Centenare și neîmpliniri

(pricinaşul de serviciu)

de Radu-Ilarion Munteanu

Anul ce se încheie a înregistrat o firească inflaţie a cuvântului centenar. Totul porneşte de la centenarul încheierii formale a primului război mondial. Dar faptul că sistemul de numeraţie în baza 10 s-a impus în selecţia naturală faţă de altele, în alte baze, are un potenţial de reprezentare a dinamicii istoriei, e doar produsul hazardului?

Totuşi, periodizarea crono-istorică bazată pe sistemul zecimal a avut o relativă acoperire în substanţă fenomenologică. Secolul Luminilor (XVIII), secolul ştinţei, totodată al naţiunilor (XIX) etc. Secolul trecut de la armistiţiul din pădurea Compiègne a prilejuit mai multe sărbătoriri. Marea Unire e doar o piatră pe lanţul altor centenare naţionale. Să ne rezumăm la doar 2: Finlanda şi Polonia sărbătoresc un secol de independenţă. Independenţă faţă de imperiul rus. În premieră pentru statul skandinav, după 123 de ani de la desfiinţarea statului polonez secular.

Revenind la Marea Unire, aceasta a fost nu numai un moment istoric major, prin alipirea la patria mumă a unei provincii vitregite încă de dinainte de constituirea statalităţii româneşti, la nivelul celor 2 aşa zise provincii dunărene. Să trecem, ultrasuccint, în revistă, reperele istorice ale românităţii carpato-dunărene. Ceea ce prefer să numesc România intracarpatină şi e numit îndeobşte restrictiv Transilvania (doar o parte din mai largul teritoriu intracarpatin) era, la începutul secolului XIV, când, la distanţă de o generaţie, Ţara Românească şi apoi Moldova au devenit independente, integrată în regatul maghiar. Prin cucerire succesivă. Timp de cca 2 secole. Dinspre vest. După ce maghiarii se stabiliseră in câmpia Pannonică migrând din Asia. Deci dinspre Est. Atenţie! Independenţa provinciilor dunărene fusese cucerită – cu arma – faţă de ce putere? Păi tot faţă de regatul maghiar. Căruia structurile locale îi erau vasale. Până când a durat independenţa lor statală? Aici lucrurile devin întrucâtva neclare. Statutul juridic al principatelor a fost discutat în premieră la pacea de la Kuçuk Kainargi (1774), în urma unuia dintre războaiele dintre Imperiile Otoman şi Habsburgic. Discutat… pentru a nu fi respectat! Căci Imperiul Otoman a cedat celui Habsburgic partea nordică a Moldovei. Cunoscută în termeni interni ca Ţara de Sus. Pe care cancelaria de la Viena a botezat-o imediat Bukowina. Care, cu toată modificarea forţată a structurii etnice, tot a decis, în urma înfrângerii Austro-Ungariei (succesoarea, după 1867, a imperiului), unirea cu ţara mumă, pe 15/28 noiembrie 1918. O violare similară, de către Imperiul Otoman, a obligaţiilor asumate prin vechile Capitulaţii, de a apăra teritoriile celor 2 provincii, a cedat Imperiului Rus întreaga Moldovă rămasă, la vest de Nistru. Prin trădarea lui Manuk Bey. Teritoriu pe care imperiul rus s-a grăbit, la fel precum cel habsburgic, să-l boteze Basarabia. Reunit şi el cu ţara, la 27 martie/8 aprilie 1918.

Textele originare ale Capitulaţiilor nu există în nici o arhivă. Chiar pentru istoriografia română, rămân controversate. Sub relativitatea lor, să le notificăm totuşi: 1393, la Nicopole, între Mircea cel Bătrân şi Bayazid Îldîrîm. 1460, Edirne (Adrianopole), între Vlad (Ţepeş) şi Mahomed II Fatih (Cuceritorul). 1511(1512), între Bogdan III cel Chior şi Bayazid II. 1529, între Petru Rareş şi Soliman Magnificul. Vezi http://www.1812.md/capitulatiile-tarii-romanesti-si-moldovei-incheiate-cu-poarta-otomana/.

