Nichita Stănescu: izotopiile fondatoare ale universului său poetic

de Patrick Călinescu

 

Există, în opera poetică a lui Nichita Stănescu, un singur volum care priveşte atât înspre trecut, cât şi înspre viitor. Volumul de poezii la care mă refer se numeşte În dulcele stil clasic (1970). Este un volum în care modernismul românesc îi face loc postmodernismului românesc. În dulcele stil clasic, modernismul moare, iar postmodernismul se naşte. Spus foarte simplist (exact cum am făcut-o deja), volumul lui Nichita Stănescu din 1970 reprezintă o adevărată răspântie: un loc unde ceva se închide, iar altceva se deschide, însă şi un loc în care „închisul” modernism se întâlneşte cu „deschisul” postmodernism – şi nu pentru a se contopi sau pentru a efectua vreo mare sinteză poetică, ci pentru a-şi conştientiza, fiecare în parte, reciprocitatea excluderilor finale.

În dulcele stil clasic nu este doar un volum de poezii aşezat între împlinirile modernismului şi anticipările postmodernismului. El este, în egală măsură, şi un volum al confluenţelor lexicale şi semantice. Citindu-l, apoi recitindu-l în raport cu întreaga creaţie poetică a lui Nichita Stănescu, am observat un vocabular care, în întregimea sa, converge şi se diseminează în şi din corpul său poetic. Un vocabular fix, staţionar şi imuabil. Un vocabular, dacă ar fi să-mi aduc aminte de Bachelard, tematic şi obsesiv. Membrii săi i-am numit, inspirându-mă oarecum din Greimas, izotopii: cuvinte-cheie şi construcţii poetice şi lingvistice (simultan poetice şi lingvistice) care formează, unitar şi indivizibil, un întreg univers (simultan poetic şi lingvistic). Cuvinte-cheie şi construcţii poetice şi lingvistice (simultan poetice şi lingvistice) care revin, şi revin, şi revin – întotdeauna obsesiv, întotdeauna tematic –, dacă nu în fiecare vers şi în fiecare poezie, cu siguranţă foarte des în fiecare vers al său şi în fiecare poezie a sa. De fapt, le poţi găsi pretutindeni: ele, simultan, şi sufocă întreaga poezie a lui Nichita Stănescu, făcând-o prizonieră universului lor singular, şi o uniformizează, dându-i individualitatea – unică – şi personalitatea – inimitabilă – care l-au făcut dintotdeauna pe cititorul lor s-o recunoască oriunde şi oricând.

Izotopiile pe care eu le-am remarcat (e posibil ca o altă lectură „statistică” să aibă un alt inventar) sunt în număr de 16: 1) ochi // vedere // a vedea // orb // privire // a se vedea // invizibil // transparent // transparenţă // a fixa // a se uita // a zări // revedere // a pironi // văz // văzut // nevăzut (cu 120 de membri); 2) cifre (cu 45 de membri); 3) „dumitale” // „domnişoară” // „doamnă” // „dumneavoastror” // „dumisale” // „dumneavoastră” // „dumneata” // „domnule” // „domnia” // „domnitoare” // „voievoadă” (cu 36 de membri); 4) cal // nechezat // armăsar // centaur // inorog // iapă (cu 33 de membri); 5) nor // a se înnora // nour (eminescianism) // „a se nori” (cu 29 de membri); 6) verde // verdeaţă // a înverzi // a se înverzi (cu 26 de membri); 7) substantive în vocativ (cu 23 de membri); 8) cuvânt // „necuvânt” (cu 22 de membri); 9) zeu // semizeu (cu 20 de membri); 10) a auzi // auz // „surzie” (cu 19 membri); 11) a fi (cu 15 membri); 12) albăstrui // albastru (cu 11 membri); 13) „de din” // „de de sub” (cu 10 membri); 14) onomatopee (cu 9 membri); 15) talpa // „talpe” (cu 8 membri); 16) perfect compus pasiv (cu 6 membri).

Taxonomia pe care o propun, în ciuda tuturor eforturilor mele de a fi cât mai exactă, m-a trădat de numeroase ori. Neaşteptat – inevitabil – de multe. Dar, şi nu o spun ca pe o scuză întotdeauna la îndemână, m-a trădat fiindcă însuşi Nichita Stănescu a trădat-o. Relativ puţine corpuri poetice ale izotopiilor sale fondatoare sunt pure: dacă „nucleul” uneia pare s-o pună ferm într-o categorie, straturile sale exterioare mizează (şi înclină tot cu fermitate) aproape exclusiv către alta. În rest, toate celelalte sunt, din punctul de vedere al consistenţei teoretice a înseşi taxonomiei, impure. În consecinţă, catalogarea, într-o clasă sau în alta, a izotopiilor nichitastănesciene depinde, în principal, de accent: de simţul, în fond, critic, pe care statisticianul literar îl are în a citi unde exact i se află, întregului analizat corp al izotopiei, nucleul pasibil a o trimite fie într-o categorie, fie în alta.

Iată, în continuare, lista exhaustivă a izotopiilor impure. Le trec pe toate în revistă şi încerc un mic – şi discret – exerciţiu de impresionism naiv. Celelalte izotopii, pure, le trec, în starea lor originară, în lista de final, pe care o redau, de asemenea, în integralitatea ei.

În „de vedere, de înverzire, de verdeaţă” [Scriptura întâia (NS: 2002, 1970, I, p. 830)], nucleul izotopiei vizualului are tendinţa să alunece înspre izotopia cromatică a verdelui. (Trebuie spus că „înverzire” – echivalentul substantival al verbului „a înverzi” – nu se află printre membrii subordonaţi ai izotopiei cromatice a verdelui). În „ochiul lui de albastru ce era, –” [Izgonirea din rai (NS: 2002, 1970, I, p. 833)], nucleul izotopiei vizualului are tendinţa să alunece înspre izotopia cromatică a albastrului. Despre următorul caz, „şi pentru vedere să nu am doi ochi frică mi-era” [Copil buimac (NS: 2002, 1970, I, p. 841)], aş putea spune că se află, deja, într-o limită neverosimilă a interpretării. Deşi nucleul său pare să alunece înspre izotopia cifrelor – atât de importantă la Nichita Stănescu – el, de fapt, rămâne strâns legat de izotopia vizualului: ochii, totuşi, numai doi pot fi. În „interiorul ochi cel al lui «sânt» / în revederea lui acel –” [Lăuntrul ochi (NS: 2002, 1970, I, p. 864)], izotopia vizualului formează, în ciuda eşuatei încercări de asimilare pe care o încearcă izotopia lui a fi, o simbioză neaşteptată între existenţa ochiului ca atare şi fiinţarea prezumtivului său proprietar – care este fiinţarea însăşi. În „n-am văzut vr’odată-o cifră” [Hrana (NS: 2002, 1970, I, p. 868)], contemplu o meta-izotopie. Izotopia cifrelor, înspre care tinde să alunece nucleul izotopiei vizualului, este reprezentată chiar de noţiunea de „cifră” – cifra, şi nu de o cifră oarecare. În „dreapta vede verde Doamne” [Curentare (NS: 2002, 1970, I, p. 882)], doar topica gramaticală m-a ajutat să atribui corect nucleul izotopic – predicatul „vede” – izotopiei vizualului. În absenţa lui atât de clară, nu este exclus să-l fi atribuit fie izotopiei cromatice a verdelui, fie unei pseudo-izotopii a substantivelor în vocativ. Din nou, aceeaşi tendinţă a nucleului izotopiei vizualului de alunecare înspre izotopia cromatică a verdelui: „tu aveai un ochi mult verde” [La piciorul răsfăţat (NS: 2002, 1970, I, p. 883)]. Trebuie spus că interferenţele dintre izotopia vizualului şi izotopia cromatică a verdelui sunt printre cele mai numeroase. În „noi am îmbogăţit vederea şi auzul” [Cel mai bătrân (NS: 2002, 1970, I, p. 891)], există, de fapt, o dublă izotopie – sau o izotopie cu două nuclee: vizualul şi auditivul. Doar alegerea subiectivă a poetului de a pune în faţă izotopia vizualului m-a făcut şi pe mine s-o încadrez în ea. Dacă juxtapunerea ar fi fost inversă, şi clasificarea mea ar fi fost inversă. Doar o simplă şi nevinovată tentaţie a izotopiei vizualului de alunecare înspre izotopia lui a fi: „numai ceea ce văd pare a fi” [Cântec de pauză (NS: 2002, 1970, I, p. 895)]. La fel, doar o simplă şi nevinovată tentaţie a izotopiei vizualului de alunecare înspre izotopia cifrelor: „ochi cu şapte pungi” [Stam lungit (NS: 2002, 1970, I, p. 899)]. Următorul caz se înscrie, cu multă discreţie, în lungul şir al interferenţelor dintre izotopia vizualului şi izotopia cromatică a verdelui: „poate că ochiul meu verde” [Poate că ochiul meu verde (NS: 2002, 1970, I, p. 933)]. Doar topica, din nou, a împiedicat alunecarea deplină a nucleului izotopiei vizualului înspre izotopia cromatică a verdelui. Senzorialul unit – în simţurile sale cele mai importante – se manifestă ca atare atât în „vedeam ce poate vede doar urechea de măgar” [Zbor lent (NS: 2002, 1970, I, p. 951)], cât şi în „un fel de văz cam sunet şi neclar” [Zbor lent (NS: 2002, 1970, I, p. 951)]. A doua unificare a senzorialului esenţial – vizualul cu auditivul – beneficiază de prezenţa unuia dintre cele mai folosite şi îndrăgite procedee lingvistice aflate la dispoziţia poetică a lui Nichita Stănescu: schimbarea, arbitrară, a categoriei gramaticale. Din substantiv, cuvântul „sunet” ajunge adjectiv. (Trebuie menţionat şi faptul, devenit aproape regulă, că „sunet” nu face parte dintre membrii subordonaţi ai izotopiei auditive). În „desigur, când mă vede zeul” [Cântec (Când văd limacşii mi se face scârbă) (NS: 2002, 1970, I, p. 976)], nucleul izotopiei vizualului repetă, banal, aceeaşi operaţie de alunecare înspre o cu totul altă izotopie – deloc înrudită logic sau semantic cu ea. De alunecare, în cazul de faţă, înspre izotopia zeului.

