poeme de Anca-Marcela Nădășan

(Lecturi potrivite/recomandate de Alexandra)

Foame

 

Am o foame de mine
ce-mi răstoarnă tot ce știam
că port pe picioare.

Mă în-ghe(suie) în inimă
și mă doare îndulcit
când pot întoarce
tot ce am scris în piele.

Îmi trântește
scheletul în carne,
dar sunt atât de flămândă,
încât pot înghiți
toate semnele de punctuație din viața mea.

Pot pune punct la începutul enunțului.

 

 

 

Sete

 

Cuvântul nu mai străbate
prin spațiul dens
al undelor uzate
de tunuri fumegânde și vedete
mestecate la infinit.

Inima orbecăie
după corpuri articulate
ca să bea sunete calde.

Alăturate.

 

 

 

Arsură fină

 

În pat stau doar tăcerea mea
și tăcerea ta. Un zid
din pietrele care se conțin
fără să vorbească
despre râs și poveștile
care topeau mâinile
în arsuŕă fină.

Zidul e acoperit de promoroacă.

În așternutul ăsta
primăvara miroase a uitare.

 

 

 

Imoral

 

Mă urmărește vocea asta
ce nu se mai oprește
în creierul
legat imoral de inimă.

Din vorbele nerostite atâta vreme
care s-au adunat în gât
ca să ardă.

Au venit la mine, cu cenușa atârnând;
când se cațără pe limbă
le strivesc,
înainte să ardă.

M-au privit în ochi râzând
și au început să curgă.

 

 

 

Ecou

 

E liniște în casă.
Îmi odihnesc capul în mâini:
cine sunt
în ziua care se prelinge
măturând aspru
timpul pe care îl am?

O casă
lustruită pentru sărbătoare,
un trup
ce dansează în cuplu,
mâinile
care mângâie un creștet,
instituția
de prelucrare a minților necoapte.

Îmi țin capul în mâini.

Ecoul “eu”
mi se sparge în palme.

 

#

Despre autoare:

Anca-Marcela Nădășan (n. 1974) a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Este profesoară de limba și literatura română. Scrie dintr-o intersecție tensionată între rigoarea filologică și nevoia de deconstrucție anatomică a trăirii. După ani de viețuire în interiorul limbii ca sistem de norme, poezia este pentru ea o reacție fiziologică, un „spasm al trăirii” care refuză șlefuirea academică. Textele sale explorează uzura domestică, degradarea memoriei și mecanica fină a suferinței, utilizând un limbaj clinic, rece, care caută să atingă „fibra ființei” de sub țesăturile sociale opace.

poeme de Anca-Marcela Nădășan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to top