   La data ultimei Capitulaţii, regatul maghiar se afla în plin proces de descompunere, în urma dezastruoasei înfrângeri în bătălia de la Mohács (1526), proces finalizat în 1541, prin institurea autonomiei principatului Transilvaniei, sub suzerantitate otomană.

Putem reveni la 1 decembrie 1918. Pacea separată, impusă de Puterile Centrale, în urma tratatului de la Brest-Litovsk, care scosese Rusia cu guvernul bolşevic din război, fusese semnată pe 20 februarie/5 martie (preliminarii la Buftea) şi 27 aprilie/7 mai la Bucureşti. Era momentul de minim al istoriei naţionale. Practic ţara era redusă de aşa numitul triunghi al morţii. Între timp, sfatul Ţării votase la Chişinău, în prezenţa prim ministrului Marghiloman, pe 29 martie/9 aprilie, unirea cu tara, incapabilă de a se mai apăra, ca urmare a disoluţiei fostului aliat rus, furnizor de facto de elemente distructive, agresive, în spatele frontului. Victoriile eroice din vara lui 1917 erau anulate de context. În 270 de zile situaţia s-a schimbat radical.

Factorul decisiv, în plan militar, la nivel continental, în redresarea situaţiei militare şi a schimbării dramatice a raportului de forţe, l-a constituit debarcarea unui milion de soldaţi americani în Franţa. Tratatul de la Buftea fisese semnat de guvernul de sacrificiu Marghiloman, de altfel acesta filogerman. Deşi acesta organizase alegeri nereprezentative în bucăţica de ţară rămasă, iar fantoma de parlament ratificase tratatul, regele Ferdinand a refuzat să-l semneze, deci rămânea ilegal. După victoriile Antantei pe frontul de vest, în iulie şi demiterea generalului Sarail din fruntea dispozitivului aliat din Balcani, care se înţepenise de 3 an la Salonic (O, sarai, sarai, sarai, noi ne batem şi tu stai, zicea soldatul român) şi înlocuirea lui cu generalul d’Esperey, pe 15 septembrie a început, în sfârşit, ofensiva spre nord, iar pe 29 septembrie Bulgaria a cerut armistiţiu. Armatele aliate ajung la Dunăre. Pe 23 septembrie Marghiloman e înlocuit la guvern de generalul Coandă (Tatăl lui Henri Coandă), România denunţă tratatul înrobitor şi pe 9 noiembrie declară război Germaniei. Prinzând astfel ultimele zile înainte de armistiţiul de la Compiegne cu statut de cobeligerant. Datele sunt conform calendarului gregorian, valabil în Europa Centrală şi Apuseană. Idem 1 decembrie. Dată la care armata română era încă departe. Abia pe 18 decembrie primele elemente ale acestetia, regimentul 5 vânători a coborât din tren în gara Alba Iulia. Actul Marii Uniri a fost ratificat prin decret regal pe 11/24 decembrie. Dubla datare e determinată de faptul că actul fusese emis la Bucureşti, unde funcţiona încă vechiul calendar iulian.

Cu aceste evenimente intrăm, pe teritoriul cronologic al secolului centenar. Dar dinamica istorică se derula în continuitate. Armata română fusese nevoită să respingă provocările bolşevice din provincia moldovenească unită cu ţara prin voinţa Sfatului Ţării şi provocările ukrainenilor din cealaltă provincie, ocupată timp de 143 de ani de imperiul Habsburgic. Odată cu proclamarea noului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, rebotezat regatul Jugoslaviei din 1929, a apărut un contencios conflictual între România şi acest nou stat. Pe tema Banatului. Finalizat prin împărţirea dreptunghiului acestui fragment istoric de provincie printr-o diagonală sinuoasă. Ambele state ajunseseră în pragul mobilizării, în 1920. Alt conflict s-a declanşat cu Ungaria. Care n-a digerat niciodată tratatul de la Trianon. Încă din 21 martie 1919, la înţelegere cu Lenin, a fost adus la putere guvernul bolşevic al lui Kun Béla. Dincolo de războiul civil, acesta a atacat nou statul ceho-slovac şi România. Guvernul bolşevic avea susţinerea discretă, oficioasă a Angliei şi Franţei, prin intermediul reţelei Rothschild şi a unei personalităţi notorii în epocă, orădeanul Ernst Neulander (bunicul lui Petre Roman). Armata română a fost nevoită să contraatace, eliberând Budapesta de bolşevici, pe 4 august. La cererea Antantei, armata a părăsit teritoriul Ungariei, pe 25 februarie 1920. De atunci, culorile drapelului Budapestei au fost, până de curând, când au fost schimbate de guvernul maghiar actual condus de Orbán Viktor, roşu, galben şi albastru. Evenimentele din cele 4 luni ale guvernului bolşevic  au fost descrise, în anii ’60-’70, de cineastul maghiar Jancso Miklos, în câteva filme.

