o istorie de buzunar
de Ana-Maria Negrilă
După aclamatul „Life After Life” (2013), Kate Atkinson revine cu o nouă carte, „A God in Ruins”, tradus în română ca „Un zeu năruit” (2015), care nu este însă o simplă continuare, ci o cronică emoționantă a vieții lui Teddy Todd, fratele mai mic al Ursulei, protagonista romanului precedent.
Teddy Todd este un tânăr poet aspirant care devine pilot de bombardier în RAF în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar Atkinson îl urmărește de-a lungul întregului secol XX: de la copilărie, trecând prin oroarea misiunilor de luptă, până la viața de după război, ca soț, tată și bunic. Ceea ce face această carte remarcabilă este modul în care Atkinson împletește diferitele perioade din viața lui Teddy într-o narațiune non-liniară, care sare înainte și înapoi în timp, obligându-i pe cititori să reconstituie treptat acest puzzle complex al existenței unui om obișnuit care a trăit vremuri extraordinare.
Poveștile se întrepătrund, de la copilăria lui Teddy în Poiana Vulpii, la război, căsătorie, creșterea unui copil, apoi viața ca bunic și, în cele din urmă, decăderea. Scriitorul, pilotul, jurnalistul, soțul, tatăl și bunicul sunt tot atâtea ipostaze ale personajului care coexistă între paginile romanului. Astfel, cititorului îi este mai ușor să urmărească atât mecanismul care l-a condus pe personaj să ia anumite hotărâri, cât și rezultatul acestora, desenând harta unei existențe care nu este decât una dintre cele posibile. Descrierile bombardamentelor, ale misiunilor ca pilot în RAF, ale fricii, pierderii și traumelor sunt tulburătoare, fiindcă nu este vorba doar despre „istorie moartă”, ci despre o relatare deosebit de vie, care ajunge să te marcheze ca martor.
Personajele sunt extrem de reale, complexe, dar și pline de imperfecțiuni, iar eroismul lor nu derivă din clișee. În război, Teddy Todd nu este un erou idealizat, ci un om simplu, care trebuie să accepte nu doar lucrurile care se întâmplă în jurul lui, ci și pe cele pe care este obligat să le comită. Conștiința, simțul pericolului, umanitatea înseși se tocesc sub influența misiunilor la care participă, astfel încât distrugerea unui oraș inamic nu mai înseamnă aproape nimic în fața morții unui prieten. Secțiunile care descriu misiunile de bombardament ale lui Teddy sunt printre cele mai bune dedicate vreodată Celui de-Al Doilea Război Mondial, iar Atkinson reușește performanța de a umaniza statisticile conflictului, precum faptul că mai puțin de jumătate dintre piloții RAF au supraviețuit. Membrii echipajului lui Teddy, Keith, Mac, Charlie, devin reali, cu soții însărcinate, părinți, superstiții și ritualuri norocoase menite să-i protejeze. Totuși, în egală măsură, scriitoarea nu evită paradoxul moral al războiului aerian și nu se ferește să arate cum bombardarea orașelor inamice, inclusiv a civililor nevinovați, pune sub semnul întrebării însăși umanitatea pe care civilizația pretinde că o apără. După război urmează decenii de încercări, de adaptare, de relații complicate, suferință, iubire imperfectă, pierderi. Atkinson ne arată că războiul nu este doar o perioadă delimitată în timp, ci mai degrabă o ștampilă care, odată aplicată, lasă urme de-a lungul unei întregi vieți. Spre final, romanul devine aproape un exercițiu moral: ce înseamnă a trăi, a iubi, a pierde, a continua? Ce preț are normalitatea după ororile războiului?
În acest context, adevărata miză a cărții nu este moartea în război, ci supraviețuirea, iar Teddy însuși mărturisește că s-a împăcat cu moartea în timpul conflictului, iar apoi, brusc, după încheierea acestuia, a descoperit din nou existența unei succesiuni de zile pe care nu mai știe cum să le trăiască, fiindcă o parte din el nu a acceptat niciodată ideea că va mai avea un viitor. Viața de după război a lui Teddy este marcată de alte pierderi, de la moartea prematură a soției sale, Nancy, la relația defectoasă cu fiica sa, Viola, care îl urăște aproape inexplicabil pe tot parcursul romanului, și până la degradarea bătrâneții. Viola, în special, este unul dintre cele mai dezagreabile personaje feminine din literatură: egoistă, amară, incapabilă să înțeleagă sacrificiile tatălui său, mamă indolentă și genul de persoană care ia hotărâri pe care nu le duce niciodată la bun sfârșit.
Kate Atkinson, fidelă stilului său caracteristic, ascunde însă un truc spre finalul cărții. Fără a vă dezvălui acest twist, menționez doar că ultimele pagini oferă o revelație legată de viața aparent haotică a lui Teddy, care schimbă retroactiv întreaga lectură. Este un moment care va diviza cititorii, fiindcă unii vor interpreta această întorsătură de situație ca pe o trădare narativă, iar alții vor aprecia, cu siguranță, ingeniozitatea literară a scriitoarei.
Titlul romanului ascunde el însuși o întreagă poveste și a fost inspirat de eseul „Nature” de Ralph Waldo Emerson din 1836: „Un om este un zeu năruit. Când oamenii sunt nevinovați, viața va fi mai lungă și va trece în nemurire, la fel de blând cum ne trezim din vise.” Până la urmă, în romanul său, Kate Atkinson argumentează că războiul reprezintă cea mai mare decădere a omului, distrugând iluziile și șubrezind temeliile civilizației moderne.
„Un zeu năruit” este o carte despre paradoxul vieții post-eroice, despre cum oameni care au fost zei în război devin persoane fără niciun scop în timp de pace, fiindcă viața lor s-a încheiat nu prin moartea fizică în timpul conflictului, ci prin cea spirituală. De asemenea, este o lectură esențială pentru oricine este interesat de literatura despre Al Doilea Război Mondial și despre ceea ce înseamnă cu adevărat să fii uman când ești prins în tumultul istoriei.