Avva Anonymous

de Bogdan Mureşanu

Nu s-a păstrat nici o ştire despre anul intrării sale în lume ori despre ceasul binecuvantat al strămutării sale la ceruri. N-a rămas vreo veste nici despre viaţa lui ca schimnic in pustiul Tebaidei unde si-a petrecut viaţa numai în post şi rugăciune. Minunile sale, nenumărate cate or fi fost, le-a înfăptuit în cea mai tainică sihăstrie, astfel încat să nu li se ducă vestea şi, odată cu ea, smeritul avva Anonymos, slăvit să-I fie numele necunoscut!, să nu se lase ispitit de înşelăciunile faimei şi ale slavei deşarte de care s-ar fi putut bucura. Acest evlavios pustinic nu s-a lăsat ademenit sub nici un chip de mangaierile marunte ale traiului vremelnic, ci a căutat necontenit desfătările vieţii veşnice pe care le-a nădăjduit cu bună credinţă. S-a înfranat de la toate cele lumeşti chiar şi de la traiul zilnic în această Vale a Plangerii, nevrand sa fie bănuit că aflarea sa pe pămant, lipsit de chipul Domnului, l-ar fi îndestulat în vreun fel pe el, cel însetat şi înfometat doar de cele veşnice. Altminteri, avva Anonymos nu era nici înalt de statură, nici scund, iar în privinţa firii sale, putem să ne închipuim, atat cat ne poate servi inchipuirea într-o asemenea pricină, că era mai curand tăcut decat guraliv. Nu se încredea mai mult în simţire decat în raţiune, însă nici nu preţuia cugetul mai presus decat inima. Faţă de sine n-a dovedit o blandeţe necumpătată şi se pare că nici faţă de ceilalţi n-a arătat o severitate nemărginită. Drept pildă, în anul 403 cand eu, Paladie, cel ce vă înfăţişează aceste mantuitoare amintiri pentru suflet, am fost chemat la sinodul din Chercia de însuşi Teofil din Alexandria pentru a mă dezice de învăţăturile Sfantului Ioan Gură de Aur, avva Anonymos şi-a rostit părerea în limba îngerilor, adicătelea a tăcut de oriunde s-ar fi aflat estimp. Nu mi-a ţinut partea, dar nici nu s-a arătat potrivnic. Nici măcar n-a dezvăluit în vreun chip că s-ar mai afla pe pămant şi bine a socotit astfel, pentru că vrajba s-a stins cu vremea, iar dreapta lui judecată în aceea privinţă, deşi neştiută de nimeni, a rămas nesmintită de trecătoarele noastre gâlcevi.

Cu adevărat, avva Anonymos se sfădea numai cu vremelnica sa întrupare, iar tot restul nu-l atingea catusi de puţin. Tocmai aici găsesc că se află miezul neştiutei sale înţelepciuni. Oricat de puţine ştiri am avea despre avva Anonymos, ignoranţii ar spune că mai nimic, tot s-au aflat cateva dări de seamă despre cugetările sale. Sunt caţiva monahi care susţin că în ultima parte a vieţii sale, Anonymos avea de gand să îşi adune învăţăturile într-un Tratat despre contemplaţie sau Theoretikon. Nu ştim dacă a izbutit pentru că la noi nu a ajuns nimic din magnifica lucrare, dar se poate că tocmai această tăcere universală să fi fost vrerea lui Anonymos. Căci nu tăceea curată este tălmaciul contemplaţiei la cele veşnice? Iar el şi-a înveşmantat traiul în muţenie, neştiut de nimeni dintre oameni, ci doar de îngeri. Sunt caţiva chiar şi printre noi care sunt de părere că avva Anonymos nici n-ar fi existat vreodată, iar acestori defăimători le răspund: oare pentru că ştim prea puţine despre Cel Veşnic şi de Necuprins, trebui să ne îndoim de existenţa Lui? Mai curand este nevoie să ne îndoim de putinţa noastră de înţelegere. După cum spune Apostolul Pavel în Epistola sa către Corinteni: “că a auzit cuvinte cari nu se pot spune şi pe cari nu-I este îngăduit unui om să le rostească”, la fel socot şi eu că avva Anonymos ar fi sfaşiat tăcerea dimprejurul său dacă i-ar fi fost îngăduit. Slăvit să-i fie numele necunoscut!