Puterea bolşevică a lui Lenin nu putea fi decât duşmană regatului român. Nevoiți, sub presiunea păcii de la Brest-Litovsk, să decreteze libertatea autodeterminării popoarelor din imperiul Rus, Lenin şi cu osebire urmaşul său Stalin, n-au digerat niciodată pierderea legală a teritoriului achiziţionat prin rapt în 1812. Cum n-au digerat şi independenţa Finlandei (căreia Stalin i-a declarat război în ’40, smulgându-i teritorii de importanţă strategică pentru imperiul roşu), a ţărilor baltice şi a Poloniei (reîmpărţită în septembrie ’39 cu Germania nazistă). Încercarea din 1919, de a încercui noul stat român, a dat, din fericire, greş. Dar, în urma pactului Ribbentropp – Molotov, linia de demarcaţie din Polonia a fost cea stabilită în 1795, când statul polonez fusese desfiinţat. Ţările Baltice au fost reocupate şi integrate în formatul comunist al imperiuui Rus, iar ultimatumului adresat Românie pe 26 iunie 1940 şi repetat pe 28 iunie a fost urmat de ciopârţirea României Mari, de la a cărei fiinţare sărbătorim centenarul. Peste abia 2 luni, pe 30 august, o nouă sfârtecare. Cedarea unei jumătăţi din zona Marii Uniri, prin Diktatul de la Viena. Apoi, imediat, cedarea cadrilaterului către Bulgaria. Raptul diktatului a fost lichidat pe teren pe 25 octombrie 1944 dată la care tânărul rege Mihai împlinea 23 de ani), când armata română a ajuns la Carei, acoperind teritoriul cedat şi reconstituind de facto decizia populară de la Alba Iulia. Dar teritoriile răpite din nou de Imperiul stalinist au rămas pierdute. Iar de facto, lichidarea diktatului de la Viena şi reconfirmarea Deciziei Adunării de la Alba Iulia (confirmată iniţial de tratatul de la Trianon), fu confirmată de tratatul de pace din 1947.

