poeme din ciclul “cinéma vérité”

de Marius-Iulian Stancu

autobuzul te duce
 
nu se rupe în două acum au băgat şi de noapte
şi dimineţile vin parcă mai repede uite deja
a venit parcă-ţi şi văd sudoarea târându-se
ca un infanterist pe trupul tău încă slab
pe trupul tău care încă nu a apucat să se bucure
de dulceaţa tinerelor soţii şi a meselor regulate
 
când de fapt ai vrea să te chem
să-mi desenezi un dinozaur pe perete
sau măcar să ne urcăm pe acoperiş
 
autobuzul te duce nu se rupe în două
cum îi duc bicicletele pe bătrânei
în filmul ăla cu extratereştrii
autobuzul te duce la băieţii cu picamăre
unul la lopată unul la târnăcop acolo te duce.

tu ştii, ai ştiut de la bun început
 
că pot fi genul ăla în stare să se entuziasmeze
când tu fără să vrei cu faţa spre mare/ o mână în
slipul galben un soare sintetic se pierde
printre blocurile din cartier când tu fără să vrei
ca un soare de pluş pe cerul chinei aşa că la terapeut
mă ţin bine cum ai ţine nişte flori abia culese pe câmp
cu blândeţe de la rădăcină
 
când tu ştii bine
avantajele unui păr lung fie că îţi plimbi mâna prin el
sau pur şi simplu îţi întorci capul brusc ei ne spun
sugeţi o acadea, lingeţi-vă pe buze, suav, cu încetinitorul.
 
 

ating uşor marginea
 
ore şi ore doar pregătiri
dar şi asta sună aşa într-un fel
doar ore şi ore îmi fac dansul înfăşurată în pânză
acum doar lanternele
ore şi ore şi muzica este pătura mea
 
mergem încet ore şi ore nu ne grăbim
aveam chef doar că nu aveam
pentru ce şi pentru cine maestrul mi-a spus
importante sunt tehnicile de braţ
poziţia ridicată a corpului
important este bustul tău vertical
 
gândeşte aşa mâna mea dreaptă este un bici
sunt cocorii sunt mişcările frumoaselor noastre primăveri
dar şi asta sună aşa într-un fel
mergem încet ore şi ore nu ne grăbim
să-i lăsăm pe ei să ne depăşească acum
doar ore şi ore şi muzica este pătura mea.
 
 

eşti tu toată
 
în anotimpul în care ne dorim să schimbăm
înapoi în anotimpul în care soarele e un câine turbat
te aşteaptă în capătul străzii nu-ţi face nimic
 
aşa că îţi vezi de treaba ta & îmi spui că ai vrea să te tunzi
dar nici pe departe nu aşa te gândeai şi puştoaicele
cu dresuri verzi me stecă la guma lor tot plimbă la iepurii lor
 
eu ştiu de rochiile voastre skinny bunny eu
& sufletul meu am cunoscut transparenţa
aia aproape jignitoare a rufelor în bătaia luminii
 
şi eu ştiu că la noapte va începe cu puţin de albastru
ceva în genul reflectoarelor la un concert o să-mi frec
capul în pumni & toată noaptea ceva tot o să curgă pe mine.

cinéma vérité
 
nu am învăţat despre asta
la asta m-am uitat eu pe coridor nu
se taie nu se omoară nu sunt canibali
dar cine ştie până la urmă ce este un
 
c o r i d o r
 
filmare cu camera pe umăr fără tăieturi
la montaj pentru că oricum doar din întâmplare
pentru că oricum
 
nu e ca şi cum nu aş fi avut din astea dar e
ok cu tine e altfel când voi ajunge să te cunosc
& cu TINE o să fie la fel un spaţiu de legătură un
 
c o r i d o r
 
de fapt ce-mi doresc eu?
când spun treaba mea să ştiu
că deja nu a mai rămas decât o carcasă
şi eu cu noduri în gât
ceva ca atunci când te loveşte un doctor
uşor pe la articulaţii
iar tu îţi spui – suntem mai vii decât pare.