de Lucia Dărămuş
E lumina ce-n gura mea adoarme
de apele energetic limfatice
luaţi, luaţi şi beţi şi spălaţi-vă ochii
de culcat nu m-am culcat cu nici un bărbat
puteţi gusta din trupul meu nears de
patimile iubirii. Ce cuvânt! Cât Dumnezeu de mare
Ce Dumnezeu, cât un copil de mic
Ce mic înnoată în apele energetic – limfatice
veniţi, luaţi, mâncaţi! Trupul meu este de
pâine caldă. nu-l pot atinge decât pruncii
apoi adorm visând la ….visul de
Ent-Fernung
Am avut un tată spune primul peşte-copil
înnota în Ent-Fernung
Ent-Fernung, Ent-Fernung, Ent-Fernung
Am avut un tată spune al doilea peşte – copil
înnota în esti gar einai
esti gar einai; esti gar einai; esti gar einai
am avut un tată spune al treilea peşte-copil
înnota în “ceva”, “ce-va”, “c-e-v-a”
nu-l vedea nimeni afară de fiinţa peşte-copil
tatăl meu, le-am replicat celor trei peşte -copil
tatăl meu împrăştie unde de lumină în lume
pe oriunde mă duc îmi adulmecă paşii
îmi numără lacrimile din jurnal
Ce anume este Ent-Fernung, Ent-Fernung, Ent-Fernung
ce logos să-nsemne esti gar einai; esti gar einai; esti gar einai
dar “ceva”, “ce-va”, “c-e-v-a”?
al meu tată —–
e lumina ce-n gura mea adoarme
de apele energetic-limfatice
luaţi, luaţi şi beţi şi spălaţi-vă ochii
de culcat nu m-am culcat cu nici un bărbat
puteţi gusta din trupul meu nears de
patimile iubirii. Ce cuvânt! Cât Dumnezeu de mare
Ce Dumnezeu cât un copil de mic
Tatăl meu e vânător
vânează energiile mele neuronale
prin pereţi descentraţi de vecini
tatăl meu vrea să arate că
“et pondus, et colorem, et alias omnes
eiusmodi qualitates
que in materia corpora sentiuntur,
ex ea tolli posse, ipsa integra remanente:
unde sequitur, a nulla ex illis eius
naturam dependere”
sirenele nu ajung în copacul cu azalee!
One thought on “Cât un copil de mic”