Gunoi

de Robert Fenhagen
traducere: Raisa Lambru [masterandă MTTLC]
click here for the English version

„Ce-ai găsit?”

„Nimic. Doar un bilet la loto.”

„Aruncă-l. Hai, tre’ să ne ocupăm de o maşină.”

Fiind un teren mizerbail, plin cu  munţi de maşini distruse şi ruginite, depozitul de fier vechi se întindea pe o suprafaţă cât trei blocuri, în Newark, New Jersey; are parte de linişte doar când e ascuns sub un strat de zăpadă, din când în când.  Oamenii veneau aici cu autoturisme ce înainte le erau dragi, dar care deveniseră într-un fel sau altul adunături de metal nefolositoare, pentru a le vinde ca fier vechi, primind şi un bonus de 100 de dolari.

Tony Golofino era gata să arunce biletul, dar părea a fi nou, şi extragerea Super-Max avea să aibă loc în curând. Privi înspre câmpul întins şi dădu din cap. Îşi acceptase în mare soarta, chiar dacă din când în când acel vechi vis i se mai strecura în gând, dar devena din ce în ce mai bun în a ignora acele imbolduri, aşa că abia dacă mai reacţiona în vreun fel.

Un accident, sau două tone de Cruncher; nu conta. Tot erau vreo patru metri pătraţi de violenţă. Păcat, într-un fel. Obişnuia să jelească toate ţipetele şi poveştile aflate pe moarte, în timp ce maşinăria îşi făcea treaba; privea cum parbrizele şi capotele sufereau explozii şi implozii. Tony îşi dorea să poată evada din acest loc, însă familia avea nevoie de el, şi în loc să arunce biletul, îl băgă în buzunarul de la pantalonii lui largi, verzi şi murdari…

În acea seară, un vecin auzi un strigăt din apartamentul de lângă el, de parcă cineva tocmai câştigase la loto sau ceva de genul ăsta.