[cuvinte afurisite]
de Mihai Bogdan Lupescu
Am plecat de la afirmațiile false ale unui jurnalist de gasconadă, iubitor de drișcă, pentru a explica adevărata origine a sintagmei din titlu, și am ajuns la propaganda SUA, de la prima schimbare a unui guvern, din afara continentului, care nu era pe placul americanilor, culmea, din Iran și până la acuzațiile actuale de „export” al propagandei MAGA la Londra! Toate se învârt în jurul propagandei în general, și al SUA în special, așa cum vă invit să citiți mai departe. În ciuda utilizării regulate a cuvântului propagandă în sens peiorativ, serviciile de informații ale SUA nu au o problemă în folosirea lui în acțiunile „specifice”.
Înainte, să aruncăm o privire asupra victimelor predilecte ale propagandei, pe două trepte de cogniție.
*
Tufa de Veneția
Tufă de veneția sau a fi tufă de Veneţia este o expresie familiară care înseamnă a fi ignorant, neştiutor, prost; a nu şti absolut nimic; a fi o nulitate.
Un film românesc, din 1977, are ca titlu această expresie, cuprinzând mai multe scheciuri, în care au apărut cei mai buni actori din acea perioadă, cu o singură excepție de marcă, Gheorghe Dinică. Filmul a avut, poate, cea mai largă distribuție din istoria filmului românesc. Pe mai mulți dintre actori am avut norocul, întâmplător, să-i cunosc personal.. A fost ultimul film în care a jucat, cu o lună înainte de tragica dispariție, după cutremurul din 4 martie 1977, cel mai bun actor român, Toma Caragiu.
Altă expresie, cu aceeași conotație, este a fi tămâie. Profesorul meu de matematică din liceu folosea, în același scop, cuvântul solemn.
Nenumărate dintre aceste „tufe de Veneția” trec într-o altă stare și încolțesc sub efectul „razelor” Dunning-Kruger. Le vedeți rezistând în Parlament și în toate instituțiile de stat și de partid, dar nici mediul privat nu este ocolit.
*
Efectul Dunning-Kruger
Efectul Dunning-Kruger, numit şi efectul de supraîncredere/supraapreciere, denumeşte un mecanism de gândire care generează o eroare de autoevaluare, în virtutea căreia persoanele ignorante, incompetente, îşi apreciază nivelul de inteligenţă, de cunoaştere şi de competenţă ca fiind cu mult mai ridicat decât în realitate. Sau, dacă-l credem pe celebrul scriitor germano-american, Henry Charles Bukowski, „problema acestei lumi este că oamenii inteligenţi sunt plini de îndoieli, în timp ce cei mai proşti sunt plini de încredere, în toate împrejurările”, dar cam același lucru susținea și Bertrand Russel, probabil înaintea lui Bukowski, marea problemă cu lumea este că proștii și fanaticii sunt întotdeauna foarte siguri pe ei, în timp ce oamenii mai înțelepți, sunt plini de dubii.
Variante mai vechi ale acestei apoftegme, în ordine cronologică, aparțin lui Confucius, care considera că adevărata cunoaştere este a-ţi şti dimensiunea ignoranţei și lui Aristotel a cărui meditație asupra lumii îl adusese la convingerea că ignorantul afirmă, savantul se îndoieşte, iar înţeleptul reflectează.
Dunning şi Kruger afirmă că, într-un anumit domeniu, cei incompetenţi:
– vor tinde să-şi supraestimeze propriul nivel de competenţă;
– nu vor recunoaşte înalta competenţă a celor competenţi în realitate;
– nu-şi vor da seama de propria lor incompetenţă;
– vor recunoaşte propria incompetenţă anterioară după ce vor dobândi un nivel înalt în domeniul repectiv.
Nu are rost să vă dau exemple pentru că le vedeți zilnic, oriunde vă uitați.
La polul opus Efectului Dunning-Kruger este sindromul impostorului, dar nu intrăm în acest subiect.
*
Propaganda
Propaganda are un singur scop: să ude „tufele de Veneția” și suratele lor.