În „cu două nări vesteşte că Zeii” [Copil buimac (NS: 2002, 1970, I, p. 842)], fenomenul general, de alunecare a nucleului unei izotopii înspre corpul integral al unei alte izotopii, este doar prezent şi doar funcţionează. În „şi cu şapte lumânări albastre împlântate” [Cine, deci… (NS: 2002, 1970, I, p. 869)], vagul simbolism al lui 7 e singurul lucru care împiedică alunecarea, perfect lină, a nucleului izotopiei cifrelor înspre izotopia cromatică a albastrului. Exprimarea indirectă a izotopiei auditivului îngreunează, oarecum, lina şi perfect netulburata alunecare a izotopiei cifrelor înspre centrul noţional al izotopiei auditivului: „ca două antene înfipte în timpanul meu” [Voci de mulţi oameni (NS: 2002, 1970, I, p. 896)]. „Timpanul” nu e, doar, suma urechii, ci doar parte integrantă a sumei însumate de ureche.

În „Doamnă Verde Camforă” [Dulce cupa mea de piele (NS: 2002, 1970, I, p. 872)], tot principiul gramatical pune stavilă imperceptibilei alunecări a nucleului izotopiei adresării politicoase înspre izotopia cromatică a verdelui. Izotopia cromatică a verdelui mai adaugă, pe lunga sa listă de cuceriri eşuate, încă o încercare de a submina nucleul izotopiei centrale – în cazul de faţă, cea a formelor adresării politicoase – şi în „doamnă, numai vinuri verzi” [Dulce cupa mea de piele (NS: 2002, 1970, I, p. 872)]. În „pe calul dumitale” [Potcoavă (NS: 2002, 1970, I, p. 913)], principiul gramatical – dublat, chiar, de subiectivul principiu al simplei ordini a cuvintelor în vers – ar trebui să indice o alunecare a nucleului izotopiei calului înspre izotopia adresării politicoase – şi nu o alunecare a nucleului izotopiei adresării politicoase înspre izotopia calului. Şi, totuşi, lucrurile se petrec întocmai pe dos. Este vorba, iarăşi, de un caz împins cât mai în îndepărtările neverosimile ale interpretării înseşi. Singurul compromis pe care-l pot face – fiind dispus a-l face – e să consider izotopia în cauză izotopie dublă: putând figura şi în clasa izotopiei formelor politicoase de adresare (unde eu am ales s-o pun), şi în clasa izotopiei calului (unde aleg, însă, să n-o aşez).

În „cu trei cai de sare-amară” [Trei cai (NS: 2002, 1970, I, p. 871)], şi în „cu trei cai de unt-de-lemn” [Trei cai (NS: 2002, 1970, I, p. 871)], şi în „cu trei cai de lemn solemn” [Trei cai (NS: 2002, 1970, I, p. 871)], şi în „cu trei cai de rădăcină” [Trei cai (NS: 2002, 1970, I, p. 871)], şi în „cu trei cai de chiparos” [Trei cai (NS: 2002, 1970, I, p. 871)], şi „cu trei cai sculptaţi din os” [Trei cai (NS: 2002, 1970, I, p. 871)], înclin să cred – abătându-mă, iar, de la aplicarea strictă a principiului gramatical – că prezenţa cifrei 3 – încărcată de un simbolism nu foarte ezoteric – are un rol, pur şi simplu, decorativ. Un rol nu îndeajuns de important ca să îndreptăţească inversarea sensului de alunecare în cadrul izotopiei. Deşi, aparent, despre aşa ceva ar fi vorba. Dar – şi insist să insist – însăşi subiectivitatea imanentă actului poetic împiedică eforturile mele – şi ale oricăror altora – de a alcătui o taxonomie foarte precisă şi dusă, în exactitatea ei, până la perfecţiune.

În „să paştem aerul şi norii” [Lăuntrul ochi (NS: 2002, 1970, I, p. 864)], există aceeaşi incoerenţă a categorisirii cauzate de natura eminamente subiectivă a actului poetic. Principiul gramatical ar dicta alunecarea nucleului izotopiei calului înspre izotopia norilor, dar, pentru că izotopia calului nu e direct exprimată, în realitate nucleul izotopiei norilor alunecă înspre izotopia calului. În „nor de iarbă şi păscut” [Curentare (NS: 2002, 1970, I, p. 882)], exprimarea indirectă – chiar şi mai indirectă – a izotopiei calului nu mai poate inversa sensul de alunecare izotopică. Nu mai poate fiindcă principiul gramatical este, în cazul de faţă, respectat. În „Nu sunt nori pe cer. Dacă-i vede cineva” [Înfiinţare (NS: 2002, 1970, I, p. 917)], alunecarea nucleului izotopiei norilor înspre izotopia vizualului este împiedicată, aparent suplimentar, şi de construcţia pur gramaticală – sintactică – a întregului corp al izotopiei norilor.

În „tu singură, văzuto doar cu ochiul” [Mult vechii de romantici… (NS: 2002, 1970, I, p. 911)], numai forţarea categoriei gramaticale – prin declinarea la vocativ a unui participiu transformat în adjectiv participial transformat în substantiv – menţine cursul alunecării nucleului izotopiei substantivelor în vocativ înspre izotopia vizualului, şi nu invers. În lipsa ei, aş fi putut înscrie izotopia în izotopia vizualului, şi nu în cea a substantivelor în vocativ. Însă o uşoară şi foarte expresivă întindere a limitelor gramaticale ale limbii a făcut posibilă schimbarea completă a categoriei izotopice. În „frumos eşti, calule, arătare, vedere” [Frumos eşti calule! (NS: 2002, 1970, I, p. 920)], există o suprapunere perfectă – probabil ideală – între nucleele a două izotopii diferite, care, ambele, alunecă înspre o a treia izotopie. Izotopia substantivelor în vocativ şi izotopia calului formează un palimpsest integral recuperat de câmpul vizual – şi, paradoxal, numai punerea în vocativ a substantivului „cal” a eliminat izotopia calului din poziţia privilegiată de a forma nucleul izotopiei care să alunece înspre izotopia vizualului. Aşa, alunecarea, întotdeauna inconturnabilă, e iniţiată de nucleul izotopiei substantivelor în vocativ. (Trebuie, din nou, precizat faptul că izotopia vizualului este dublă. Unul dintre cei doi membri ai săi, „arătare”, nu apare deloc în seria subordonaţilor ei izotopici). În „ai văzut tu nenorocito vreodată” [Arme (NS: 2002, 1970, I, p. 969)], subiectivul principiu al simplei ordini a cuvintelor în vers, potrivit căruia alunecarea înspre izotopia substantivelor în vocativ i-ar fi aparţinut nucleului izotopiei vizualului, trebuie să cedeze locul principiului gramatical, potrivit căruia nucleul izotopiei substantivelor în vocativ alunecă înspre izotopia vizualului. Motivul subordonării logice a subiectivului principiu al simplei ordini a cuvintelor în vers principiului gramatical nu e prea greu de explicat: nucleul dinspre care se produce alunecarea e al izotopiei substantivelor în vocativ, pentru că el, şi nu cel al izotopiei vizualului, funcţionează ca apoziţie a subiectului gramatical al întregului corp al izotopiei.

În „cuvântul pe care-l citeşti, acum cetitorule” [Copil buimac (NS: 2002, 1970, I, p. 841)], nu există nimic special în fenomenul general al alunecării unui nucleu izotopic înspre o izotopie complet diferită. Alunecarea nucleului izotopiei cuvântului se face aproape anonim înspre izotopia substantivelor în vocativ. În „surzi şi ciungi de un cuvânt” [N-ai să vii (NS: 2002, 1970, I, p. 884)], tiparul, deja format, al eşuatei inversiuni a alunecării izotopice din cauza exprimării indirecte a izotopiei, dinspre al cărei nucleu ar trebui să se producă alunecarea izotopică, devine, prin reiterarea efectelor sale, şi mai stabil în întreaga configuraţie a taxonomiei izotopiilor nichitastănesciene. Astfel, alunecarea nucleului izotopiei auditivului înspre izotopia cuvântului este blocată din cauza indirectei exprimări a izotopiei auditivului. În definitiv, surzenia – celor „surzi” – nu e decât absenta prezenţă a auzului lor. În consecinţă, singura alunecare posibilă e a nucleului izotopiei cuvântului înspre izotopia auditivului. (Trebuie precizat şi că, încă o dată, pe lista izotopiei auditivului, „surd” nu se află printre membrii subordonaţi ai izotopiei). În „când invizibil mă agăţ de cuvinte” [Scurtă baladă (NS: 2002, 1970, I, p. 918)], se repetă întocmai modelul pe care l-am explicat şi în exemplul anterior, în care anularea nucleului izotopiei dinspre care să aibă loc alunecarea e cauzată de exprimarea lui indirectă. Ceea ce înseamnă nu doar alegerea unui alt nucleu izotopic dinspre care să vină alunecarea, ci şi, foarte adesea, încălcarea subiectivului principiu al simplei ordini a cuvintelor în vers.

În „prin care zeul priveşte” [Copil buimac (NS: 2002, 1970, I, p. 841)], alunecarea nucleului izotopiei zeului înspre izotopia vizualului se face lin şi fără niciun fel de tulburare conceptuală. Şi în „zeul cel economic a învins, vezi bine” [Cântec de pauză (NS: 2002, 1970, I, p. 894)], tot banalitatea princiară a fenomenului decurge din curgerea – sau alunecarea – nucleului izotopiei zeului înspre izotopia vizualului. În „zeule mare, he-hei” [Cântec de pauză (NS: 2002, 1970, I, p. 894)], izotopia înspre care alunecă nucleul izotopiei zeului nu mai este a vizualului, ci a onomatopeelor. În „pe care zeul o urla cu talpa stând peste pământ…” [Râsul (NS: 2002, 1970, I, p. 980)], la fel, izotopia înspre care alunecă nucleul izotopiei zeului nu mai este a vizualului sau a onomatopeelor, ci a tălpii.

