traducere & prezentare de Vlad Radu
Walt Whitman (1819–1892), născut în Long Island, a fost poet, jurnalist și editor american, considerat părintele versului liber. După ce, la începutul carierei, a lucrat ca tipograf și învățător, a publicat Leaves of Grass în 1855, revoluționând poezia americană prin celebrarea democrației, a naturii și a spiritului uman. După ce s-a înrolat voluntar în timpul Războiului Civil, experiența războiului a lăsat asupra sa o amprentă profundă. Prin numeroasele ediții ale operei sale, Whitman a contribuit decisiv la definirea poeziei lirice americane moderne. Și-a petrecut ultimii ani la Camden, lăsând în urmă o moștenire poetică durabilă.
Un păianjen răbdător și tăcut
Un păianjen răbdător și tăcut,
L-am zărit pe un mic promontoriu, singuratic,
L-am văzut cum cercetează întinderea vastă și pustie din jur,
Își arunca din sine fir după fir, necontenit,
Desfășurându-le mereu, lansându-le neobosit.
Iar tu, o, suflet al meu, acolo unde stai,
Înconjurat de spații nemărginite, dus prin oceane fără sfârșit,
Cugeți neîncetat, îndrăznind, căutând legături între lumi,
Până se formează puntea dorită și se prinde ancora suplă,
iar firul subțire se agață pe undeva, o, suflet al meu.
O, căpitane!
O, căpitane! Căpitanul meu! S-a sfârșit înfricoșătoarea noastră călătorie,
Corabia a trecut prin toate furtunile și am găsit comoara căutată,
Portul se arată, aud clopotele, mulțimea tresaltă de bucurie,
Iar privirile urmăresc chila neclintită, corabia sumbră și curajoasă;
Dar, o, inimă! Inimă! Inimă!
O, picăturile de roșu sângeriu,
Acolo pe punte, zace căpitanul meu,
Căzut, rece și fără viață.
O, căpitane! Căpitanul meu! Ridică-te și ascultă clopotele;
Ridică-te – pentru tine se flutură steagul – pentru tine sună goarna –
Pentru tine, buchete și cununi cu panglici – pentru tine, țărmuri pline de oameni –
Pentru tine strigă valul de mulțime, către tine se întorc chipuri nerăbdătoare;
Aici, căpitane! Tată drag!
Brațul meu sub capul tău!
Pare un vis că tocmai pe punte
Ai căzut, rece și fără viață.
Căpitanul meu nu răspunde, are buzele palide și nemișcate,
Tatăl meu nu-mi simte brațul, nu mai are nici puls, nici voință,
Corabia e ancorată în siguranță, călătoria s-a încheiat,
Din periplul plin de primejdii, corabia se întoarce victorioasă;
Bucurați-vă, țărmuri! Sunați, voi, clopote!
Fiindcă eu, cu pașii îndoliați,
Străbat puntea unde zace căpitanul meu,
Căzut, rece și fără viață.
Aud cum cântă America
Aud cum cântă America, îi aud feluritele ei cântece,
Îi aud pe mecanici, fiecare fredonându-și cântecul, vesel și puternic.
Îl aud pe tâmplar cum cântă în timp ce măsoară scândura și grinda,
Pe zidarul care cântă când începe lucrul sau când se oprește pentru odihnă,
Pe barcagiul care cântă de-ale lui în barcă, pe marinarul de pe puntea vaporului.
Pe cizmarul așezat la scaun, pe pălărierul care cântă în picioare,
Aud cântecul tăietorului de lemne în pădure, pe-al plugarului
În drum spre câmp, dimineața, la masa de prânz sau la apusul soarelui,
Aud duiosul cântec al mamei, al tinerei soții muncind, al fetei care coase și spală.
Fiecare cântă de-ale sale și nu de-ale altcuiva,
Ziua își are cântecul său, iar seara, tinerii, voinici și prietenoși,
Cântă cu gurile larg deschise cântece pline de viață, melodioase.
Când îl ascultam pe astronomul învățat
Când îl ascultam pe astronomul învățat,
Când demonstrațiile și cifrele se înșiruiau în fața mea,
Când mi s-au arătat grafice și diagrame, cu adunări, împărțiri, măsurători,
Când, așezat, îl ascultam pe astronom, aplaudat îndelung în sala de curs,
Ce repede și fără motiv precis am obosit și mi s-a făcut rău
Și m-am ridicat și am ieșit plutind, rătăcind singur,
În aerul nopții, umed și plin de mister, și din când în când
Ridicam privirea, în tăcere desăvârșită, către stele.
Un miez de noapte limpede
Aceasta e clipa ta, o, Suflete, zborul tău liber spre ce nu poate fi rostit,
Departe de cărți și de artă, ziua s-a stins, lecția s-a încheiat,
Te ivești pe deplin, tăcut, privind, meditând la cele mai iubite teme:
Noaptea, somnul, moartea și stelele.