Cuvântul „propagandă” a apărut pentru prima dată în anul 1622, când Papa Grigore al XV-lea, îngrijorat de răspândirea globală a protestantismului a înființat Sacra Congregatio de Propaganda Fide (Congregația Sfântă pentru Răspândirea Credinței), o aripă a Curiei Romane, cu rolul supravegherii activităților misionare de răspândire a credinței catolice în lume.
Conotația negativă, asociată astăzi propagandei, se datorează în special lui Joseph Goebbels și „Ministerului Propagandei” condus de el după 1933, (pentru siguranța voastră, nu gândi prea mult, sau nu vorbi despre asta), dar reputația oribilă o căpătase deja prin „campania anglo-americană de demonizare a hunilor și de prezentare a războiului ca o ciocnire între *civilizația* atlantică și *barbarismul* prusac.
În Primul Război Mondial propaganda Aliaților a făcut din termenul propagandă un cuvânt atât de blamabil. Din anii ’20 până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial conotația negativă a cuvântului s-a accentuat și mai mult, din moment ce ajunsese să sugereze nu doar minciună (NB și corupție), dar și trădare”, așa cum scrie Mark Crispin Miller, în 2004, în Introducerea la cartea de care ne vom ocupa mai departe.
„În ceea ce privește propaganda, primii promotori ai alfabetizării universale și ai libertății presei întrevedeau doar două posibilități: propaganda putea fi fie adevărată, fie falsă. Ei nu au anticipat ceea ce s-a întâmplat în realitate, mai ales în democrațiile noastre occidentale capitaliste: dezvoltarea unei vaste industrii a comunicării de masă, preocupată în principal nu de adevăr sau de fals, ci de ireal, de ceea ce este, într-o măsură mai mare sau mai mică, complet irelevant. Pe scurt, ei au omis să ia în calcul apetitul aproape infinit al omului pentru divertisment și distracții”, scria Aldous Huxley, Brave New World Revisited, 1958.
Aici, trebuie să (ne) recunoaștem, suntem cei mai buni între europeni, așa cum Nietzsche se proclama primul maestru dintre germani, vorbind despre maxime.
Paradoxul este că, așa cum remarca Crispin, propaganda îi captivează cu ușurință chiar și pe cei care o detestă cel mai tare.
*
Edward L. Bernays
Cel despre care voi povesti în continuare nu a fost nici sub efectul Dunning-Kruger, nici lovit de sindromul impostorului, dar a fost un manipulator și un negustor. Mă feresc de epitete, era să scriu apetite, dar voi folosi cuvintele celor care-l descriu mai bine.
Este omul care a creat arhetipul elitei moderne, despre care Joe Jarvis scrie în The Man Who Created the Modern Elite, 2020, și care și-a moștenit convingerile elitiste de la unchiul său, Sigmund Freud, Edward L. Bernays, autorul cărții Propaganda, 1928.
Crispin îl consideră atât un „căutător al adevărului”, cât și un „propagandist al propagandei”, ceea ce ar părea o contradicție sau chiar un conflict de interese.
Jarvis spune că Bernays a scris cartea pentru a-și vinde serviciile unor oameni bogați și puternici care voiau să facă parte din elită, din care făcea și el parte, adică pentru cei care înțelegeau valoarea acestei meserii (NB propagandist) și își puteau permite să apeleze la ajutorul lui, cum convine și Crispin.
Bernays nu se ferește să ne spună că „scopul cărții sale este de a explica mecanismul prin care poate fi controlată opinia publică, modul cum poate fi acesta manipulat de propagandist”.
Ceea ce a făcut Bernays a fost diferit de simpla reclamă. El modela forțele opiniei publice și îndrepta beneficiile către clienții săi. Ei credeau, Bernays și unchiul, că omul este practic un animal, imoral, periculos și, prin urmare, trebuie controlat. Și nici nu trebuia să gândească, pentru că avea cine să gândească pentru el.
O spunea și țarina („roșie”, dacă ați văzut filmul) care nu era rusoaică (Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst), Ecaterina cea Mare: Do not leave the people to think și vorbele ei sunt ascultate și azi, după două secole jumate, (tot atât de la Declarația de Independență a SUA), mai ales în locurile „înroșite” lăsate moștenire.