Restructurarea Europei Centrale şi Răsăritene, după descompunerea Impreiului Habsburgic, aflat, la finele războiului, de jumătate de secol în faza austro-ungară şi reconfigurarea în format bolşevic, leninist-stalinist, al celui rusesc, a dat naştere mai multor evenimente al căror centenar e acum sărbătorit. Independenţa în premieră a Finlandei, a celor 3 ţări Baltice (recucerită în 1991), cea a Poloniei (după 123 de ani de desfiinţare a statului polonez, a Ukrainei, ca urmare a tratatului de la Brest-Litovsk – pierdută, aceasta, în 5 ani şi recucerită tot în 1991 -, a Ceho-Slovaciei în premieră. Independenţa statelor baltice a fost întreruptă prin ocuparea lor, în 1940 (ca urmare a odiosului pact Ribentropp-Molotov şi încorporarea lor, jumătate de secol, în imperiul roşu. Polonia a fost mutată de Stalin, cu complicitatea laşă a aliaţilor apuseni, cu jumătate de ţară spre vest. Schimb inegal de suprafaţă, populaţie şi resurse, partea răsăriteană ocupată de Armata Roşie începând cu 17 septembrie 1939 reprezentând, cum spuneam, ceea ce revenise imperiului ţarist în 1795, la cea de-a treia împărţire a Poloniei. Teritoriu oferit de Stalin republicilor Belarus şi Ukraina, componente ale imperiului său. În schimb, două provincii istorice germane, Silezia (cucerită în 1866 de Frederich cel Mare de la imperiul austriac) şi Pomerania, au fost oferite Poloniei. Ceho-Slovacia (care cuprindea 4 provincii, Boemia, Moravia, Slovacia şi Rutenia) a fost ciuntită de partea Sudetă în toamna lui 1938 (prin acordul de la Munchen), apoi ocupată complet în 15 martie 1939, când a fost înfiinţat Protectoratul Boemiei şi Moraviei şi statul marionetă slovac. Recucerită de Armata Roşie, în cooperare cu Armata Română, în toamna lui 1944 şi primăvara lu 1945, a intrat în sfera de influenţă stalinistă, dar Rutenia (redenumită Ukraina subcarpatică, a fost încorporată de Stalin în Ukraina. După ocuparea, pe 21 august 1968, de 5 armate ale pactului de la Varşovia, a fost printre primele ţări satelit de la care s-a iniţiat, în 1989, destrămarea zonei de influenţă imperiale (revoluţia de catifea). Nu amintim de evenimentele din acest secol în discuţie din Austria, Ungaria, Bulgaria, ex Jugoslavia, Grecia şi Albania, care nu sărbătoresc centenarul. Dar anul ce se încheie se împlineşte, să nu omitem, un secol de la recucerirea Alsaciei şi Lorenei, pierdute de Franţa în urma războiului franco-prusac, din 1870-71.

Odată cu armistiţiul din 11 noiembrie 1918 evenimentele militare nu s-au încheiat. Războiul civil din Rusia, al cărui final a consfinţit puterea bolşevică, a mai durat cel puţin 2 ani. Armata Roşie a încercat să înăbuşe independenţa Poloniei, dar a fost învinsă în 1920. Nu vom trata amănunțit aici contenciosul româno-jugoslav. Dar războiul de scurtă durată impus României de efemerul guvern bolşevic instalat la Budapesta (pe 21 martie 1919) de conivenţă cu Lenin, a atacat Ceho-Slovacia şi România. Contraofensiva corpului de armată din Transilvania (g-ral Moşoiu), înfiinţat la 11 decembrie 1918) a dus la ocuparea Budapestei (4 aug) şi desfiinţarea guvernului bolşevic Kun Béla. Mai sus am amintit aceste evenimente, dar le-am repetat aici pentru a sublinia că această campanie face parte, din perspectivă românească, în razboiul reîntregirii.

Cum a evoluat România în acest secol în plan social, economic şi cultural? Promisiunile regelui Ferdinand, de a realia după război, reforma agrară şi cea electorală, au fost îndeplinite. A dispărut marea proprietate funciară, prin împroprietărirea unui număr mare de ţărani (baza armatei) şi introducerea votului universal. În 1926-27 au murit, la scirt timp, regele şi prim ministru Ionel Brătianu. Dar în 1930 fiul său, principele Carol, care renunţase la calitatea de moştenitor al tronului, revine în ţară. În domnia sa de 10 ani, ultimii 2 au fost de dictatură regală. Regim cu continuitate până la finele lui 1989. Antonescu şi legionarii (6 septembrie ’40, 23 ianuarie ’41), Antonescu până la 23 august 1944, apoi 2 generaţii comuniste – Dej şi Ceauşescu. Din 22 decembrie 1989 până azi, regim nominal democratic, cu grade diferite de ambiguitate. Reforma monetară din 1947 şi etatizarea economiei în 1948, urmate de cooperativizarea agriculturii (încheiată în 1966) au sărăcit ţara. Iar politica autarhistă, combinată cu o anume deschidere controlată spre vest, plus efortul nu doar inutul, ci de-a dreptul păgubos, de a lichida forţat datoria externă, au dus la finele perioadei, la o criză socială generalizată. Dar liberalizarea iniţiată în ’90 a avut doar efectul distrugerii producţiei interne şi o emigraţie accentuată. Bref, a doua jumătate a secolului centenar a marcat o involuţie progresiv accelerată a României.

1 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #56 — sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.