În „îţi ridic palat albastru de cuvinte” [Dulciferarea legii (NS: 2002, 1970, I, p. 937)], tendinţa nucleului izotopiei cromatice a albastrului de a aluneca înspre izotopia cuvintelor e nu doar implicită şi coerentă sieşi, ci şi predispusă unei transformări de paradigmă. Într-o asemenea paradigmă, dacă ea ar chiar exista, se înscrie şi „albastru ochi al meu apatic” [Atât de mândru ea mergea (NS: 2002, 1970, I, p. 996)]. Cât se poate de previzibil, nucleul izotopiei cromatice a albastrului alunecă înspre izotopia vizualului. Totuşi, recunosc, previzibilitatea izotopiei exemplificate abia se menţine ca atare: dacă subiectivitatea actului poetic s-ar fi manifestat în alegerile lui Nichita Stănescu, principiul gramatical – fără îndoială subiectivul principiu al simplei ordini a cuvintelor în vers – ar fi blocat din nou accesul la paradigmă şi ar fi îndreptat interpretarea înspre modelele – sau tiparele anormale din perspectiva normei impuse de paradigma în construcţie – şi aşa atât de greu de justificat în soluţiile pe care le dezvoltă şi, în consecinţă, le impun.

În „îţi sărută talpa zeul” [Cântec (Ciolănoasă-mi sta vederea) (NS: 2002, 1970, I, p. 949)], părăsirea normei paradigmatice şi revenirea la anomalia modelului – sau a tiparului – se face brusc şi în forţă. Ca să nu mai repet consideraţiile – oarecum – teoretice ale însuşirilor lor esenţiale şi contrastive, mă voi limita doar a spune că, şi în cazul de faţă, nucleul izotopiei zeului nu poate aluneca înspre izotopia tălpii fiindcă îl împiedică subiectivul principiu al simplei ordini a cuvintelor în vers. În consecinţă, alunecarea se face dinspre nucleul izotopiei tălpii înspre izotopia zeului. Ca şi în cazurile anterioare, interpretarea se duce până în cele mai îndepărtate colţuri ale limitelor sale. Dacă, spre exemplu, aş fi vrut să aplic în cazul de faţă principiul gramatical, alunecarea ar fi avut sensul exact invers: fiindcă în izotopia zeului fiinţează subiectul gramatical al întregului corp gramatical al izotopiei, şi nu în izotopia tălpii, alunecarea izotopică trebuie să curgă – decurgând din primatul subiectului asupra predicatului în topică – dinspre nucleul izotopiei zeului înspre izotopia tălpii. Ceea ce înseamnă, evident, că ambele interpretări şi ambele alegeri critice sunt la fel de legitime. Ce le desparte nu e decât un principiu – un principiu întotdeauna aplicat în dauna altuia. În „pe care zeul o urla cu talpa stând peste pământ…” [Râsul (NS: 2002, 1970, I, p. 980)], nucleul izotopiei zeului e împiedicat să alunece înspre izotopia tălpii din altă cauză. Nu subiectivul principiu al simplei ordini a cuvintelor în vers blochează alunecarea nucleului izotopiei zeului înspre izotopia tălpii – lucru pe care, de altfel, însăşi topica întregului corp al izotopiei îl demontează. Şi nu principiul gramatical blochează alunecarea nucleului izotopiei zeului înspre izotopia tălpii – lucru pe care, de altfel, neaşteptata suprapunere între cele două principii îl scoate în evidenţă. (Substantivul „zeu” respectă şi criteriul de întâietate formală – pur ierarhică – impus de subiectivul principiu al simplei ordini a cuvintelor în vers, şi criteriul de întâietate sintactică – de preeminenţă a subiectului asupra predicatului în topica standard – impus de principiul gramatical). Întrebarea este: dacă niciunul dintre principiile de obicei responsabile cu devierea normei paradigmatice în anomalia modelului – sau a tiparului – nu inhibă nucleul izotopiei zeului să alunece, lin, înspre izotopia tălpii, ce altceva poate fi? În cazul de faţă, înclin a crede, e vorba mai degrabă de sens: de cum sensul a urcat în urechea internă a poetului şi de cum, reflectat din ea, a căzut în urechea internă a cititorului. A mea, în situaţia de faţă. Spus foarte pe şleau, deci, nucleul izotopiei zeului nu poate aluneca înspre izotopia tălpii din cauze profund subiective, şi iraţionale, şi ilogice. Pur şi simplu, nu mi-a plăcut şi nu mi s-a părut important şi „ştiinţific” să atribui alunecarea nucleului izotopiei zeului înspre izotopia tălpii. În schimb, mi-a plăcut şi mi s-a părut foarte important şi „ştiinţific” – în perfectă conformitate cu însăşi taxonomia pe care am propus-o – să întorc în întregime sensul alunecării izotopice. Nucleul izotopiei tălpii să alunece înspre izotopia zeului – şi nu invers. Şi nu invers doar pentru că aşa mi-a sunat mai bine întreg corpul izotopiei. Şi pentru că, în definitiv, aşa mi s-a părut corpul întreg al izotopiei a fi mai plin de sens. (În acest punct, am ajuns, e adevărat, la capătul verosimilităţii interpretării în sine. Şi la capătul tuturor limitelor de subiectivitate pe care le poate suporta, în cadru taxonomic, impurele izotopii ale lui Nichita Stănescu).

În „eu l-am fost zărit în undă” [În dulcele stil clasic (NS: 2002, 1970, I, p. 901)], există un caz simplu de alunecare a nucleului izotopiei perfectului compus pasiv înspre izotopia vizualului. Complicat nu e nimic în afara unui amănunt, aparent, insignifiant: izotopia vizualului, înspre care alunecă nucleul izotopiei perfectului compus pasiv, face parte integrantă din izotopia perfectului compus pasiv. Mai precis, ea, izotopia vizualului este, la propriu, ultimul element alcătuitor al izotopiei perfectului compus pasiv.

În încheiere, fiindcă tot am pomenit despre cum am citit eu ianusul nichitastănescian: în esenţă, într-adevăr, lectura pe care am întreprins-o volumului apărut în 1970 (şi uriaş în comparaţie, de exemplu, cu volumele de poezii apărute în zilele noastre) este strict statistică. N-am făcut decât să înregistrez, împrumutând din acribia iubitorului de literatură specializat în literatură, toate ocurenţele din textul poetic al fiecărei izotopii în parte. Să le înregistrez fidel, dar să mă abţin de la orice comentariu critic. În fond, poeziile lui Nichita Stănescu au fost amănunţite de criticii generaţiei sale îndeajuns. Aşa cum le-au glosat şi le-au tot glosat, până la epuizare, şi toţi următorii: aparţinând generaţiei mele sau aflându-se într-un fel de limbo generaţional. Însă, deşi să mă număr şi eu printre ei nu mă tentează încă, va trebui, totuşi, să dublez lectura mea statistică şi cu un mic – şi, sper, discret – parfum impresionist. Să debitez, în consecinţă, de cât ori mă va izbi, prea tare, frumuseţea câte unui vers rătăcit în tabelele mele izotopice, un sincer şi admirativ oftat pseudo-anacreontic.

Şi închei cu o notă pur tehnică: fiecare citat reprezintă un vers. Dacă întreg corpul izotopiei a fost mai lung decât versul, citatul reproduce izotopia în integralitatea ei, dar respectând tăietura specifică versificaţiei nichitastănesciene prin următorul semn grafic: [/].

 

1. ochi // vedere // a vedea // orb // privire // a se vedea // invizibil // transparent // transparenţă // a fixa // a se uita // a zări // revedere // a pironi // văz // văzut // nevăzut (120 de ocurenţe)

