Câte ceva despre WW II

[pricinaşul de serviciu]

de Radu-Ilarion Munteanu

       Are, oare, sens să vorbim, în ultimul trimestru al anului curent, despre un fenomen care a zguduit lumea la mijlocului secolului trecut? Oricum textul se derulează în ipoteza că publicul poate rememora acest eveniment.

       Un autor german, al cărui nume l-am uitat (și nu mai am cartea respectivă), tratase, de înțeles poate din perspectivă germană, primele două războaie Mondiale ca un tot. E adevărat că de la semnarea ultimelor tratate din sistemul Versailles, care încheia primul război mondial, începând cu 1920 și până la 1 septembrie 1939, când a început al doilea război Mondial, trecuseră mai puțin de 20 de ani. Dar există foarte multe diferențe. Așadar mă limitez la cel de-al doilea, cu precizări minimale cu privire la modul în care a început și apoi la ce a dus.

       Consider cunoscut modul în care Adolf Hitler (autonumit Führer, conducător în germană) a ajuns să conducă ceea ce s-a numit Al treilea Reich. A înființat, prin anii 20 ai secolului trecut, un partid propriu, în termeni demagogici intitulat Partidul național-socialist al muncitorilor din Germania – NSDAP, cu care a navigat prin marasmul republicii de la Weimar, instituită după înfrângerea Germaniei în WW 1, a scăpat de colaboratori, a fost numit cancelar al Germaniei pe 30 ianuarie 1933 de către președintele de atunci. A denunțat unilateral tratatele din sistemul Versailles, a reînființat armata (care, conform tratatelor din sistemul Versailles era redusă la o sută de mii de militari), a remilitarizat Germania în 1936, a ocupat Austria în 1938 pe care a integrat-o în ceea ce s-a numit Al treilea Reich. Dar a mers mai departe. Până a ajunge la putere a fost ajutat de… Stalin. Contingente de militari petreceau stagii în URSS și se întorceau bronzați și cu foarte bună pregătire militară. Obiectivul lui Stalin a fost mereu consecvent. Spera să se servească de un regim dictatorial pentru a slăbi democrațiile occidentale. Dar a fost parțial păcălit.

       Care democrații occidentale au reacționat cu pasivitate. Tot în 1938, Hitler a convocat la Munchen o conferință la care au mai participat Neville Chamberlain, atunci premierul Angliei, Edouard Daladier, ministrul de externe al Franței și Benito Mussollini, care instituise în Italia regimul fascist și se autointitula duce. Problema pusă de Hitler era protejarea minorității germane din regiunea sudetă a Cehoslovaciei. Hitler a ocupat-o, Occidentul n-a reacționat. Iar în martie 1939 el a ocupat întreaga Cehoslovacie.

       Un detaliu terminologic: Regimul lui Hitler a fost numit nazism de la național socialism, iar cel al lui Mussollini fascism, termen preluat demagogic din imperiul roman. Mult timp cei doi termeni au fost confundați la nivel popular.

       Alt amănunt important. Armata germană se numea Wehrmacht. Ea nu trebuie confundată cu trupele specifice ale regimului nazist,  cu terminologie specifică a gradelor militare, care, cu toate conțineau sufixul -führer specific ale gradelor militare, ale căror denumiri aveau cu toate sufixul Führer titlu autoatribuit de către Hitler sie însuși. E.G.: General de diverse grade în Wehrmacht se numea Obersturmbannführer.

       Un moment important: pe 23 august 1939 Hitler și Stalin au semnat un tratat de neagresiune mutuală. Semnat de ministrul german Ribbentrop și sovieticul Molotov. Dar tratatul avea un protocol secret, care consfințea zonele de influență ale celor doi dictatori. Conform acestora, cele 3 state baltice, libere după primul război mondial, au fost încorporate succesiv în URSS, Polonia a fost împărțită în două între cei doi dictatori, iar Moldova de la est de Prut, autodeterminată în 1919, a fost reocupată de URSS. Germania a ocupat Norvegia în 1940, astfel încât regimul nazist dura din nordul Norvegiei până în Sudul Italiei. Neutre au rămas doar Suedia și Elveția. În 1940 URSS a propus un schimb de teritorii cu Finlanda, istmul Karelia contra unor zone semnificative din nordul Finlandei. A fost așa numitul război de iarnă. Cu toată rezistența finlandezilor, URSS l-a câștigat. În mai 1940 armatele hitleriste au atacat Franța, prin munții Ardeni. Canalele motorizate ale lui Guderian au tăiat armata franceză de corpul expediționar englez, au ajuns la Dunquerque, unde s-au oprit. Ceea ce s-a socotit o greșeală, era inevitabil. Coloanele de tancuri aveau o viteză prea mare pentru a fi însoțite de infanterie și aveau nevoie de revizie. Separat, Hitler a ajuns la Paris în vara lui 1940, guvernul a demisionat, iar bătrânul Philippe Petain a semnat armistițiul care consemna înfrângerea Franței. Aceasta avea să fie împărțită în 2 zone: una sub conducerea guvernului colaboraționist de la Vichy, altă socotită liberă, retrasă în coloniile din Africa de nord.

       Guvernul Chamberlain a demisionat, iar prim ministru al cabinetului de război, apoi al întregului guvern englez, a fost numit Winston Churchill.

       Pe 1 septembrie 1939 armatele naziste au atacat Polonia dinspre vest, iar la 17 septembrie armata roșie a atacat Polonia dinspre est. Până la o linie de demarcație stabilită prin protocolul secret din 1939. Așadar între 23 august 1939 și 22 iunie 1941 (când Hitler a atacat URSS prin surprindere), Hitler și Stalin au fost aliați.

