Citind “Cucamonga”

[Iulian Tănase, Cucamonga, Herg Benet Publishers, 2011]

de Teodora Gheorghe

 

 
Iulian Tănase s-a născut pe 3 septembrie 1973 la Bacău. A absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti şi Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucureşti. A fost timp de 13 ani redactor la Academia Caţavencu. În prezent este realizator de programe la Radio Guerilla şi redactor la revista Kamikaze.

Cucamonga este un volum îndrăzneţ şi original ce reuneşte poezia, filosofia şi proza în cinci capitole cu iz avangardist.


[Iulian Tănase cu Mitoş Micleuşanu]

 

Best Sailor critică într-o manieră ludică societatea consumeristă, devoratoare de clişee. Best Sailor este, pe rând, suspect de crimă, iubit înşelat, poet, filozof, martor al unor întâmplări bizare. Prin ochii săi, cititorul recompune lumea din fragmente de ştiri senzaţionale, redate prin imagini şocante şi paradoxale. Astfel, preoţii apără credinţa cu arma în mână, iar purtătorul de cuvânt de la Casa Albă ţine prelegeri nou-născuţilor. Boema soţie Moira, ne reaminteşte să visăm, într-un univers demitizat. Ea vorbeşte în somn şi se încalţă cu pantofi mov ca să fugă de sine.

19 poveşti despre orice cuprinde 19 poeme care ne vorbesc despre condiţia omului singur, metamorfoză, orbire şi vedere, rolul poetului în era televizorului şi dezumanizare. Registrul diferă de la un poem la altul, continuând jocul început în capitolul precedent. Autorul dialoghează cu divinitatea şi cu cei morţi, suspină, strigă şi zâmbeşte ironic, toate sub forma unui ingenios experiment în versuri. Despre importanţa ficuşilor în viaţa călătorilor, Despre pasărea care îşi ia zborul din om, Despre cum se pleacă în luna de miere, Despre pompierul care îşi incendia ţigările, Despre călătoria pământului în jurul omului sau Despre teorema pescăruşului cu cap de lup sunt doar câteva din poveştile pe care ni le istoriseşte poetul, de pe tărâmul unde nimic nu exprimă orice şi totul înseamnă ceva.


[Iulian Tănase cu Sasha Vlad & Dan Stanciu]

 

Iubita mea vitregă şi Unul dintre domnişoara W şi doamna Kuttare sunt două poeme în proză în care femeia, sofisticată şi contradictorie, oscilează între aspiraţia către perfecţiune şi pasiunea pentru evenimentele mondene. Deşi îşi doreşte să pătrundă misterul morţii, ea nu înţelege fenomenul şi se complace în reverii.

Demonadologia reprezintă o parodie a cunoscutului tratat de metafizică scris de G. W. Leibniz, Monadologia. O redefinire alegorică a noţiunilor de bine şi rău în contextul unui mecanism existenţial perfect structurat, ce gravitează în jurul demonadei – substanţa demonică ce stă la baza tuturor lucrurilor. Alter-ego malefic al Divinităţii biblice, Demonezeul lui Iulian Tănase nu le îngăduie lui Adamon şi Desdemonadei să se contopească, ba chiar se hrăneşte din imperfecţiunea lor. Pe parcursul fascinantei călătorii în dimensiunea ambiguă a conştiinţei, descoperim că nu deţinem, de fapt, niciun adevăr incontestabil în privinţa binelui şi răului.


[Iulian Tănase cu Mugur Grosu]

Citind “Cucamonga”

One thought on “Citind “Cucamonga”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to top