[egoZaur]
de Sorin-Mihai Grad
Până acum 35 de ani, pe drumul unui manuscris între autor și cititori se găseau două obstacole majore, editurile și cenzura. Între timp, numărul editurilor a crescut, iar cenzura a fost desființată. Aparent, acestea sunt vești excelente pentru cei care scriu. Doar că situația din teren e puțin diferită de cea de pe hârtie.
Dacă ești dispus să sponsorizezi apariția propriei tale cărți, în principiu nu vei avea probleme în a ți-o vedea tipărită. Indiferent cât de slab și inutil ar fi manuscrisul tău, se găsește o editură dispusă să-și pună numele pe coperta lui, pentru un anumit preț. Că în acest caz vei fi nevoit să-ți cauți singur potențialii cititori, e o problemă secundară, care nu pare să-i preocupe prea mult pe cei care perpetuează acest sistem.
Iar în caz contrar, dacă nu ești deja suficient de cunoscut [de obicei din alt domeniu] sau norocos, nu durează mult până ce începi să te întrebi dacă a chiar dispărut cenzura. Pentru că aceasta nu e neapărat ideologică, deși e posibil ca unele edituri să nu fie interesate de ce scrii pentru că le-ar putea periclita anumite relații cu potentații zilei, în special când subiectul manuscrisului tău e mai controversat. Cenzura poate fi și economică. Nimeni nu e dispus să investească în apariția cărții tale, iar singurele oferte pe care le primești pentru editarea ei condiționează acest lucru de existența unor sponsori sau achiziționarea de către autor a unui număr minim de exemplare. Iar fără bani, manuscrisul nu se transformă în carte.