West vs. West

de Ştefan Bolea

Venind din lumea a treia, Occidentul nu are cum să nu fie şocant. Prin normalitate, în primul rând (şi aici nu vreau să intru în discuţii foucauldiene sau anti-psihiatrice despre normă, referindu-mă la un sens basic al acestei noţiuni, cel de bun-simţ). Oamenii sunt politicoşi, de exemplu. Îşi urmează propriile preocupări, nu sunt noisy, sunt indiferenţi. Problema marii indiferenţe vestice (intrăm în nietzscheanism, ştiu) este pentru mine o sursă de confort. Îmi place această indiferenţă, această lejeritate, zâmbetul fals, studiat şi răspunsul automat la thank you cu you’re welcome, care poate pe alţii, mai slabi, i-ar putea irita şi i-ar conduce la disperare. Pentru că vin dintr-o societate, în care anii de frică şi de paranoia (post-)comunistă şi-au lăsat amprenta şi pe generaţiile următoare. Românul este suspicios din definiţie, automat stresat şi edgy, pentru că s-ar putea să i se taie gazul sau curentul, pentru că trebuie să se certe la poştă, ca să pună un pachet, pentru că trebuie să plătească nişte penalizări de 100 E la casa de asigurări, de care nu a fost anunţat decât acum, când dobânda e în creştere. Pentru că n-am tv, n-am mai văzut de mult timp ştiri (am văzut o grămadă de meciuri pe net, though). Când am dat odată, de curiozitate, pe varianta online a Antenei 1, m-am speriat efectiv, când am auzit tonul agresiv/ insidios/ pus pe ceartă al prezentatorilor. Aici nimeni nu vorbeşte aşa! Probabil tensiunea mi-a scăzut cu vreo 20-30 de măsuri, de când stau în Oslo, pentru că eventualele probleme care le-aş putea avea, se pot rezolva fără ceartă sau nervi.

Cu toate că stau în centru, Oslo este pentru mine o extensie a bibliotecii şi a librăriilor, pe care le vizitez, cât de des pot. Bun, mai sunt muzee, grădina botanică (mai mică decât cea din Cluj – explicabil, n-au atâta floră norvegienii), săli de concerte, campusul extraordinar al Facultăţii de Humanities, portul, dar astea doar dau culoare. Am venit aici să citesc şi cultura este încurajată aici – cărţile sunt ieftine raportat la celelalte preţuri, la bibliotecă pot să iau şi 20 de cărţi, dacă am chef  („take as many as you can carry”). Aşa că mi-am îmbogăţit până la extrem bibliografia la teză şi chiar am aflat multe chestii noi legate de existenţialism, pe care în România poate mi-ar fi trebuit ani să le descopăr. De exemplu, nu ştiam că Søren Kierkegaard este atât de suspect din punct de vedere filosofic (Hannay îl numeşte într-o carte mai veche para-filosof). Dacă nu ar fi atât de actual, poate ar intra în zona mai dark dar excepţională Şestov – Cioran. Nu ştiam aproape nimic despre Fanon şi despre legătura sa cu regard-ul sartrian (a trebuit să-l citesc pe Jameson pentru asta). Capitolul din teză pe Sartre şi Foucault va trebui să ia în considerare etica dominării.

În fine, s-au schimbat chestiile de la Fanon, care spunea că albul îl oprimă pe negru prin privire, minimalizându-l, ca pe un scarabeu din insectar: „aha, eşti doar un negru” sau „uite, un negru!” Revenind la indiferenţă, nici un vestic nu (mai) are privirea dominatoare sau îmbuibată de curiozitate… Singurii care-ţi caută privirea impertinent sunt chiar negrii, dar e de înţeles, vor să-ţi vândă iarbă. Şi se ştie, negustorii trebuie să fie mereu deschişi, mai mult, trebuie să aibă o etică de violator, să-şi deschidă clientul.

Este foarte uşor să te adaptezi aici, mai ales dacă ai un quest şi te focalizezi pe el. Mă aşteptam să-mi lipsească familia sau pretenii, dar nu e cazul, pentru că există skype şi taică-meu îmi încarcă regulat telefonul – mai mult, nu sunt un tip sociabil – chiar am o mare simpatie şi comizeraţiune pentru mizantropi. Cum spuneam şi pe blog, Norway is informational heaven şi chiar dacă sună eliadesc sau à la Borges (cu un iz de anti-vitalism), sunt gata să pun spiritul înaintea sufletului. Ultimul îşi găseşte defularea în poemele tot mai întunecate, pe care le scriu. Best autumn I’ve ever had… Best year, too… Criză? Am citit că economia norvegiană şi-a revenit deja.