1) „în mine e un ochi” [Vedere în acţiune (NS: 2002, 1970, I, p. 827)]; 2) „ochiul dinlăuntrul meu” [Vedere în acţiune (NS: 2002, 1970, I, p. 828)]; 3) „el este vederea în acţiune” [Vedere în acţiune (NS: 2002, 1970, I, p. 828)]; 4) „ochiul aceasta nu se elimină” [Vedere în acţiune (NS: 2002, 1970, I, p. 828)]; 5) „el este vederea” [Vedere în acţiune (NS: 2002, 1970, I, p. 828)]; 6) „Ea vede. Eu sunt orb. Ea vede” [Vedere în acţiune (NS: 2002, 1970, I, p. 828)]; 7) „Ochi în triunghi?” [Vedere în acţiune (NS: 2002, 1970, I, p. 828)]; 8) „triunghi în ochi, şi vedere” [Vedere în acţiune (NS: 2002, 1970, I, p. 828)]; 9) „nu se vede” [Vedere în acţiune (NS: 2002, 1970, I, p. 829)]; 10) „de vedere, de înverzire, de verdeaţă” [Scriptura întâia (NS: 2002, 1970, I, p. 830)]; 11) „soare dacă vezi” [Scriptura întâia (NS: 2002, 1970, I, p. 830)]; 12) „ochiul lui de albastru ce era, –” [Izgonirea din rai (NS: 2002, 1970, I, p. 833)]; 13) „de greutatea privirii s-a făcut Marmarà” [Izgonirea din rai (NS: 2002, 1970, I, p. 833)]; 14) „port în ochiul meu lacrima” [Ridicare de cuvinte (NS: 2002, 1970, I, p. 838)]; 15) „ca o privire inversă, printr-o ţeavă de lunetă” [Copil buimac (NS: 2002, 1970, I, p. 840)]; 16) „nesfârşită, direct în ochiul ciclopului?” [Copil buimac (NS: 2002, 1970, I, p. 840)]; 17) „ne şi vedeam cum cădeam de sus în jos” [Copil buimac (NS: 2002, 1970, I, p. 840)]; 18) „şi pentru vedere să nu am doi ochi frică mi-era” [Copil buimac (NS: 2002, 1970, I, p. 841)]; 19) „aidoma mie, cel care vede vederea” [Copil buimac (NS: 2002, 1970, I, p. 841)]; 20) „nu cu un ochi, cum s-ar cuveni” [Copil buimac (NS: 2002, 1970, I, p. 841)]; 21) „şi aceasta se vedea” [Pierderea cunoştinţei prin cunoaştere, I (NS: 2002, 1970, I, p. 850)]; 22) „se vedea că veniseră pentru mine” [Pierderea cunoştinţei prin cunoaştere, I (NS: 2002, 1970, I, p. 850)]; 23) „pentru că toţi erau de faţă ca să mă vadă” [Pierderea cunoştinţei prin cunoaştere, I (NS: 2002, 1970, I, p. 850)]; 24) „ca să mă vadă cum mă voi comporta, cum voi răspunde” [Pierderea cunoştinţei prin cunoaştere, I (NS: 2002, 1970, I, p. 850)]; 25) „părea că se poate vedea prin ei” [Pierderea cunoştinţei prin cunoaştere, I (NS: 2002, 1970, I, p. 851)]; 26) „prin ei nu se putea vedea nimic” [Pierderea cunoştinţei prin cunoaştere, I (NS: 2002, 1970, I, p. 851)]; 27) „nu invizibile, pentru că prin invizibil se vede” [Pierderea cunoştinţei prin cunoaştere, I (NS: 2002, 1970, I, p. 852)]; 28) „transparente, pentru că prin transparenţă nu se vede” [Pierderea cunoştinţei prin cunoaştere, I (NS: 2002, 1970, I, p. 852)]; 29) „a tot ceea ce este invizibil” [Pierderea cunoştinţei prin cunoaştere, I (NS: 2002, 1970, I, p. 852)]; 30) „pentru că trebuia să dau lupta cu invizibilul” [Pierderea cunoştinţei prin cunoaştere, I (NS: 2002, 1970, I, p. 852)]; 31) „prin hubloul acela eu totuşi m-am uitat la planeta aceea” [Pierderea cunoştinţei prin cunoaştere, II (NS: 2002, 1970, I, p. 854)]; 32) „voi încerca să-ţi descriu ce am văzut prin hublou” [Pierderea cunoştinţei prin cunoaştere, II (NS: 2002, 1970, I, p. 855)]; 33) „mi-a zis el, fixându-mă în ochi” [Creşterea apelor (NS: 2002, 1970, I, p. 857)]; 34) „spuse el fixându-mă în ochi” [Creşterea apelor (NS: 2002, 1970, I, p. 858)]; 35) „repede, nu eşti curios s-o vezi pe sora mea tocmai acum când face baie?” [Creşterea apelor (NS: 2002, 1970, I, p. 858)]; 36) „hai s-o vezi şi tu, îmi spuse ea” [Creşterea apelor (NS: 2002, 1970, I, p. 858)]; 37) „hai, vino s-o vezi prin crăpătura zidului!” [Creşterea apelor (NS: 2002, 1970, I, p. 858)]; 38) „să vezi ce corp frumos are” [Creşterea apelor (NS: 2002, 1970, I, p. 858)]; 39) „şi se uită în ochii mei” [Creşterea apelor (NS: 2002, 1970, I, p. 859)]; 40) „mă fixă în ochi” [Creşterea apelor (NS: 2002, 1970, I, p. 859)]; 41) „se uită lung la mine” [Creşterea apelor (NS: 2002, 1970, I, p. 859)]; 42) „desigur m-ai greşit c-un ochi mai mult” [Lăuntrul ochi (NS: 2002, 1970, I, p. 863)]; 43) „de văd cu el de mai demult” [Lăuntrul ochi (NS: 2002, 1970, I, p. 863)]; 44) „ca să te şi zăresc stăpână, –” [Lăuntrul ochi (NS: 2002, 1970, I, p. 863)]; 45) „din care-mi ochiul înţeleptul / fix te priveşte şi mirat” [Lăuntrul ochi (NS: 2002, 1970, I, p. 863)]; 46) „interiorul ochi cel al lui «sânt» / în revederea lui acel –” [Lăuntrul ochi (NS: 2002, 1970, I, p. 864)]; 47) „pe când întindeam privirea” [Măiastră (NS: 2002, 1970, I, p. 865)]; 48) „din privirea mea gravidă” [Măiastră (NS: 2002, 1970, I, p. 865)]; 49) „mi-am lungit privirea lungă” [Măiastră (NS: 2002, 1970, I, p. 865)]; 50) „am ochi, ochiuri de apă” [Atica (NS: 2002, 1970, I, p. 867)]; 51) „n-am văzut vr’odată-o cifră” [Hrana (NS: 2002, 1970, I, p. 868)]; 52) „n-am văzut vr’odată-o mare” [Hrana (NS: 2002, 1970, I, p. 868)]; 53) „şi îţi las oarbă vederea” [Mirosind a înger (NS: 2002, 1970, I, p. 875)]; 54) „şi himenul din ochiul meu cel sfânt de fată” [Sunet şi trădare (NS: 2002, 1970, I, p. 878)]; 55) „ochiului tău care plânge” [Urlă echipa (NS: 2002, 1970, I, p. 879)]; 56) „te-am văzut, tu m-ai văzut, noi ne-am văzut” [Curentare (NS: 2002, 1970, I, p. 882)]; 57) „să îmi fi zărit ieri evul…” [Curentare (NS: 2002, 1970, I, p. 882)]; 58) „vede ochiul meu doar stânga” [Curentare (NS: 2002, 1970, I, p. 882)]; 59) „dreapta vede verde Doamne” [Curentare (NS: 2002, 1970, I, p. 882)]; 60) „tu aveai un ochi mult verde” [La piciorul răsfăţat (NS: 2002, 1970, I, p. 883)]; 61) „din al ochiului meu vast” [N-ai să vii (NS: 2002, 1970, I, p. 884)]; 62) „eu te văd, tu nu mă vezi” [Încă patru (NS: 2002, 1970, I, p. 886)]; 63) „mă clatin, dar ce ochi vederea” [Una mai am (NS: 2002, 1970, I, p. 888)]; 64) „noi am îmbogăţit vederea şi auzul” [Cel mai bătrân (NS: 2002, 1970, I, p. 891)]; 65) „nici ochiul ridicam, nici mâna” [Locomotive vechi, terasamente, greieri (NS: 2002, 1970, I, p. 893)]; 66) „privire mirată, biciuită, bătută” [Cântec de pauză (NS: 2002, 1970, I, p. 894)]; 67) „să-i văd din partea din care nu-i zăresc” [Cântec de pauză (NS: 2002, 1970, I, p. 894)]; 68) „un plan aş zări doar bucolic” [Cântec de pauză (NS: 2002, 1970, I, p. 894)]; 69) „călcându-mi ochiul meu luminat de soare” [Cântec de pauză (NS: 2002, 1970, I, p. 895)]; 70) „numai ceea ce văd pare a fi” [Cântec de pauză (NS: 2002, 1970, I, p. 895)]; 71) „nu se văd şi nu se văd” [Cântec de pauză (NS: 2002, 1970, I, p. 895)]; 72) „ochi cu şapte pungi” [Stam lungit (NS: 2002, 1970, I, p. 899)]; 73) „dar ca un ochi mă pironeşte aspră” [Acest bloc de nervi (NS: 2002, 1970, I, p. 900)]; 74) „las-o oarbă, fără ochi, fără vedere” [Mănuşa (NS: 2002, 1970, I, p. 906)]; 75) „cum să m-arăt din unghiul, al privirii” [Cum să mă-nşurubez în aer? (NS: 2002, 1970, I, p. 908)]; 76) „dacă-nchid ochiul, te strivesc în pleoape” [Estompare (NS: 2002, 1970, I, p. 909)]; 77) „cu ochi închişi, enormi” [Mult vechii de romantici… (NS: 2002, 1970, I, p. 911)]; 78) „de lenea de-a privi-n afară” [Potcoavă (NS: 2002, 1970, I, p. 913)]; 79) „ce plimb pe tine, nu-i vederea” [Sublimul static (NS: 2002, 1970, I, p. 916)]; 80) „se înfiinţează locul ochiului” [Înfiinţare (NS: 2002, 1970, I, p. 917)]; 81) „ochiul meu are dinţi, el este o gură” [Înfiinţare (NS: 2002, 1970, I, p. 917)]; 82) „ca un ochi mă fixează când trec” [Scurtă baladă (NS: 2002, 1970, I, p. 918)]; 83) „e relativă vederea, eu mă pregătesc” [Vederea aceasta e relativă ochiului meu (NS: 2002, 1970, I, p. 921)]; 84) „să-mi smulg ochiul” [Vederea aceasta e relativă ochiului meu (NS: 2002, 1970, I, p. 921)]; 85) „taci dracului, i-am spus ochiului” [Vederea aceasta e relativă ochiului meu (NS: 2002, 1970, I, p. 921)]; 86) „n-avu vedere” [Numai o clipă (NS: 2002, 1970, I, p. 930)]; 87) „poate că ochiul meu verde” [Poate că ochiul meu verde (NS: 2002, 1970, I, p. 933)]; 88) „eu sunt orb, el cu vedere” [Poate că ochiul meu verde (NS: 2002, 1970, I, p. 933)]; 89) „astăzi peste văzul meu” [Poate că ochiul meu verde (NS: 2002, 1970, I, p. 933)]; 90) „cât aproape toată vederea de mare” [Legendă (NS: 2002, 1970, I, p. 935)]; 91) „în aripa care-am văzut-o…” [Legendă (NS: 2002, 1970, I, p. 935)]; 92) „ochiul se face frumos sau urât” [Şi adevărată, – şi jucată (NS: 2002, 1970, I, p. 936)]; 93) „eu nu te văd, ci te imaginez întruna” [Dulciferarea legii (NS: 2002, 1970, I, p. 937)]; 94) „în teritoriul ochiului meu violent” [Dulciferarea legii (NS: 2002, 1970, I, p. 937)]; 95) „e vederea ta o muscă” [Micşorare (NS: 2002, 1970, I, p. 938)]; 96) „se uita cu ochii negri” [Se uita cu ochii negri (NS: 2002, 1970, I, p. 945)]; 97) „sau cu bile se uita” [Se uita cu ochii negri (NS: 2002, 1970, I, p. 945)]; 98) „cu ochi negri se uita” [Se uita cu ochii negri (NS: 2002, 1970, I, p. 945)]; 99) „şi când dânsa te vedea” [Se uita cu ochii negri (NS: 2002, 1970, I, p. 945)]; 100) „n-are urmă-n ochii mei” [Feluri (NS: 2002, 1970, I, p. 947)]; 101) „e privirea dinăuntru” [Feluri (NS: 2002, 1970, I, p. 947)]; 102) „când văz cum trece păsăretul” [Obedienţă (NS: 2002, 1970, I, p. 948)]; 103) „ciolănoasă-mi sta vederea” [Cântec (Ciolănoasă-mi sta vederea) (NS: 2002, 1970, I, p. 949)]; 104) „dar mai ales când voi fi orb” [Cântec (Mă învelesc de frig într-o speranţă) (NS: 2002, 1970, I, p. 950)]; 105) „i se apropiau ochii unul de altul” [Zbor lent (NS: 2002, 1970, I, p. 951)]; 106) „vedeam ce poate vede doar urechea de măgar” [Zbor lent (NS: 2002, 1970, I, p. 951)]; 107) „un fel de văz cam sunet şi neclar” [Zbor lent (NS: 2002, 1970, I, p. 951)]; 108) „ia focul privirilor goale” [Stare (Până la urmă cade sub inimă) (NS: 2002, 1970, I, p. 959)]; 109) „mult prea lunga mea privire” [Chiar nici vremea (NS: 2002, 1970, I, p. 963)]; 110) „când văd limacşii mi se face scârbă” [Cântec (Când văd limacşii mi se face scârbă) (NS: 2002, 1970, I, p. 976)]; 111) „desigur, când mă vede zeul” [Cântec (Când văd limacşii mi se face scârbă) (NS: 2002, 1970, I, p. 976)]; 112) „dar când îl vede şi pre el” [Cântec (Când văd limacşii mi se face scârbă) (NS: 2002, 1970, I, p. 976)]; 113) „ochiul îmi emană reci vederi” [Merg blând (NS: 2002, 1970, I, p. 977)]; 114) „aceeaşi moarte rea cu ochi magnetici” [Râsul (NS: 2002, 1970, I, p. 980)]; 115) „negru trag peste privire” [Încercare de somn (NS: 2002, 1970, I, p. 989)]; 116) „din văzut deveni nevăzut” [Albastru de Voroneţ (NS: 2002, 1970, I, p. 991)]; 117) „peste-a mea vedere” [B după A (NS: 2002, 1970, I, p. 992)]; 118) „pot fi văzut” [Rugare (NS: 2002, 1970, I, p. 993)]; 119) „vedere mult prea mult-avea” [Atât de mândru ea mergea (NS: 2002, 1970, I, p. 996)]; 120) „– Eşti trist astă-seară, văd eu” [Soldatul şi pasărea (NS: 2002, 1970, I, p. 1000)].

