Nae Kix Ass! [3]

[fragment din romanul “Camera 66(6)“]

de Sorin-Mihai Grad

Prin cămin apăruse zvonul că unul dintre studenții moldoveni luptase prin legiunea străină. Klu nu știa nimic, despre asta, dar nu ne-am supărat pe el, era de obicei dezinformat. Sigi, Nae și mai ales Epi voiau să-l cunoască pe fostul luptător, dar nu știau unde să găsească și nici cum să-l abordeze în caz c-ar fi dat de el. Hake era constructiv, ca de obicei.

-Nu-l mai căutați, bă, dacă-i e dor de voi vă găsește el.

-Dacă ne caută el, e de rău.

-Și atunci de ce-l căutați voi?

-Nu-l caut, da’ mi-ar plăcea să-l cunosc.

-Biblic?

-Fii serios.

-Poate te biblicește ăla, bă Episcoape. Ți-o dă la bibilică până miauni.

-Da, acolo în legiunea străină îs numai bărbați. Ce crezi că fac ăia când îs în cantonament prin junglă și li-i dor de-o tăvăleală?

-Episcoape, bucură-te că stai în cameră cu noi și suntem prieteni. Dacă nimereai cu fiorosul ăla, erai franjuri.

-Fiți, bă, serioși.

-Dacă n-am fi, te-am trimite direct la el. Să-ți explice cum merge treaba la legiunea străină.

-Plus, dacă i se pare numai că te-ai uitat urât spre el ne împușcă pe toți și arde căminul.

-Da, bă Epi, lasă-l în pace. Ia exemplu de la înțeleptul ăsta care nu mai vrea să-l cunoască. Așa-i, bă Nae?

-Cred că nu mai vreau să-l întâlnesc. Mai bine, decât să facă cine știe ce prostie.

-Sigi, explică-i și tu.

-Lasă, bă, omu-n pace! O face pe fundul lui, și-l pune singur la bătaie dacă-l mănâncă.

-Mai bine cumpără-ți, bă, un vibrator, dacă te mănâncă-n fund. Pe ăla poți să-l oprești când te saturi.

-Dar nu asta vreau de la el, oameni buni!

-Dar ce poți dori de la un fost luptător în legiunea străină? Lecții de geografie?

-Să știu cum se ajunge, cum e acolo, cât se câștigă, cât de periculos e, ce arme au, treburi de genul ăsta.

-Deci mai bine ia-ți un vibrator.

-Da’ să pui semnul pe ușă când îl folosești, să nu te deranjăm.

-Că poate te emoționezi când apare careva și scapi un fluturaș.

-Cu aromă de kiki.

-Nu se poate discuta serios cu voi.

-Despre legiunea străină? Ce naiba se poate vorbi serios despre adunătura aia de bețivi imbecili?

-Cum le-ai zis?

-Bine, filosofi și academicieni.

-Da, știi câți nobeliști au luptat în legiunea străină?

-Câți?

-Câți aveți și voi în oraș.

-Legionari sau nobeliști?

-Cardinali hermafrodiți.

-Iar începi?

-Serios, cât de dotat trebuie să fii ca să-ți dorești o carieră în armată?

-Sigur nu ca Terente sau Rasputin.

-Bă Cartoafe, exact la aia mă refeream.

-Păi nu? Ai văzut la recrutare vreunul ca ei?

-Era februarie parcă și calorifer aveau doar în cabinetul doctorului. Uite așa de frig era, că și lui Terente îi intra într-un degetar.

-Și la mine tot cam așa a fost.

-Mda, nimic nou sub soare. Nae,  ce te-ai roșit așa, tu ce ai făcut la recrutare?

-Ca voi, m-am prezentat la nudu’ gol în fața doctorului.

-Și?

-S-au holbat la mine câteva minute, nu secunde ca la restul.

-Și-a pomenit ceva de planeta maimuțelor?

-Dacă și la tine era frig chiar că nu vedea nimic. Da’ măcar ai scăpat de armată, nu?

-Mi-a zis că-s apt necombatant, că am dioptrii prea mari.

-Și pentru aia a trebuit să te dezbrace? Ce pervers. Cam ca ăia care au orgasme numai cu bivolițe de-un qintal jumake.

-Jumake? Ce-i ăla jumake, bă?

-Felul în care câștigăm un cuvânt pentru genul masculin de la feminin.

-Da’ ce plural îi bagi?

-Jumaki.

-Lasă bă divagațiile astea pseudosavante, că nu ești Eminescu să inventezi cuvinte! Nae, preia cuvântul și ține-l, că vezi cum fuge una-două dacă nu ești pe fază!

-Era o doctoriță la mine.

-Și voia neapărat să-ți vadă ștrumfuletele, dar nu putea de păr, așa că aștepta să-și facă efectul căldura?

-Nu, bă, cred că era aproape de pensie.

-Deci știa la ce să se aștepte.

-Dar ochelarii ți i-ai dat jos când te-ai dus la comisie?

-Nu.

-Păi vezi? Asta aștepta babușca. Să te dezbraci de tot, nu să-i defilezi acolo-n ochelari.