*
Primul cuvânt, al primului capitol al cărții lui Bernays, Introducerea ordinii în haos, este manipulare. Dacă era cineva care nu știa că propagandă înseamnă manipulare, acum a aflat. Bineînțeles, Bernays vorbește de o manipulare conștientă și inteligentă a cutumelor și opiniilor maselor, ca element important într-o societate democratică!
„Suntem conduși, iar mințile ne sunt modelate, gusturile formate, ideile sugerate în mare măsură de către oameni despre care nu am auzit niciodată…Ei sunt cei care mânuiesc sforile prin care controlează conștiința colectivă, ei stăpânesc forțele sociale și concep noi metode prin care să supună și să conducă lumea”.
Adică o elită aproape „divină” care organizează haosul, pentru că, așa cum susține Walter Lippmann, mentorul lui Bernays, și autorul cărții Opinia publică, 1922, în tălmăcirea aceluiași Crispin, „nu este posibil într-o societate modernă de masă, ai cărei membri – în general incapabili de o gândire lucidă și de o înțelegere corectă, stăpâniți de instincte de turmă și de prejudecăți și adesea dezorientați de stimuli externi – nu sunt pregătiți să ia decizii sau să se angajeze într-o dezbatere rațională”. În două cuvinte, „fabricarea consințământului”. Era nevoie de o elită. Termenul, cu referire la grupuri sociale considerate superioare, a intrat în dicționarul Oxford în 1823. Eu nu sunt de acord cu definiția de „grup”, dar asta este o altă problemă. În schimb, Orwell era în dezacord cu Lippmann și respingea furtunos ideea unei elite conducătoare. Apropó, a existat și o dispută între cei doi pe paternitatea conceptului de Cold War (război rece), introdus de Orwell în 1945, dar preluat și folosit la titlul unei cărți, The Cold War, de Lippmann, în 1947. Hoția a ținut un timp, până s-au lămurit americanii.
*
Bernays este cel care a promovat ideea unui „mic dejun consistent”, motivul pentru care împreunăm slănina (bacon) cu ouăle, mâncate dimineața, nu la cină, pentru a crește vânzările companiei Beechnut Packing. Cei de vârsta mea cred că și-l amintesc pe doctorul Iulian Mincu, fost ministru al sănătății, cel cu alimentația rațională din timpul când eram toți la regim…comunist. Era, totuși, doctor.
Bernays a convins femeile să fumeze, asociind țigările cu drepturile femeilor! Femei atractive, bineînțeles, aduse la o paradă, își aprindeau țigările în public, ca o declarație de egalitate cu bărbații. Și exemplele sunt nenumărate.
*
Să revenim la motivul titlului. Bernays a contribuit la răsturnarea guvernului din Guatemala, printr-o lovitură de stat orchestrată de CIA, folosind ce știa el mai bine, propaganda, intoxicând prin presă poporul american cu ideea că Guatemala este un dușman comunist, periculos pentru SUA. În realitate, toată lumea din guvernul SUA știa că guvernul din Guatemala nu era nici cea mai mică amenințare pentru America. Era o amenințare doar pentru United Fruit Company care avea nevoie de sprijinul guvernului american pentru a-l împiedica pe președintele în exercițiu să răscumpere terenurile de cultură a bananelor de la compania United Fruit, cunoscută astăzi sub numele de Chiquita Bananas. Operațiunea s-a numit PBSuccess și a schimbat guvernul în 1954, adică CIA a distrus democrația guatemaleză pentru a profita de pe urma exportului de banane, singurul produs al țării, care a fost supranumită republică bananieră.
Bernays a reușit să cheltuiască dolari americani din impozite pentru a proteja United Fruit Company, sărăcind și ucigând în același timp guatemalezi nevinovați.
Noul regim a avut implicații profunde pentru Guatemala în următorii 30 de ani. Din 1960 până în 1996, un război civil a cuprins țara.
*
Propaganda CIA de răsturnare a guvernelor, a fost folosită și în Iran! În august 1953 prin Operațiunea Ajax, a fost înlăturat regimul democratic și înlocuit cu Șahinșahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, al doilea împărat care a vizitat Cazinoul din Constanța (1966), după Țarul Rusiei, Nicolae al II-lea (1914). Ce mică e lumea lor!