2. cifre (45 de ocurenţe)

1) „să nu am două braţe, îmi era frică” [Copil buimac (NS: 2002, 1970, I, p. 841)]; 2) „cum, necum, m-am trezit cu două sprâncene” [Copil buimac (NS: 2002, 1970, I, p. 841)]; 3) „că două persoane moartea şi-au întâmpinat-o” [Copil buimac (NS: 2002, 1970, I, p. 841)]; 4) „iar altele două rănite au fost” [Copil buimac (NS: 2002, 1970, I, p. 841)]; 5) „ci cu doi, pentru că faţa mi s-a tăiat” [Copil buimac (NS: 2002, 1970, I, p. 841)]; 6) „cu două nări vesteşte că Zeii” [Copil buimac (NS: 2002, 1970, I, p. 842)]; 7) „de la unu pân’ la şapte” [Măiastră (NS: 2002, 1970, I, p. 865)]; 8) „a ajuns la unsprece” [Hrana (NS: 2002, 1970, I, p. 868)]; 9) „şi cu şapte lumânări albastre împlântate” [Cine, deci… (NS: 2002, 1970, I, p. 869)]; 10) „lângă tine mai de şapte” [Cine, deci… (NS: 2002, 1970, I, p. 870)]; 11) „paişpele cel de carate” [Dulce cupa mea de piele (NS: 2002, 1970, I, p. 872)]; 12) „unu, doi, trei, nouă şi zece…” [Urlă echipa (NS: 2002, 1970, I, p. 880)]; 13) „noi doi suntem doi câini şi două” [Noi doi (NS: 2002, 1970, I, p. 881)]; 14) „n-ai să şapte între sorţi” [N-ai să vii (NS: 2002, 1970, I, p. 884)]; 15) „încă patru, încă cinci, şi şase” [Încă patru (NS: 2002, 1970, I, p. 886)]; 16) „pe cele cinci degete te pup minune” [Îmi transmit (NS: 2002, 1970, I, p. 887)]; 17) „pe cele două lungi picioare” [Îmi transmit (NS: 2002, 1970, I, p. 887)]; 18) „pe cele două mâini cu subţioare” [Îmi transmit (NS: 2002, 1970, I, p. 887)]; 19) „oaia are două picioare” [Cântec de pauză (NS: 2002, 1970, I, p. 895)]; 20) „celelalte două nici nu există” [Cântec de pauză (NS: 2002, 1970, I, p. 895)]; 21) „ca două antene înfipte în timpanul meu” [Voci de mulţi oameni (NS: 2002, 1970, I, p. 896)]; 22) „Noe-n şapte arce” [Stam lungit (NS: 2002, 1970, I, p. 899)]; 23) „ori din al treilea cântat mereu” [Acest bloc de nervi (NS: 2002, 1970, I, p. 900)]; 24) „cel cu patru picioare” [Scurtă baladă (NS: 2002, 1970, I, p. 918)]; 25) „trei picioare, şapte braţe” [Somnolenţă (NS: 2002, 1970, I, p. 925)]; 26) „înaintând pe patru roate” [Eu cred că da (NS: 2002, 1970, I, p. 927)]; 27) „cap al şaptelea cu blândă” [Cu urechea sângerândă (NS: 2002, 1970, I, p. 932)]; 28) „cu cinci degete mult trează” [Globul (NS: 2002, 1970, I, p. 946)]; 29) „numai şapte, opt şi zece” [Feluri (NS: 2002, 1970, I, p. 947)]; 30) „şi în frumoasa cifră şapte” [Pasăre (NS: 2002, 1970, I, p. 967)]; 31) „animal cu trei, cu patru” [Animal (NS: 2002, 1970, I, p. 969)]; 32) „pentru cinci şi pentru şase” [Animal (NS: 2002, 1970, I, p. 969)]; 33) „trei şi patru-ţi dau prin gând” [Animal (NS: 2002, 1970, I, p. 969)]; 34) „numărătoarea începe cu doi” [Numărătoarea (NS: 2002, 1970, I, p. 974)]; 35) „unul nu este numărabil” [Numărătoarea (NS: 2002, 1970, I, p. 974)]; 36) „unul nu este şi nici nu există” [Numărătoarea (NS: 2002, 1970, I, p. 974)]; 37) „roabele, patruzeci la număr” [Uneori (NS: 2002, 1970, I, p. 979)]; 38) „când roabele patruzeci la număr” [Uneori (NS: 2002, 1970, I, p. 979)]; 39) „picioare numai două” [Râsul (NS: 2002, 1970, I, p. 980)]; 40) „până o face de paisprezece carate” [A mea (NS: 2002, 1970, I, p. 986)]; 41) „capră dulce cu trei iezi” [Nedemn (NS: 2002, 1970, I, p. 987)]; 42) „amforă cu două toarte” [Muiere (NS: 2002, 1970, I, p. 988)]; 43) „Doamne, numai cifra şapte” [Muiere (NS: 2002, 1970, I, p. 988)]; 44) „când veneam cu patru roate” [Muiere (NS: 2002, 1970, I, p. 988)]; 45) „pat dublu ca şi doi” [Ispăşire (NS: 2002, 1970, I, p. 994)].

3. „dumitale” // „domnişoară” // „doamnă” // „dumneavoastror” // „dumisale” // „dumneavoastră” // „dumneata” // „domnule” // „domnia” // „domnitoare” // „voievoadă” (36 de ocurenţe)

1) „doamne-n burta dumitale” [Hrana (NS: 2002, 1970, I, p. 868)]; 2) „chiar la zbor, stimată domnişoară” [Cine, deci… (NS: 2002, 1970, I, p. 869)]; 3) „Doamnă Verde Camforă” [Dulce cupa mea de piele (NS: 2002, 1970, I, p. 872)]; 4) „ale dumneavoastror plete” [Dulce cupa mea de piele (NS: 2002, 1970, I, p. 872)]; 5) „doamnă, numai vinuri grele” [Dulce cupa mea de piele (NS: 2002, 1970, I, p. 872)]; 6) „doamnă, numai vinuri roşii” [Dulce cupa mea de piele (NS: 2002, 1970, I, p. 872)]; 7) „doamnă, numai vinuri verzi” [Dulce cupa mea de piele (NS: 2002, 1970, I, p. 872)]; 8) „doamnă, numai vinuri albe” [Dulce cupa mea de piele (NS: 2002, 1970, I, p. 872)]; 9) „doamnă, beţi din amforă / Doamnă verde Camforă” [Dulce cupa mea de piele (NS: 2002, 1970, I, p. 873)]; 10) „ale dumitale, ale dumisale” [Sunet şi trădare (NS: 2002, 1970, I, p. 878)]; 11) „eu ţi-am fost doamnă mai an” [La piciorul răsfăţat (NS: 2002, 1970, I, p. 883)]; 12) „n-ai să doamnă, domnişoară” [N-ai să vii (NS: 2002, 1970, I, p. 884)]; 13) „care te-mbracă domnişoară?” [Atât de repede (NS: 2002, 1970, I, p. 885)]; 14) „femeie-n pielea dumitale?” [Atât de repede (NS: 2002, 1970, I, p. 885)]; 15) „ca iute la mânie doamnă” [Încins (NS: 2002, 1970, I, p. 892)]; 16) „şi, şi tăcerea dumneavoastră” [Acest bloc de nervi (NS: 2002, 1970, I, p. 900)]; 17) „pasul tău de domnişoară” [În dulcele stil clasic (NS: 2002, 1970, I, p. 901)]; 18) „o domnişoară cu chipul brodat” [Din această carcasă (NS: 2002, 1970, I, p. 910)]; 19) „pe calul dumitale” [Potcoavă (NS: 2002, 1970, I, p. 913)]; 20) „să nu fiu de faţă cu dumneata” [Numai o clipă (NS: 2002, 1970, I, p. 930)]; 21) „lasă-mă singură de dumneata” [Numai o clipă (NS: 2002, 1970, I, p. 930)]; 22) „odioasă doamnă” [Poate că ochiul meu verde (NS: 2002, 1970, I, p. 933)]; 23) „doamnă ce eşti la putere” [Poate că ochiul meu verde (NS: 2002, 1970, I, p. 933)]; 24) „dacă poţi, dumneata” [Asasinare (NS: 2002, 1970, I, p. 942)]; 25) „pasăre la dumneata” [Se uita cu ochii negri (NS: 2002, 1970, I, p. 945)]; 26) „pe sub zborul dumitale” [Se uita cu ochii negri (NS: 2002, 1970, I, p. 945)]; 27) „pasăre pe dumneata” [Se uita cu ochii negri (NS: 2002, 1970, I, p. 945)]; 28) „doamnă, doar a dumneata” [Cântec (Ciolănoasă-mi sta vederea) (NS: 2002, 1970, I, p. 949)]; 29) „doamnă veşnic dedesubt” [Cântec (Ciolănoasă-mi sta vederea) (NS: 2002, 1970, I, p. 949)]; 30) „stimată doamnă-domnişoară” [Cântec (Mă învelesc de frig într-o speranţă) (NS: 2002, 1970, I, p. 950)]; 31) „spre gura dumitale” [Cavalerul (NS: 2002, 1970, I, p. 962)]; 32) „cine cade, – domnule, doamnă, –” [Fel (NS: 2002, 1970, I, p. 971)]; 33) „acoperindu-ne cu domnia sa” [Iar nu barbar… (NS: 2002, 1970, I, p. 972)]; 34) „tristeţea doamnelor aceste” [Proces (NS: 2002, 1970, I, p. 975)]; 35) „şi tot stai cu dumneata” [Spleen (NS: 2002, 1970, I, p. 984)]; 36) „domnitoare, voievoadă” [Cântec (Căzut în zăpadă şi stâlcind fără de voie) (NS: 2002, 1970, I, p. 998)].