-De-aia te-a și respins, nu pentru ochelari. Adică pentru ochelari, dar nu pentru dioptrii.

-Pentru ele și pentru platfus.

-Adică aștepta să-ți apară limbricul din pădure și ți-a văzut platfusul?

-Da, îmi trăsesem deja chiloții pe mine și a zis să revin. I-am dat jos și a zis că da, am platfus, văzuse bine.

-Mare perversă doftoroaia aia.

-Nu te-a pus să te apleci ca să-ți bage stetoscopu-n…?

-Hai, bă, ce naiba?

-Și în rest ce ai făcut la teste?

-Am răspuns cinstit, nimic deosebit.

-N-ai pus și tu acolo măcar că-ți place să chinui animalele sau ceva?

-Nu. Cum să bifez aia?? Ce, tu ai pus?

-Da clar. O fi zis ăia că-s Jack Spintecătorul după ce mi-au evaluat formularele.

-Și tu? Și io am pus că chinui animalele.

-Și eu.

-Klule?

Nici un răspuns. Cum de adormise la așa o discuție interesantă mezinul nostru cel sensibil, pe care-l deranjau de la somn până și cei care discutau mai aprins pe stradă a fost și va rămâne o taină neelucidabilă.

-Ăsta nici n-a apucat să meargă la recrutare.

-Moldovenii mai au armată?

-De ce să nu mai aibă?

-Așa, că-s o țară mică. Cu cine se bat ei?

-Cu Transnistria. O țară și mai mică decât a lor, care nici măcar nu există.

-De prieteni imaginari am mai auzit, dar cine-și inventează dușmani imaginari? Și mai fac și război cu ei.

-Ar trebui să ne inventăm noi dușmani imaginari, fiecare câte unul.

-Și ce-ai vrea să facă dușmanii ăștia imaginari, bă Hake?

-Să discute, să se bată, să bage câte-un fotbal, să bea, câteodată să doarmă.

-Bă, dacă-s dușmani de ce să facă ce facem noi?

-Când noi doi ne-nțelegem, dușmanii noștri să se bată. Iar când suntem certați, ei să meargă la bere.

-Ești cam confuz, bă.

-La ora asta cine nu-i?

-Mă faci confuz? Vezi că-mi pun dușmanul imaginar la treabă.

-Nu mai da, nene, că nu mai fac.

-Deci cum îi cu dușmanii imaginari ai moldovenilor de dincolo?

-Nu-s imaginari, chiar îi război acolo. Sau era, dacă s-au împușcat deja toți. Cum de n-ai auzit de el?

-De războiul transnistrean am auzit, da’ nu știam că Basarabia se luptă acolo.

-Vezi ce bine că n-ai adormit și tu? Tocmai ți s-a upgradat cultura generală.

-Îți foarte mulțumesc, boierule.

-Așa mai vii de-acasă.

-Voi vreți careva să faceți armata după facultate?

-Nu.

-Ce, m-am tâmpit?

-Poate se scoate, că nu ne batem cu nimeni.

-Io aș vrea, da’ nu știu dacă mă iau ei, că-s apt necombatant.

-O să te ia poate la instruit, dar nu și la război. Dacă ne atacă cineva, tu o să cureți cartofi. Și veceuri.

-Tre să mă interesez. Să știu exact cum îi treaba.

-Dar de ce vrei neapărat să faci armata?

-Cine nu face armata nu-i bărbat.

-Zice cine?

-Oamenii. Toți.

-Și îi crezi?

-Și îi bagi în seamă?

-Cum să nu-i?

-Așa. Pur și simplu. Îi ignori și gata.

-Nu se poate.

-Ai încercat?

-Nu, c-am venit la facultă după liceu.

-Și ce poți păți la voi în sat dacă nu faci armata?

-Te vorbesc de rău oamenii.

-Și-ți pasă?

-De ce să mă vorbească de rău?

-Și ce-ți pasă ție? Gura lumii macină într-una. Dacă ești bogat, de ce ești bogat, dacă ești sărac, de ce, dacă ai copii, dacă n-ai, știi cum îi, bârfa-i sport național.

-Dacă nu faci armata nu te poți însura.

-Asta de unde ai mai scos-o?

-Așa se zice pe la noi.

-Și cunoști pe cineva rămas liber din cauza armatei?

-Avea bunica un frate cu un picior mai scurt. Nu l-au primit la armată nici când a fost războiul.

-Și nu s-a însurat niciodată?

-Niciodată.

-Hai, bă, că între timp s-a schimbat lumea.

-Asta a rămas așa.

-Și ce dacă? Nu vor proastele din sat să se mărite cu tine, îți găsești din altul.

-Nu-i doar de fete, nu le dau părinții. Ajung de rușinea satului cu ginere fără armată făcută.

-Dar bețiv și leneș poate fi, dacă are armata bifată?

-De băut beau aproape toți.

-De dorul armatei.

După seara aia nu s-a mai adus vorba despre legionarul străin. Nimeni nu știa cine putea fi acesta și peste vreo săptămână zvonul s-a stins de la sine.

#

alte fragmente din acest roman pot fi citite aici și aici