Mâl
Orele, regrete, mi se adună grămadă
precum cărămizile crăpate şi ciobite,
dar încă în stare să zidească
toate orizonturile care mi s-ar fi deschis în intersecţii
şi care zac acum ca butoaie vetuste în care (di)vinul a secat.
Peste cele mai dragi amintiri
praful mi-e deja de două degete
şi dacă, prin imprudenţă, le voi stropi cu lacrimi strâmbe
se vor transforma în mâl
şi-mi vor deveni trup.
Unicul meu trup. Şi-atât.
Din contra naturii naştere de cuvânt,
sângele, furtunile, ridurile.
Sunt cadavrul obscen,
care în clipele de melancolie supurantă
se visează viu –
membrele, ochii, nasul, urechile, limba şi pula,
tot ceea ce înseamnă moarte în mine,
se visează inventându-şi simţuri,
zvâcnind amfibiu ca un arc reflex
extirpat din existenţă.
Învăluit în muzică de vodevil
mi-aş ascuţi ghearele
de epifizele înviermănate ale unei prietenii răpuse
ori de căpăţâna morţii unei iubiri istovite
şi m-aş duce să înot ca ciungii
printre vulcanice insule virgine,
ca să le spun şi lor, plin de emfază,
că nu-i chiar aşa de haios să trăieşti
doar ca să-i faci în ciudă morţii.
August 2008
Cântecul ăluia care priveşte (x2)
M-am trezit de dimineaţă
când afară era ceaţă
şi ieşeau la suprafaţă
toţi cei înecaţi în apă
că i-a prins ploaia în groapă.
Şi-am ieşit până-n pridvor
unde-am mâncat un cârnăcior
şi m-a trecut straniu fior
privindu-i pe-alţii cum se zbat
că de trei zile n-au mâncat.
Şi-am băut un suculeţ
făcut dintr-un măr pădureţ
pe când priveam un trenuleţ
ce cu viteză deraia
şi două state năruia.
Şi-am mâncat o savarină
cu unt, nu cu margarină,
aşteptând iarna să vină,
căci se vor mai acoperi
bolnavii care vor muri.
Şi-am fumat şi o ţigară
când bătea vântul pe-afară
şi mă gândeam doar într-o doară:
oare ce-ar fi dacă acum
toţi viii şi-ar vedea de drum?
August 2018