4. cal // nechezat // armăsar // centaur // inorog // iapă (33 de ocurenţe)

1) „peste căruţă şi peste cal” [Moartea păsărilor (NS: 2002, 1970, I, p. 845)]; 2) „cal fugărit pe care-l număr” [Lăuntrul ochi (NS: 2002, 1970, I, p. 863)]; 3) „stai calule şi pasăre” [Lăuntrul ochi (NS: 2002, 1970, I, p. 864)]; 4) „lângă tine mai de cal” [Cine, deci… (NS: 2002, 1970, I, p. 870)]; 5) „cu trei cai de sare-amară” [Trei cai (NS: 2002, 1970, I, p. 871)]; 6) „cu trei cai de unt-de-lemn” [Trei cai (NS: 2002, 1970, I, p. 871)]; 7) „cu trei cai de lemn solemn” [Trei cai (NS: 2002, 1970, I, p. 871)]; 8) „cu trei cai de rădăcină” [Trei cai (NS: 2002, 1970, I, p. 871)]; 9) „cu trei cai de chiparos” [Trei cai (NS: 2002, 1970, I, p. 871)]; 10) „cu trei cai sculptaţi din os” [Trei cai (NS: 2002, 1970, I, p. 871)]; 11) „cu un tandru nechezat” [Trei cai (NS: 2002, 1970, I, p. 871)]; 12) „era un bot mare de cal” [Baladă (NS: 2002, 1970, I, p. 874)]; 13) „Doamne, un cal nibelung” [Baladă (NS: 2002, 1970, I, p. 874)]; 14) „ce cal nibelung îmi părea / că vrea să mă pască, ah, Doamne” [Baladă (NS: 2002, 1970, I, p. 874)]; 15) „călare pe un cal murind” [Galben copil, oprit în poză (NS: 2002, 1970, I, p. 907)]; 16) „cine a tras în calul meu?” [Galben copil, oprit în poză (NS: 2002, 1970, I, p. 907)]; 17) „şi armăsar păscând câmpii asire” [Cum să mă-nşurubez în aer? (NS: 2002, 1970, I, p. 908)]; 18) „din această carcasă de cal îmbătrânit” [Din această carcasă (NS: 2002, 1970, I, p. 910)]; 19) „ale carcasei sunt, de cal mult bolnav” [Din această carcasă (NS: 2002, 1970, I, p. 910)]; 20) „mereu mi-aleargă-un cal, mereu” [Potcoavă (NS: 2002, 1970, I, p. 913)]; 21) „a cailor ce-mi calcă pe antene” [Potcoavă (NS: 2002, 1970, I, p. 913)]; 22) „un cal mi se-arată păscând lumine” [Frumos eşti calule! (NS: 2002, 1970, I, p. 920)]; 23) „inima păscându-mi, un cal se arată” [Frumos eşti calule! (NS: 2002, 1970, I, p. 920)]; 24) „cal aş vrea să fiu, centaur, inorog” [Cârciumă veche (NS: 2002, 1970, I, p. 928)]; 25) „în căscatul bot ce-l ţine calul” [Lăsare (NS: 2002, 1970, I, p. 934)]; 26) „cal cu om pe el, pământ” [Lăsare (NS: 2002, 1970, I, p. 934)]; 27) „ea e alergată de cai” [Îmbracă-te în trupul meu (NS: 2002, 1970, I, p. 957)]; 28) „calul nibelung” [Ecou (NS: 2002, 1970, I, p. 961)]; 29) „îţi apar un cal fireşte” [Chiar nici vremea (NS: 2002, 1970, I, p. 963)]; 30) „eu dorm, visez un bot de cal” [Pasăre (NS: 2002, 1970, I, p. 967)]; 31) „pe tine, iapă, printre lunci” [Doi cai (NS: 2002, 1970, I, p. 970)]; 32) „spre caii numai care” [Merg blând (NS: 2002, 1970, I, p. 977)]; 33) „de tropăitul sacadat al calului îmi pare” [Râsul (NS: 2002, 1970, I, p. 980)].

5. nor // a se înnora // nour (eminescianism) // „a se nori” (29 de ocurenţe)

1) „cu nori plutind în aerul acela…” [Vedere în acţiune (NS: 2002, 1970, I, p. 828)]; 2) „fierul / e ca norul” [Izgonirea din rai (NS: 2002, 1970, I, p. 834)]; 3) „norii erau pleoape zdrenţuite” [Invizibilul soare (NS: 2002, 1970, I, p. 836)]; 4) „se înnorează cu păsări” [Moartea păsărilor (NS: 2002, 1970, I, p. 843)]; 5) „din norii de păsări ouă” [Moartea păsărilor (NS: 2002, 1970, I, p. 844)]; 6) „din norii de păsări zburate, zburânde, ah, plouă” [Moartea păsărilor (NS: 2002, 1970, I, p. 844)]; 7) „se-ngroaşă norul de păsări” [Moartea păsărilor (NS: 2002, 1970, I, p. 845)]; 8) „Plouă torenţial. Norul de păsări smintit” [Moartea păsărilor (NS: 2002, 1970, I, p. 845)]; 9) „ca norul alb” [Pierderea cunoştinţei prin cunoaştere, I (NS: 2002, 1970, I, p. 851)]; 10) „pe cerul fără nori” [Pierderea cunoştinţei prin cunoaştere, I (NS: 2002, 1970, I, p. 852)]; 11) „să paştem aerul şi norii” [Lăuntrul ochi (NS: 2002, 1970, I, p. 864)]; 12) „noi avem mormânt în nori” [Cine, deci… (NS: 2002, 1970, I, p. 869)]; 13) „nor de iarbă şi păscut” [Curentare (NS: 2002, 1970, I, p. 882)]; 14) „iarbă pe un câmp de nori” [Stam lungit (NS: 2002, 1970, I, p. 898)]; 15) „plouă nori, plouă de somn” [Pasăre dormind (NS: 2002, 1970, I, p. 903)]; 16) „ah, vine norul şi mă şterge” [Estompare (NS: 2002, 1970, I, p. 909)]; 17) „ceru-ncărcat de nouri, greu” [Potcoavă (NS: 2002, 1970, I, p. 913)]; 18) „Nu sunt nori pe cer. Dacă-i vede cineva” [Înfiinţare (NS: 2002, 1970, I, p. 917)]; 19) „înconjurare de nori, papilă vehementă” [Ziceţi (NS: 2002, 1970, I, p. 922)]; 20) „norilor, voi foste cărni” [Somnolenţă (NS: 2002, 1970, I, p. 925)]; 21) „nici sub nouri nu se-arată” [Somnolenţă (NS: 2002, 1970, I, p. 925)]; 22) „vertiginos la nori, la peana” [Legendă (NS: 2002, 1970, I, p. 935)]; 23) „vine norul şi ne plouă” [Ţa-ţa-ţa, căpriţă, ţa! (NS: 2002, 1970, I, p. 940)]; 24) „nici nu zbor la norul” [Cântec (Stau înfăşurat în ora) (NS: 2002, 1970, I, p. 953)]; 25) „peste nor, sub nor” [Albastru de Voroneţ (NS: 2002, 1970, I, p. 991)]; 26) „înaintea şi-napoia norului” [Albastru de Voroneţ (NS: 2002, 1970, I, p. 991)]; 27) „curge ca din nouri vorba” [B după A (NS: 2002, 1970, I, p. 992)]; 28) „glia şi norul” [Rugare (NS: 2002, 1970, I, p. 993)]; 29) „cum se nor cu ploaie” [Ce este (NS: 2002, 1970, I, p. 997)].

