Arta Poştală

de Adrian Grauenfels

Ideea acestui articol a fost stârnită de scrisoarea entuziastă adresată de Valery Oişteanu “A letter to John Evans” artistul care expune recent la galeria Zoubok în NY. Găsim acolo colaje produse de Evans în anul 1984 în amintirea scriitorului George Orwell. Artistul foloseşte etichete, poze vechi, timbre poştale asamblate într-o colorată şi misterioasă neo dada orchestraţie vizuală. Dar aceste elemente sunt exact cele uzuale Artei Poştale (AP) în care excelează artişti că Albert Fine, Tom Wirth, May Wilson.

Prin definiţie AP este o mişcare culturală axată pe schimbul de arte vizuale (dar şi muzică sau poezie) livrate prin sistemul poştal internaţional. Experţii în materie declară că AP a fost iniţiată odată ce Cleopatra s-a oferit lui Julius

Caesar rulată într-un covor, alţii consideră experimentele avantgardiste care făceau uz de sistemul poştal a fi la originea mişcării, dar termenul de Artă Poştală datează din anii 60 fiind folosit de americanul Ray Johnson, care la şcoală New Yorkeză de Corespondenţă iniţiază liberul schimb de mesaje poştale între artişti sau între artişti şi audienţă . Ideea lui Johnson de a propaga arta prin corespondenţă a stabilit planul schimbului liber de opere, trocul, opus comercializării. În 1970 Johnson şi Maria Tucker organizează la muzeul Whitney din New York prima expoziţie publică a genului şi acolo s-au stabilit regulile pentru astfel de apariţii. O mişcare artistică FLUXUS care propovăduia

noţiunea de “Reţea eternă” se contopeşte cu mişcarea AP şi câţiva artiști produc o artă legată de poştă, folosind în opera lor timbre şi cărţi poştale.

Trebuie pomenit Robert Watts cu “Maşina de vândut timbre”, şi Ben Vaultier cu “La discreţia postaşului” – cărţi poştale năstruşnice purtând adrese diferite pe feţele opuse, destinatarul fiind lăsat la alegerea poștaşului.

Johnson nu a aderat la grupul Fluxus dar AP este estetic legată de această mişcare prin scrisorile sale uneori pline de mâzgălituri, desene, mesaje stampilate, cuvinte răzleţe sau lozinci pe care Johnson le producea cu umor şi maliţie. Nu le vindea, prefera să le trimită amicilor şi cunoscuţilor săi folosind serviciul poştal. Deşi multe lucrări s-au pierdut, arta lui a fost apreciată de piaţă. Andy Warhol este citat că declara public că este gata să plătească 10 dolari pentru orice lucru semnat de Ray Johnson.

AP şi curentul Fluxus au dus la apariţia unei reţele poştale creative, distinctă de alte mişcări artistice sau grupuri, prin totala lor deschidere, lipsa de ierarhie, ignorarea regulilor academice, oficiale sau de piaţă, respingând comercialismul. Oricine poate participa la această reţea de artă poştală interschimbând mostre de artă la discreţie, participanţii având libera alegere să răspundă sau nu unui mesaj poştal primit. Uneori AP organizează proiecte colective în spiritul “totul este acceptat”, fără un juriu care să selecteze operele prezentate şi fără cenzură.

Contribuţiile nu sunt returnate, dar un catalog extensiv este produs şi trimis tuturor participanţilor. Acest model a rămas intact 40 de ani, oferind membrilor sentimentul unei comunităţi în care se schimbă idei, filosofie şi estetică în manieră pacifistă eliminându-se diferenţele de limbă, religie sau ideologie.

Tehnici şi conţinut.

AP foloseşte o gamă largă de mijloace şi metode mixând mediile şi tehnicile necesare. Colajul, foto montajul sunt extrem de folosite conferând Artei Poştale calităţile stilistice DADA sau de Pop Art. Se include uzul ştampilelor, a timbrelor poştale şi mai recent fotocopierea color, prelucrarea pe computer de imagini şi text. De la Fluxus artiştii au împrumutat noţiunea de intermedia care implică folosirea mediilor diferite simultan. Muzică şi sunet au fost adăugate la cărţi poştale care declamau la deschiderea plicului un text sau cântau o melodie înregistrată digital de expeditor. O mare atenţie este acordată plicului care poate fi pictat, perforat, cusut, lipit şi remodelat devenind o parte integrală a mesajului. Artiştii semnau de mână sau folosind ştampile din gumă, linoleum gravat, adăugând plicului unicitate şi apartenenţă. În plic găsim orice. Poate fi text, poezie, desene, bancnote, fotografii, colaje, bilete de tren, cinematograf sau muzeu, ambalaje, hărţi geografice, conectate între ele sau nu, la discreţia artistului. În anii internetului AP a cucerit meteoric reţeaua care apare ca o extensie naturală a poştei pe care o înlocuieşte cu succes.

AP se transformă în timp, adoptând folosirea mediului digital care conferă viteză , suport audio vizual, stocare nelimitată, uşurinţă de contact dar în schimb suferă de lipsa tactilului şi al posesiunii materiale, de facto.

Să admitem că meritul Artei Poştale este schimbul cultural, propagarea unor idei şi vise estetice prin împărtăşirea lor reverenţioasă şi o cooperare multinaţională . Aş adauga că prin dorinţa esenţială de a propaga cultura AP contribuie la viitorul nostru comun.