Marele Louis

 [o continuare a romanului „Străinul” al lui Albert Camus]

de Liviu Ștefan Dunca

Flancat de doi jandarmi Louis a trecut prin mulțimea adunată în piață îndreptându-se spre eșafod. Nu-l deranjau nicidecum huiduielile, nicidecum. Avea o privire încremenită sau dacă îl studiem puțin mai atent putem spune că e chiar distrată, furată de cine știe ce. Nimeni nu putea ști ce e în căpățâna lui. Iar motivul crimei a rămas un mister chiar și pentru el. Să fi fost dogoarea soarelui? Sau sudoarea care i se prelinse printre sprâncene? Sau prezența în mâinile lui a acelui revolver blestemat? Sau răutatea peste măsură a algerianului? Nu putem ști. Nici măcar Louis nu se mai sinchisește în dezlegarea misterului. L-a ucis și gata. În fond nu e singurul criminal din istoria omenirii. Dar Gingis Han? Dar Mao Zedong? Dar Stalin? Aceia au ucis zeci de milioane, iar el să-și facă procese de conștiință pentru un amărât de alegerian? Da, va pleca la moarte cu fruntea sus și cu inima împăcată. În fond și la urma urmei poate că soarele, sudoarea, existența revolverului și prezența agasantă a algerianului sunt motive cât se poate de întemeiate ca să se producă acel incident. Da, un incident nefericit, un incident pentru care s-a mobilizat o întreagă societate ca să organizeze un proces ce a durat luni de zile totul culminând cu acest deznodământ nemilos: execuția sa. Of, toate acestea s-au desfășurat doar pentru că a murit un algerian care până acum câteva luni nu auzise nimeni de el. Dacă l-ar fi călcat tramvaiul moartea lui nu ar fi însemnat mai mult decât moartea unei vrăbii strivite pe asfalt. Dar acum iată, tot orașul este adunat în piața centrală ca să-l vadă pe Louis. Marele Louis.

            Când s-a urcat pe eșafod a văzut în întinderea ei toată piața. Oamenii erau îngrămădiți unul lângă altul de nu aveai unde arunca un ac. Pe felinare erau îngrămădiți cei mai tineri precum niște ciorchine în speranța că vor vedea momentul rostogolirii capului în coș. Ce moment glorios! De asemenea balcoanele clădirilor din jurul pieței erau pline de curioși dotați cu binocluri și lunete. Proprietarii apartamentelor s-au ales cu câțiva bănuți de pe urma evenimentului. Toți vroiau să-l vadă pe marele Louis sau mai bine spus vroiau să vadă cum tâșnește sângele din grumazul său fără cap; ca apoi să strige toți: „Moarte criminalului! Moarte Antichristului!” Da, aceasta era mulțimea pe care Louis o cuprindea cu ochii. Aceștia sunt semenii lui alături de care a trăit treizeici și opt de ani. Of, acum îi era greu. O piatră s-a lăsat dintr-odată peste sufletul său. Dacă nu-i părea rău de alegerian, îi părea rău de oamenii aceștia care adunau în ei mai multă ură decât avusese el când a apăsat pe trăgaci. Poate că sunt inconștienți ca și el. Poate că dacă ar fi avut fiecare pistoale și sudoarea s-ar fi scurs printre sprâncene ar fi tras unul într-altul până ce în piață n-ar mai fi rămas decât o grămadă de cadavre. Da, acum Louis a văzut prin ei însăși grozăvia faptei sale.

            Soarele s-a înălțat sus și de acolo trimitea o dogoare ucigătoare. Oamenii ce erau îngrămădiți unii într-alții reușeau să-și scoată din strânsoare câte o mână ca să-și șteargă frunțile asudate. Dar nu se lăsau; și de ar fi să ardă de vii trebuiau să vadă cum acest asasin este omorât. Când un oficial a citit ceva de pe o foaie Louis a căzut în genunchi și lacrimi au început să-i curgă pe obrazul palid. „Nu ne impresionezi asasinule!”strigau unii. „Monstrule! Începi să vezi cât ești de vinovat?” strigau alții. Însă Louis nu auzea nimic. Înecat în lacrimi șoptea: „Îertați-mă! Eu vă iert!” Însă mulțimea ridica pumnii în aer și striga: ”Moarte asasinului! Nu te vom ierta niciodată!”

            După ce s-a terminat de citit l-au întins pe burtă cu gâtul în scobitură. Nu va vedea cerul, nici soarele, nici norii. Lacrimile curgeau de acum în coș și sfințeau locul unde va cădea capul său. În timp ce călăul pregătea instalația Louis închidea ochii și rostea rugăciuni. Mai avea puțin, foarte puțin. La ce să se gândească? Care a fost momentul de glorie al vieții lui? Care să fie ținta ce v-a trebui s-o atingă după moartea sa?

            Și și-a amintit: era un copil ce avea o vitalitate și o energie ieșite din comun. Făcea salturi de ziceai că zboară, că trupul său e doar o aparență și numai sufletul părea a fi singura realitate. Se vedea cum se cățăra în nuc și vedea tot satul. Ziceai că e un șoim în înaltul cerului. Dacă atunci ar fi avut un revolver, nici soarele, nici sudoarea, nici răutatea oricărui om nu l-ar fi îndemnat spre o faptă nesăbuită. Ar fi vrut să aibă acea vitalitate cu care să înfrunte lama ce va cădea din moment în moment. Ar fi vrut să aibă acea curăție ca moartea să nu fie atât de apăsătoare, atât de încărcată de tragism. Ar fi vrut să fie ca atunci când se punea în genunchi, așa cum îl învățase bunica, și vorbea cu Dumnezeu. Atunci avea o oarecare îndrăzneală, dar acum sufletul său se frânge. Dacă oamenii nu l-au iertat poate că Dumnezeu e mai bun, poate că primește pocăința sa. Dacă i s-ar fi permis să aibă o ultimă dorință și-ar fi dorit, dacă ar fi posibil, să se mai urce din nou în nucul din curtea casei părintești. Ar fi fost simbolic o întoarcere la înălțimea ce a atins-o cândva. Însă nu înățimea nucului ar fi vrut s-o atingă, ci tot  drumul până la el să fie un drum inițiatic, curățitor, mântuitor. Măcar că nu e lăsat să facă acel lucru, atunci să moară cu acest gând. Da, acesta este țelul său: să ajungă la înălțimea unde a fost cândva. Să vadă de acolo soarele, norii, șoimii. Să fie biruitor și învăluit în lumină.

            În coșul udat de lacrimi Louis a văzut licăriri. Și-a dat seama că lama fusese ridicată și va cădea din moment în moment. S-a auzit un frecuș metalic continuu și capul lui Louis s-a prăvălit în coș cu fața în sus. De acum putea privi nestingherit zenitul, infinitul. Ochii săi erau frumoși, vii, și puteai să zărești în ei dorințele și năzuințele sale. Nu avea o privire încrâncenată, nu, avea o privire senină, o privire ca a unui copil ce a cunoscut cerul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.