6. verde // verdeaţă // a înverzi // a se înverzi (26 de ocurenţe)

1) „beau şi verdele de-ndată” [Mirosind a înger (NS: 2002, 1970, I, p. 875)]; 2) „frunze verzi şi frunze verzi” [Încă patru (NS: 2002, 1970, I, p. 886)]; 3) „oh şi deasupra capul verde” [Îmi transmit (NS: 2002, 1970, I, p. 887)]; 4) „în trup verde deodată” [Stam lungit (NS: 2002, 1970, I, p. 898)]; 5) „dintr-o frunză verde, pală” [În dulcele stil clasic (NS: 2002, 1970, I, p. 901)]; 6) „înfrigurată-n verdele nisip” [Mănuşa (NS: 2002, 1970, I, p. 905)]; 7) „plin de verdeaţă şi regesc” [Cum să mă-nşurubez în aer? (NS: 2002, 1970, I, p. 908)]; 8) „fără să fim verde, desigur, noi nu am nins” [Înfiinţare (NS: 2002, 1970, I, p. 917)]; 9) „frunzele verzi, pieritoare” [Scurtă baladă (NS: 2002, 1970, I, p. 918)]; 10) „taci dracului, i-am spus ierbii verzi” [Vederea aceasta e relativă ochiului meu (NS: 2002, 1970, I, p. 921)]; 11) „însetaţi şi fără verde” [Lăsare (NS: 2002, 1970, I, p. 934)]; 12) „val verde lingând nisipul…” [Stare (Tu nu eşti. Eu nu sânt.) (NS: 2002, 1970, I, p. 941)]; 13) „la fel şi pomii cu frunze verzi” [Era cu neputinţă să le fie foame (NS: 2002, 1970, I, p. 943)]; 14) „înverzeşte-ţi plânsu-ţi” [Ea mi-a spus (NS: 2002, 1970, I, p. 944)]; 15) „şade iarba, se-nverzeşte” [Globul (NS: 2002, 1970, I, p. 946)]; 16) „fâlf, rugaţi-vă de iarbă să fie verde” [Pasărea verişoară (NS: 2002, 1970, I, p. 956)]; 17) „iarbă verde” [Chiar nici vremea (NS: 2002, 1970, I, p. 963)]; 18) „pentru galben pentru verde” [Animal (NS: 2002, 1970, I, p. 969)]; 19) „verde pământ cu iarbă neagră, dură” [Doi cai (NS: 2002, 1970, I, p. 970)]; 20) „dintr-un pământ mai verde ca smaragdul…” [Doi cai (NS: 2002, 1970, I, p. 970)]; 21) „când starea ierbii se face verde” [Iar nu barbar… (NS: 2002, 1970, I, p. 972)]; 22) „iarba o încurajez să fie verde” [Cântec de încurajare (NS: 2002, 1970, I, p. 981)]; 23) „verde furnicat în urzici” [Plod (NS: 2002, 1970, I, p. 983)]; 24) „nedemn de fericire am plâns cu frunze verzi” [Nedemn (NS: 2002, 1970, I, p. 987)]; 25) „iarbă verde, gras pământ” [B după A (NS: 2002, 1970, I, p. 992)]; 26) „şi înverzeşte-te cu mine” [Ispăşire (NS: 2002, 1970, I, p. 994)].

7. substantive în vocativ (23 de ocurenţe)

1) „dulceaţo, la tine” [Acest bloc de nervi (NS: 2002, 1970, I, p. 900)]; 2) „vine însă, porcule, o vreme” [Flacăra sună (NS: 2002, 1970, I, p. 904)]; 3) „cum să mă-nşurubez în aer, pământule?” [Cum să mă-nşurubez în aer? (NS: 2002, 1970, I, p. 908)]; 4) „neoglindit-o peste ape” [Estompare (NS: 2002, 1970, I, p. 909)]; 5) „atât de bine tu mirositoareo” [Mult vechii de romantici… (NS: 2002, 1970, I, p. 911)]; 6) „tu singură, văzuto doar cu ochiul” [Mult vechii de romantici… (NS: 2002, 1970, I, p. 911)]; 7) „copil, copilule, dragule, existenţă…” [Dinţi (NS: 2002, 1970, I, p. 919)]; 8) „frumos eşti, calule, arătare, vedere” [Frumos eşti calule! (NS: 2002, 1970, I, p. 920)]; 9) „vântule, falus de aer” [Somnolenţă (NS: 2002, 1970, I, p. 925)]; 10) „mândrule, cel tu şi rău” [Fior de înger negru (NS: 2002, 1970, I, p. 929)]; 11) „tu unde eşti nezidito?” [Legendă (NS: 2002, 1970, I, p. 935)]; 12) „behăito, draga mea” [Ţa-ţa-ţa, căpriţă, ţa! (NS: 2002, 1970, I, p. 940)]; 13) „o, bradule frumos” [Ea mi-a spus (NS: 2002, 1970, I, p. 944)]; 14) „lumino” [Cântec (Mă învelesc de frig într-o speranţă) (NS: 2002, 1970, I, p. 950)]; 15) „tăiatule cu un cuţit” [Unde ciolanele (NS: 2002, 1970, I, p. 958)]; 16) „înde tine mult păscuto” [Chiar nici vremea (NS: 2002, 1970, I, p. 963)]; 17) „ai văzut tu nenorocito vreodată” [Arme (NS: 2002, 1970, I, p. 969)]; 18) „nenorocito, făcuto din carne” [Arme (NS: 2002, 1970, I, p. 969)]; 19) „nenumăratule, mort mult” [Merg blând (NS: 2002, 1970, I, p. 977)]; 20) „Cerule!” [Din când în când (NS: 2002, 1970, I, p. 978)]; 21) „Ah, cerule!” [Din când în când (NS: 2002, 1970, I, p. 978)]; 22) „atâta insomnie, patule, vecine” [Somn (NS: 2002, 1970, I, p. 995)]; 23) „stalagmite, stalactito” [Cântec (Căzut în zăpadă şi stâlcind fără de voie) (NS: 2002, 1970, I, p. 998)].

8. cuvânt // „necuvânt” (22 de ocurenţe)

1) „se transformă-n cuvânt” [Izgonirea din rai (NS: 2002, 1970, I, p. 835)]; 2) „noi stăteam ca nişte cuvinte” [Invizibilul soare (NS: 2002, 1970, I, p. 836)]; 3) „cuvintele ni se aprinseră” [Invizibilul soare (NS: 2002, 1970, I, p. 836)]; 4) „cuvântul pe care-l citeşti, acum cetitorule” [Copil buimac (NS: 2002, 1970, I, p. 841)]; 5) „nu ating cu ea decât cuvintele” [Fel de sfârşit (NS: 2002, 1970, I, p. 860)]; 6) „cuvântul greu cu care ferec…” [Lăuntrul ochi (NS: 2002, 1970, I, p. 863)]; 7) „şi aşa; mă suge cuvântul” [Steaua scrisă (NS: 2002, 1970, I, p. 866)]; 8) „cuvântul poate, poate trupul” [Testament (NS: 2002, 1970, I, 877)]; 9) „surzi şi ciungi de un cuvânt” [N-ai să vii (NS: 2002, 1970, I, p. 884)]; 10) „le au numai aceste cuvinte” [Cântec de pauză (NS: 2002, 1970, I, p. 895)]; 11) „vreau un cuvânt, doar un cuvânt cu sens” [Voci de mulţi oameni (NS: 2002, 1970, I, p. 896)]; 12) „dar singurul cuvânt ce-l ştiu aieve” [Voci de mulţi oameni (NS: 2002, 1970, I, p. 897)]; 13) „abia te ţin într-un cuvânt” [Estompare (NS: 2002, 1970, I, p. 909)]; 14) „când invizibil mă agăţ de cuvinte” [Scurtă baladă (NS: 2002, 1970, I, p. 918)]; 15) „va fi cuvântul paiaţă” [Ziceţi (NS: 2002, 1970, I, p. 922)]; 16) „lepădare de copii sunt cuvintele” [Lepădare de copii (NS: 2002, 1970, I, p. 924)]; 17) „arzându-mi cuvântul şi gura” [Şi adevărată, – şi jucată (NS: 2002, 1970, I, p. 936)]; 18) „necuvânt…” [Îmbracă-te în trupul meu (NS: 2002, 1970, I, p. 957)]; 19) „credeam cuvântul bine spus menit că este” [Proces (NS: 2002, 1970, I, p. 975)]; 20) „mult mai prejos decât cuvântul” [Cântec (Când văd limacşii mi se face scârbă) (NS: 2002, 1970, I, p. 976)]; 21) „îmi culc inima peste cuvinte” [Cântec de încurajare (NS: 2002, 1970, I, p. 981)]; 22) „şi cuvântul, adevărul” [B după A (NS: 2002, 1970, I, p. 992)].

9. zeu // semizeu (20 de ocurenţe)

1) „prin care zeul priveşte” [Copil buimac (NS: 2002, 1970, I, p. 841)]; 2) „zeul cel economic a învins, vezi bine” [Cântec de pauză (NS: 2002, 1970, I, p. 894)]; 3) „zeule mare, he-hei” [Cântec de pauză (NS: 2002, 1970, I, p. 894)]; 4) „zeul cel economic a învins” [Cântec de pauză (NS: 2002, 1970, I, p. 894)]; 5) „o, zeul, o, zeului mult i-ar fi scumpă” [Cântec de pauză (NS: 2002, 1970, I, p. 895)]; 6) „vorbirea ta de singur zeu” [Acest bloc de nervi (NS: 2002, 1970, I, p. 900)]; 7) „de ce n-aş crede că vin zeii” [Mult vechii de romantici… (NS: 2002, 1970, I, p. 911)]; 8) „la un zeu al morţii când mă rog” [Cârciumă veche (NS: 2002, 1970, I, p. 928)]; 9) „zeu alergător prin oră” [Fior de înger negru (NS: 2002, 1970, I, p. 929)]; 10) „mă vor bea cândva, zeii” [Sete (NS: 2002, 1970, I, p. 931)]; 11) „timpul se face semizeu” [Şi adevărată, – şi jucată (NS: 2002, 1970, I, p. 936)]; 12) „e zeul beat iar umilirea” [Ea mi-a spus (NS: 2002, 1970, I, p. 944)]; 13) „căci deasupra mea un zeu” [Chiar nici vremea (NS: 2002, 1970, I, p. 963)]; 14) „lovit e zeul, trist, şi urlă” [Râsul (NS: 2002, 1970, I, p. 980)]; 15) „urletul zeului nu este urlet” [Râsul (NS: 2002, 1970, I, p. 980)]; 16) „zeul de-a-ncălare râde” [Râsul (NS: 2002, 1970, I, p. 980)]; 17) „pe care zeul o urla cu talpa stând peste pământ…” [Râsul (NS: 2002, 1970, I, p. 980)]; 18) „că zeul râde” [Râsul (NS: 2002, 1970, I, p. 980)]; 19) „mâncată de zeul cel pofticios” [Plod (NS: 2002, 1970, I, p. 983)]; 20) „care-o plânge de-a-ncălare-un zeu” [Nedemn (NS: 2002, 1970, I, p. 987)].