În august 2026 SUA iar are treabă în Iran, motivul declarat fiind uraniul.
August este o lună bună pentru insurecție, resurecție, invazie sau altă „operație specială și pace” tolstoiană, ridicarea zidului Berlinului, puciuri și alte chestii bărbătești. Tot într-un august, armata americană s-a retras, după douăzeci de ani, în 2021, din Afganistan.
După ce au schimbat regimul din Venezuela în 2026, prin capturarea lui Maduro, SUA au capturat și petrolul venezuelean. Donald Trump a anunțat, tot în august, încheierea unei înțelegeri cu Venezuela, despre care spune că va oferi Statelor Unite controlul asupra majorității celor peste 65 de miliarde de barili de rezerve de petrol dovedite ale țării. El a descris acordul drept „cea mai mare afacere petrolieră din istoria lumii”. Propaganda continuă în Iran, Groenlanda, Canada, Europa, Orientul Mijlociu și pe oriunde e nevoie.
*
Două lucruri sunt imposibile:
Să afli ce vrea femeia. Sigmund Freud spunea la un moment dat că, deși a studiat femeia timp de treizeci de ani, „marea întrebare la care nu am fost capabil să răspund este ce vrea femeia”.
Freud, dacă l-ar fi citit pe Wilde, nu s-ar mai fi chinuit, inutil, să înțeleagă femeia, pentru că „femeile, așa cum spunea poetul, sunt creaturi meninte să fie iubite, nu înțelese”. Putea să se oprească în a fi atât de stăruitor pentru un lucru atât de puțin important.
Al doilea este să te ferești de propagandă.
Propaganda este o femeie care face topless într-un butoi, dar nu știi ce se află înăuntru.
Van Gogh picta de multe ori pe aceeași pânză pe care pictase alt tablou din lipsa banilor pentru materiale noi. Propaganda face același lucru, pictează o nouă persuasiune peste vechea fabulație.
Propaganda este ca un tsunami, conspirația este ca o horă. Propaganda este un orator antrenat pe milenii.
*
Statul este cel mai odios propagandist și samsar. Propagandistul a căpătat etichete noi, broker, dealer, pe lângă cele vechi de agent sau codoș.
În spatele fiecărui propagandist se află două interese puternice: al lui și al celui care-l plătește. Exact ca în cazul spionilor.
„Republicile bananiere”, prin extensie, supraviețuiesc din ce au, cafea, cacao, fructe exotice, condimente, minerale, metale rare, petrol sau alte resurse de care profită urmașii clienților lui Bernays, din minunata ordine nouă mondială revizuită, cum ar spune Huxley. Despre „monarhiile petroliere” numai de bine.
Reclamele sau propaganda comercială, dar și în orice alt domeniu (politic, social, medical, educativ, sportiv etc), alături de, scuzați, vespasiene, pot spune multe despre educația și cultura unui popor. Tentația agresivă, indusă prin reclame, este un atac la persoană, o violare a judecății individuale și de grup, un masacru al moralei.
*
Noi, de când ne știm, suntem o țară cerealieră, dar am auzit de multe ori spunându-se și despre noi că am fi o „republică bananieră”, la figurat, dar, foarte curând cred că vom fi și la propriu, muțumită schimbărilor climatice.
Până atunci, folosim intens cutiile goale de la bananele importate. Bibliotecile comunale care nu mai au unde să-și etaleze cărțile, adică în biblioteci normale, depozitează cărțile în cutii de banane. Banii se țin în cutii de pantofi. Televiziunile ne țin la curent și cu reciclarea cutiilor.
*
Propaganda, un cuvânt pe care nimeni, niciodată, nu-l va putea reabilita, dar care va fi utilizat perpetuu. Tocmai am citit că OpenAI a închis niște conturi folosite într-o operațiune de propagandă pro-Kremlin.
„Propaganda este universală și continuă. Prin urmare, nu se va renunța niciodată la propagandă”, este concluzia pe care ne-o transmite Bernays în cartea lui.
Și nu numai în „țările bananiere”. Manipularea modernă o lăsăm pe altă dată.