       Hitler îi solicitase lui Francisco Franco să se alieze cu Axa.  A fost refuzat de generalul spaniol, învingător în războiul civil din Spania (1936-39). Mulți francezi, inclusiv piloți de aviație, au trecut granița spaniolă din zona franceză liberă și cu protecția discretă a poliției spaniole au ajuns în Anglia și au putut relua lupta.

       În întreaga zonă ocupată de Hitler au apărut mișcări de rezistență. Cea mai importantă a fost cea franceză, condusă de generalul Charles De Gaulle, care a rostit celebrul apel la rezistență pe 18 iunie 1940, la Radio Londra. Din păcate, armata americană debarcată pe 8 decembrie în Africa de Nord franceză a preferat oricare alt interlocutor francez cu excepția lui De Gaulle. Din estul Africii de Nord, englezii au atacat spre Est. Hitler l-a trimis pe marele general Erwin Rommel, care a recuperat tot. Churchill l-a numit comandant șef în Africa de Nord pe un opus al său ca fire. Generalul, apoi feldmareșalul Bernard Law Montgomery, care a rezistat la El Alamein, apoi a contraatacat și, la începutul lui 1943, întreaga Africă de Nord era ocupată de aliați.

       Restul se cunoaște: aliații au debarcat în Sicilia (concurență și rivalitate între generalul American Patton și englezul Montgomery). În vara lui ’43 Mussolini a fost pus în minoritate în marele consiliu fascist, a plecat din guvern, preluat de generalul Badoglio, care a capitulat în fața aliaților.

       Dar războiul era departe de sfârșit. Armata germană a ocupat Italia, debarcarea la Anzio a fost un eșec, aliații au progresat greu în Italia și au ocupat Roma, socotit oraș deschis pe 4 iunie 1944. Peste 2 zile pe aliații au debarcat în zona franceză Normandia, deschizând un al doilea front. Dar războiul a mai durat până la 8 mai 1945. Parisul a fost eliberat pe 26 august 1944, după retractări cu generalul Eisenhower, comandantul marelui cartier general aliat, de o divizie franceză încorporată în armata a treia a lui Patton. O mare operație aeronavală, în toamna lui 1944, care prevedea cucerirea unui pod peste Rin la Arnheim, în Olanda, a fost ratată.

       Ultima ofensivă spre vest a lui Hitler pornită pe 16 decembrie 1944 și încheiată pe 15 ianuarie 45, era să reușească la limită.

       Pe 7 martie 1945 americanii au găsit intact podul peste Rin la Remagen, care a rezistat 10 zile, apoi s-a prăbușit. Armatele aliate și cea sovietică s-au întâlnit pe malul fluviului Elba, armata sovietică a ajuns prima la Berlin, Hitler s-a sinucis în buncărul său pe 30 aprilie, apoi pe 8 mai Germania nazistă a semnat capitularea necondiționată. De ce Moscova socotește ziua de 9 mai cea a victoriei? Datorită diferenței de fus orar.

       Războiul din Pacific:

Aviația japoneză a bombardat portul de la Pearl Harbor în Pacific pe 7 decembrie 1941. Hitler cu toți sateliții lui au declarat război complet aiurea Statelor Unite ale Americii. E adevărat că se fondase Axa Roma-Berlin-Tokio în anii 30 ai secolului trecut. Amiralul japonez Yamamoto, care studiase în State și concepuse atacul, declarase fără echivoc: dacă nu-î învingem până într-un an, ne vor zdrobi. Plecat din Filipine, ocupate de japonezi, generalul american Douglas MacArthur s-a retras în Australia, apoi a sărit din insulă în insulă. Momentul decisiv a fost în iunie 1942. Tot Yamamoto concepuse o flotă uriașă, bazată pe 4 portavioane, pentru a atrage flota americană la arhipelagul Midway (la mijlocul distanței între coasta vestică americană și cea a Japoniei. A fost o victorie a serviciilor secrete americane, care au aflat cu câteva ore mai devreme planurile de atac ale lui Yamamoto. Pe scurt, Japonia a pierdut toate cele 4 portavioane, iar americanii doar unul singur, pe nume Enterprise. Flota americană a debarcat în Filipine, în golful Leyte, apoi a ocupat după o luptă grea insula Okinawa.

       Între timp, de teama că Hitler ar fi putut dobândi arma nucleară (ceea ce, de fapt, era imposibil), în State a fost inițiat așa numitul proiect Manhattan, condus științific de Robert Julius Oppenheimer, iar tehnic de un general american. Pe scurt, în vara lui ’45, americanii aveau 3 dispozitive nucleare. Unul a fost detonat experimental, celelalte 2 au fost aruncate asupra a doua orașe japoneze: Hiroshima pe 6 august, Nagasaki pe 9 august. S-a deschis o nouă epocă. Dar Stalin, ai cărui spioni urmăriseră proiectul, au realizat prima lor armă nucleară în 1949. Între timp, la Obninsk (URSS) a fost pus în circulație experimental un prim reactor nuclear energetic, care a funcționat câteva luni.

       Revenim în Pacific. Guvernul militarist a fost demis de împăratul Hirohito, care a ordonat capitularea necondiționată a Japoniei pe 2 septembrie 1945.

MacArthur a condus Japonia și și-a dat acordul, ca putere ocupantă, la noua constituție japoneză din 1948 care declara că Japonia nu va mai agresa în viitor pe nimeni.

       Despre războiul din Coreea (1950-53), în care generalul MacArthur s-a remarcat din nou, dar a fost demis din toate funcțiile de președintele American Harry Truman (care i-a urmat lui Roosevelt mort în martie 1945, după 4 mandate, caz unic în SUA) – nu vom vorbi aici. Despre ce s-a mai întâmplat în Europa după război nici atât. Sunt în afara subiectului de azi.