe cât votanții referendumului pentru ieșirea din această alianță ar fi crezut. În țara mea, 51% din electorat a fost entuziasmat de așa-zisa independență conferită de ieșirea din Uniunea Europeană. Totuși, în acel moment, dezavantajele deciziei au eclipsat orice avantaj ar fi existat vreodată în acea alegere.
Accesul liber la piață unică europeană a fost pierdut, ceea ce însemna impunerea de taxe vamale și bariere comerciale pentru importurile din și către Uniunea Europeană. Acest fapt a dus la creșterea prețurilor produselor. Mai mult, o mulțime de investitori străini alegeau să se retragă de pe piața românescă din cauza barierelor comerciale și a naționalismului exagerat. Ca urmare, șomajul era în creștere alertă. Moneda națională începea să își piardă valoarea la nivel internațional, cauzând inflație galopantă și noi creșteri ale prețurilor la produse de bază și combustibili. Ba mai mult, am devenit mai vulnerabili la influența Rusiei în sectorul energetic, ieșirea din UE ducând la slăbirea legăturilor energetice cu Europa. Dependența de gazul rusesc creștea, iar prețurile la energie explodau.
Din nefericire, nu eram singura țară ce ieșise din Uniunea Europeană. Ungaria, Polonia și Grecia se aflau în aceeași categorie. Primele două au renunțat la alianță din cauza ideologiilor tot mai diferite de standardele europene și de o multitudine de sancțiuni aplicate acestora. Cea din urmă a luat această decizie ca fiind o oportunitate de a-și câștiga controlul asupra propriei economii. De asemenea, pe internet se vehicula zvonul că și Franța își dorea crearea unui referendum pentru ieșirea din această alianță.
Acele detalii sumbre îmi aminteau zilnic de perioada alegerilor prezidențiale din anul 2024. Aveam doar optsprezece ani pe atunci și eram în ultimul an de liceu. Situația părea haotică încă din turul al doilea al acestora, având de ales între domnul Mureșean Alin și doamna Voinea Ioana. Cea din urmă era un candidat ce suținea valorile europene, însă, în ultima perioadă, alegătorii erau sătuli de această organizație, adesea declarând, că România nu era mai mult decât o colonie economică pentru UE, iar ideologiile sociale ale uniunii încălcau moralurile creștine. De asemenea, pandemia din 2020, criza economică și cea a imigranților, le dădeau mai multe motive de a fi împotriva UE. În schimb, Mureșean Alin venea cu o viziunea diferită, ceea ce le oferea speranță. Schimbarea, dacă este venită la momentul oportun, produce efectul opus celui așteptat, adică nădejde. Uneori, nici nu îi puteam învinovăți pe votanți pentru acea alegere, având în vedere că mulți lucrau și câte douăsprezece ore pe zi și abia aveau timp pentru ei înșiși din cauza pieței consumeriste căreia nu îi mai ajungeau cele opt ore din viața unui angajat. Majoritatea nici nu aveau timp să se informeze despre teme politice la cât de preocupată era viața lor cu muncă, familie, cumpărături și îndatoriri casnice. Pentru mulți, timpul alocat socializării și activităților recreaționale era un mit. Totuși, deși diferite, declarațiile domnului Mureșean erau uluitoare, dar nu într-un sens pozitiv, mai ales la adresa femeilor și la adresa teoriilor conspiraționiste. Pentru acel om, aproape nimic din ceea ce era scris în istorie nu părea adevărat.
