de Antero de Quental
traducere: Cristina Petrescu
Chitara lui Satan [I]
Când te -ocărăsc, în taină plângi lacrime-amare,
Când te rănesc, umilă, privirea-mi iscodești!
O, recunosc, fecioară, e nobil al tău gest…
Însă iubirea, fără luptă, se risipește-n zare!
Plin de flori, pământu-ar fi doar un exil, mai mare…
Plin de râsete, ar fi aerul un zvon funest …
În mii de suflete se vrea-mpărțit sufletu-acest:
Nu pot să te iubesc, nu îmi stârni oroare…
Fii tu, măcar o oră, infamă, viperină,
Frumosă-n impudoarea-ți, în forța-ți neînvinsă!
Vei ști atunci de pot iubi, copila mea senină…
Ah! Smulge vălul de inocență stinsă,
Arată-te cu chipul de mândră Mesalină,
Ce chiar și-n Beatrice pândește bine ascunsă!
Chitara lui Satan [II]
Dacă îţi pare că-s atât: un biet trup gârbovit,
Şi că mi-e chipul palid, desfirat,
O, nu-ți închipui că dorm sub cerul împietrit,
Că sunt un fiu al zării, alungat.
Chiar şi vulturii au cuib…pusta are mii de flori…
De dor sunt temniţele-ndestulate…
Deşi par copile orfane, valurile-acestei mări
Au mamă-n imensitate…
Şi eu-ca ele-am un cămin și cineva m-așteaptă
În care mă încred cu devotare.
Ascultă-aici: mi-e mamă chiar Noaptea-ntunecată
Şi tatăl meu îşi spune Disperare!