10. a auzi // auz // „surzie” (19 ocurenţe)

1) „aşa e cum auzi” [Scriptura întâia (NS: 2002, 1970, I, p. 830)]; 2) „(Dar ce e în definitiv / şi auzul?)” [Scriptura întâia (NS: 2002, 1970, I, p. 830)]; 3) „în aşa fel încât ceilalţi să nu audă ce-mi spune” [Pierderea cunoştinţei prin cunoaştere, I (NS: 2002, 1970, I, p. 853)]; 4) „numai eu am auzit ce mi-a spus” [Pierderea cunoştinţei prin cunoaştere, I (NS: 2002, 1970, I, p. 853)]; 5) „voi nu aţi auzit ce mi-a spus” [Pierderea cunoştinţei prin cunoaştere, I (NS: 2002, 1970, I, p. 853)]; 6) „nici tu nu ai auzit ce mi-a spus” [Pierderea cunoştinţei prin cunoaştere, I (NS: 2002, 1970, I, p. 853)]; 7) „şi gustul, ah, dar mai ales auzul” [Cel mai bătrân (NS: 2002, 1970, I, p. 891)]; 8) „să-mi alerge pe zăpada auzului” [Voci de mulţi oameni (NS: 2002, 1970, I, p. 896)]; 9) „şi se-aude numai un scâncet de copil” [Voci de mulţi oameni (NS: 2002, 1970, I, p. 896)]; 10) „auzi, auzi şi tu, auzi” [Voci de mulţi oameni (NS: 2002, 1970, I, p. 897)]; 11) „antena lui, auzul meu” [Voci de mulţi oameni (NS: 2002, 1970, I, p. 897)]; 12) „din departe se aude dingul” [Cârciumă veche (NS: 2002, 1970, I, p. 928)]; 13) „beau cu ghiorţ şi-aud vorbire” [Cârciumă veche (NS: 2002, 1970, I, p. 928)]; 14) „pur auz, pură surzie” [Cu urechea sângerândă (NS: 2002, 1970, I, p. 932)]; 15) „şi nu te-aud, ci te murmur, te cânt” [Dulciferarea legii (NS: 2002, 1970, I, p. 937)]; 16) „şi auzul meu pitic” [Micşorare (NS: 2002, 1970, I, p. 938)]; 17) „se ridică zorii şi se aude” [Asasinare (NS: 2002, 1970, I, p. 942)]; 18) „şi-auz cum urlă lin gornetul” [Obedienţă (NS: 2002, 1970, I, p. 948)]; 19) „se-aud” [Miezul nopţii (NS: 2002, 1970, I, p. 990)].

11. a fi (15 ocurenţe)

1) „«a fi mai orb decât am fost»” [Lăuntrul ochi (NS: 2002, 1970, I, p. 864)]; 2) „o stea scrisă: «A FI»…” [Steaua scrisă (NS: 2002, 1970, I, p. 866)]; 3) „se pierde miracolul din «Eşti»” [Sunet şi trădare (NS: 2002, 1970, I, p. 878)]; 4) „sunt populat de-ai fost şi eşti” [Sunet şi trădare (NS: 2002, 1970, I, p. 878)]; 5) „«S» e rece azi din sânt” [N-ai să vii (NS: 2002, 1970, I, p. 884)]; 6) „vrei tu să vreau să fii fiind” [Atât de repede (NS: 2002, 1970, I, p. 885)]; 7) „încăpute în a fi” [Stam lungit (NS: 2002, 1970, I, p. 899)]; 8) „astăzi eu mă mut din «sânt»” [Ziceţi (NS: 2002, 1970, I, p. 922)]; 9) „este / a fost mâncat / de către nu este” [Ziceţi (NS: 2002, 1970, I, p. 922)]; 10) „şi la «a fi, fire»” [Eu cred că da (NS: 2002, 1970, I, p. 927)]; 11) „«S» din «sânt»” [Cu urechea sângerândă (NS: 2002, 1970, I, p. 932)]; 12) „vieţii mele şi vieţii lui «Sânt»” [Dulciferarea legii (NS: 2002, 1970, I, p. 937)]; 13) „ca şi i dintr-un «a fi»?…” [Strigături (NS: 2002, 1970, I, p. 954)]; 14) „mi se face de a fi, de o fire, –” [Fel (NS: 2002, 1970, I, p. 971)]; 15) „ci ele vor să fie numai şi numai / erând” [Din când în când (NS: 2002, 1970, I, p. 978)].

12. albăstrui // albastru (11 ocurenţe)

1) „piscul muntelui – albăstrui” [Urlă echipa (NS: 2002, 1970, I, p. 879)]; 2) „pe fundalul cel albastru” [N-ai să vii (NS: 2002, 1970, I, p. 884)]; 3) „ori în albastrul meu iris” [Estompare (NS: 2002, 1970, I, p. 909)]; 4) „îţi ridic palat albastru de cuvinte” [Dulciferarea legii (NS: 2002, 1970, I, p. 937)]; 5) „tot universul nostru era albastru şi gol” [Tot universul nostru era albastru şi gol (NS: 2002, 1970, I, p. 952)]; 6) „albastru cu cap încoronat” [Albastru de Voroneţ (NS: 2002, 1970, I, p. 991)]; 7) „cu albastru tăiş fulgerător” [Albastru de Voroneţ (NS: 2002, 1970, I, p. 991)]; 8) „pe albastru l-a decapitat” [Albastru de Voroneţ (NS: 2002, 1970, I, p. 991)]; 9) „albastru fără cap, a căzut” [Albastru de Voroneţ (NS: 2002, 1970, I, p. 991)]; 10) „albastru cel mare, din cer” [Albastru de Voroneţ (NS: 2002, 1970, I, p. 991)]; 11) „albastru ochi al meu apatic” [Atât de mândru ea mergea (NS: 2002, 1970, I, p. 996)].

13. „de din” // „de de sub” (10 ocurenţe)

1) „de din lupul ce mâncase” [Despre lupul singuratic (NS: 2002, 1970, I, p. 847)]; 2) „de din sus de infinit” [Despre lupul singuratic (NS: 2002, 1970, I, p. 848)]; 3) „de din osul meu din piept” [Trei cai (NS: 2002, 1970, I, p. 871)]; 4) „de din care o oştire” [La piciorul răsfăţat (NS: 2002, 1970, I, p. 883)]; 5) „de din inimă îmi sare” [Fior de înger negru (NS: 2002, 1970, I, p. 929)]; 6) „de din lemn cioplit cu ifos” [Micşorare (NS: 2002, 1970, I, p. 938)]; 7) „chiar în palma de din stânga” [Ecou (NS: 2002, 1970, I, p. 961)]; 8) „de de sub ceresc” [De dragoste (NS: 2002, 1970, I, p. 985)]; 9) „de din alb am dezalbit-o” [Cântec (Căzut în zăpadă şi stâlcind fără de voie) (NS: 2002, 1970, I, p. 998)]; 10) „de din rece-am încălzit-o” [Cântec (Căzut în zăpadă şi stâlcind fără de voie) (NS: 2002, 1970, I, p. 998)].

14. onomatopee (9 ocurenţe)

1) „i-ha, cum treci, i-ha, în dreptul” [Lăuntrul ochi (NS: 2002, 1970, I, p. 863)]; 2) „o-la-ra-ri la-o-a-hoe” [Urlă echipa (NS: 2002, 1970, I, p. 880)]; 3) „hav, hav, n-are botniţă, nu” [Flacăra sună (NS: 2002, 1970, I, p. 904)]; 4) „i-ha, i-ha, la vechile caleşti” [Potcoavă (NS: 2002, 1970, I, p. 913)]; 5) „i-ha, i-ha, peste meninge” [Potcoavă (NS: 2002, 1970, I, p. 913)]; 6) „i-ha, i-ha-n această ţară” [Potcoavă (NS: 2002, 1970, I, p. 913)]; 7) „ding şi dang ar bate ceasul” [Vederea aceasta e relativă ochiului meu (NS: 2002, 1970, I, p. 921)]; 8) „şi scuipatul clipei şi ding-dangul orei” [Lăsare (NS: 2002, 1970, I, p. 934)]; 9) „deci, iha, iha, ei sânt” [Lăsare (NS: 2002, 1970, I, p. 934)].

15. talpa // „talpe” (8 ocurenţe)

1) „maică-mea mi-aduce altul sub tălpi” [Pierderea cunoştinţei prin cunoaştere, I (NS: 2002, 1970, I, p. 852)]; 2) „poate că vă este talpa” [Dulce cupa mea de piele (NS: 2002, 1970, I, p. 872)]; 3) „căci vă stau covor sub talpe” [Dulce cupa mea de piele (NS: 2002, 1970, I, p. 872)]; 4) „tălpile, Doamne, mi-ai pus…” [Stam lungit (NS: 2002, 1970, I, p. 898)]; 5) „îţi sărută talpa zeul” [Cântec (Ciolănoasă-mi sta vederea) (NS: 2002, 1970, I, p. 949)]; 6) „şi răzimat cu talpa de pământ” [Râsul (NS: 2002, 1970, I, p. 980)]; 7) „pe care zeul o urla cu talpa stând peste pământ…” [Râsul (NS: 2002, 1970, I, p. 980)]; 8) „aşa cum ţăranul se urcă cu tălpile” [Cântec de încurajare (NS: 2002, 1970, I, p. 981)].

16. perfect compus pasiv (6 ocurenţe)

1) „i l-a fost mâncat pe loc” [Despre lupul singuratic (NS: 2002, 1970, I, p. 847)]; 2) „pe care mi l-am fost cioplit din pietre” [Acest bloc de nervi (NS: 2002, 1970, I, p. 900)]; 3) „eu l-am fost zărit în undă” [În dulcele stil clasic (NS: 2002, 1970, I, p. 901)]; 4) „s-a fost petrecut în lume” [Ecou (NS: 2002, 1970, I, p. 961)]; 5) „U, cât te-am fost iubit eu, U” [Moartea dintre da şi ba da (NS: 2002, 1970, I, p. 964)]; 6) „ea s-a fost dus, ea s-a fost dus” [Atât de mândru ea mergea (NS: 2002, 1970, I, p. 996)].

 

Toate citatele sunt din: Nichita Stănescu, Opere, Vol. 1. Versuri, Academia Română, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002.