Rețelele de socializare au jucat un rol important în ascensiunea acelui candidat. Strategia sa, deși poate incorectă din punct de vedere moral, a convins o mulțime de oameni să îl voteze. Toate postările de pe internet legate de campanie erau umplute de comentarii ale unor conturi, probabil, plătite să facă propagandă. Acestea conțineau câteva aspecte cheie: numele candidatului, Andrei Mureșean și cuvântul antisistem. Oamenii ce lucrau douăsprezece ore pe zi sau aveau mai multe locuri de muncă pentru a se putea susține financiar, obosiți, abia mai aveau chef de a se informa despre politică, iar vehicularea constantă a acestui nume pe rețelele de socializare, împreună cu cuvântul magic „antisistem”, i-a făcut pe alegători să îl voteze dorindu-și o schimbare ce poate le-ar fi adus beneficii. Ceea ce au scăpat, totuși, din vedere au fost declarațiile extremiste ale domnului. Populația a fost manipulată exact ca în romanul lui George Orwell, 1984. Singura diferență era că tele-ecranele nu le-au fost impuse oamenilor, ci au fost alese.
Îmi aminteam de zilele pline de incertitudine în care tinerii erau speriați de propriul lor viitor. Până atunci, aveam impresia că distopiile erau doar povești ce nu puteau să se întâmple niciodată. Pe vremea aceea, îmi doream să fac o schimbare. Îmi doream din toată inima să pot spune cuiva răspicat că alegerea acelui om ne-ar fi putut duce pe o pantă greșită. Nici celălalt candidat nu era cel mai strălucit, însă aș fi făcut orice să nu ne îndreptăm spre extrema dreaptă. Parcă oamenii deja uitaseră de similaritatea perioadei actuale cu cea de dinaintea Celui de-Al Doilea Război Mondial.
România ardea. Europa ardea. Lumea ardea. Zilnic, pe drumul spre liceu auzeam oamenii vorbind în autobuz depre alegeri. La școală, colegii mei discutau. Prietenii mei doar asta dezbăteau. Rețelele de socializare, canalele TV, familia, totul era despre alegerile prezidențiale. Eram compleșită de atâta informație. Tinerii ieșeau la proteste, oglindind situația noastră cu cea a Georgiei.
În ziua celui de-al doilea tur electoral, mă aflam în sufragerie alături de cei mai buni prieteni ai mei, așteptând cu nerăbdare rezultatele. Eram atât de emoționați încât toată viața noastră, parcă, ar fi depins de acea zi. Când numele domnului Mureșean a fost anunțat, o tăcere de mormânt s-a lăsat în cameră. Acela era începutul declinului nostru.
Luni mai târziu, serviciul militar obligatoriu a fost introdus în țara noastră pentru bărbați, parlamentul fiind format, de asemenea, din partide de extremă dreaptă și fiind de acord cu acea decizie în proporție de peste 50%. Președintele credea că armata avea să îi disciplineze pe tineri și să-i pregătească pentru un război ce părea a bate la ușă.
În acea zi, încă îmi aminteam momentele în care îmi luam la revedere de la cei mai buni prieteni ai mei de sex masculin. Țara se pregătea de un război despre care nimeni nu vorbea, dar al cărui aer se simțea în atmosfera.
În zilele prezente, stând pe canapea și sorbind din cafea, regretam că la acea vreme nu am știut cum să îmi exprim opinia în mod public și să aduc toate argumentele pentru care aveam să cădem în plasa pericolului. Nu voiam să influențezez oamenii să își schimbe votul. Voiam doar să le aduc o perspectivă asupra unui subiect de care eram foarte pasionată. Nu mă așteptam neapărat ca cineva să creadă o fată de doar optsprezece ani, dar, poate, pentru unii aș fi trezit spiritul investigației și ar fi ascultat în mod obiectiv fiecare candidat, măcar pentru o săptămână.
Cu toate acestea, în 2028, regretele datate în urmă cu trei ani nu mai făceau o mare diferență. Sistemul politic în care trăiam se apropia din ce în ce mai mult de distopie decât de realitate. Poate că nici celălalt candidat nu ne-ar fi oferit stabilitate, dar cine știe? Încă din cel de-al doilea tur am presimțit că o parte din faptele comise s-ar fi întâmplat și cu toate acestea, de ce nu am avut curajul să îmi exprim opinia?