traducere & prezentare: Alexandra Ciubeică
Sylvia Plath (1932–1963) a fost o poetă, nuvelistă și romancieră americană. Lui Plath i s-a acordat Premiul Pulitzer pentru poezie în 1982 pentru colecția The Collected Poems, devenind astfel prima persoană care primește această distincție onorifică postum. Temele centrale ale volumului cuprind identitatea, alienarea, corporalitatea, întregul său univers poetic fiind o artă a auto-revelării. „On the Decline of Oracles” se numără printre poeziile incluse în acest volum și prezintă în cheie modernă pierderea viziunii și a îndrumării spirituale într-o lume haotică și banală, în contrast cu valorile trecutului. Declinul oracolelor reprezintă în mod simbolic incompatibilitatea omului contemporan cu sfera spirituală a existenței.
Despre declinul oracolelor
Înăuntrul unui templu în ruine, statuia frântă a unui zeu vorbea o limbă misterioasă.
– Giorgio de Chirico
Tatăl meu păstra o cochilie pistruiată
Lângă două corăbii care sprijineau cărțile pe raft
Și, în timp ce ascultam, zimții ei reci clocoteau
Cu glasurile acelei mări șovăielnice, de care
Îi era dor bătrânului Böcklin, care ținea la ureche
O cochilie, să asculte marea pe care nu o putea auzi.
Ce-i glăsuia cochilia în urechea internă
El știa, dar niciun țăran nu știe.
Tatăl meu a murit, iar când a murit,
A lăsat moștenire cărțile și cochilia.
Cărțile au ars, marea a înghițit cochilia,
Dar eu, eu păstrez vocile pe care el
Le-a sădit în urechea mea, iar în ochiul meu,
Orizontul acelor albastre, ascunse valuri,
După care tânjește fantoma bătrânului Böcklin.
Țăranii se ospătează și se înmulțesc
Și nu vor fi nevoiți niciodată să vadă ce văd eu.
În Templul Pietrelor Sparte, deasupra
Unei perdele jerpelite, se înalță capul cărunt
Al unui zeu sau al unui nebun. Nimeni nu știe
Care din ei sau nu are curaj să întrebe. De la el aflu
Clevetirile și deprimările zilei de mâine. La așa ceva
E bună vederea: ca un junghi stăruitor
În coastă, te sâcâie, te obosește.
Călare pe un scaun, la etajul trei
În Alexandra House, într-un separeu de la fereastră,
Care dă spre Petty Cury, privesc
Oarecum obosită camerele învăluite în fum
Din restaurantul de vizavi, văd cum o imagine
A ceea ce urmează să se întâmple îl acaparează
Pe bucătărul de la soba învăluită în aburi. Trebuie
Să aștept să se întâmple. O să vină. Vine:
Trei bărbați abia cunoscuți urcă la etaj
Pe scară și acoperă și soba, și bucătarul.
Unul e palid, cu părul ca alama;
Al doilea are ochii tulburi în spatele ochelarilor;
Al treilea merge sprijinit în baston
Și zâmbind. Aceste imagini mărunte
Invadează ochiul interior ca paginile
Dintr-o bandă desenată vulgară, iar pământul
Se rotește acum spre întâmplarea
Acestei întâmplări. În jumătate de oră
Voi coborî pe scara ponosită și îi voi întâlni
Pe cei trei bărbați care urcă. Mai puțin
Valoros decât prezentul, trecutul – acest viitor.
Neînsemnată această viziune pentru ochii stinși,
Care au văzut odinioară căderea turnurilor din Troia,
Care au văzut răul izbucnind din nord.