(Studii fantastice)
de Oliviu Crâznic
Marius Albert NEGUȚ (n. 1976) este scriitor premiat, bibliografia sa cuprinzând: Îngeri rătăciți (Ed. Libris Editorial, 2016); Inocența păcatului (Ed. Libris Editorial, 2017); Din altă viață: Jurnal de copil (Ed. Libris Editorial, 2018); Din altă viață: C.V. de Golan (Ed. Libris Editorial, 2019); Cerberus (Ed. Polirom, 2020); Din altă viață: Teleleu (Ed. Creator, 2020)[1]; Insomnii #la3 (regie proprie, 2021).
1877: Portretul unei iubiri desăvârșite [2] (Ed. Univers, 2021), aparține stilului funcţional beletristic, curentului literar eclectist[3], genului literar epic[4], speciei literare (din punct de vedere formal) a romanului.
Din punct de vedere tematic, specia și subspecia literare sunt mai dificil de stabilit, datorită structurii eteroclite[5], pe care o vom analiza mai jos.
Partea întâi, intitulată Un coup de foudre, este o narațiune amoroasă. Fiica unui boier de neam vechi (totodată, apropiat al regelui Carol I al României) și fiul unui colonel, el însuși cavalerist (roșior), trăiesc o delicată și poetică[6] poveste de dragoste, culminând cu pasionala noapte a nunții.
Partea a doua, intitulată À la guerre, comme à la guerre, precum și majoritatea părții a treia, Amour et mort, rien n’est plus fort, reconstituie, cu atentă documentare, Războiul de neatârnare al României.
Aceste (numeroase) pagini de istorie romanțată și, totodată, de manifest antirăzboi (amintind de opere literare precum Război și pace – L. Tolstoi, Întunecare – Cz. Petrescu ori Nord și Sud – J. Jakes) nu mai constituie simplă literatură de divertisment (este drept, bine scrisă [7]) țintind cu preponderență publicul feminin, ca Partea întâi (în care accentul căzuse asupra trăirilor eroinei îndrăgostite), ci ridică 1877 … la nivelul de lectură în aceeași măsură plăcută și instructivă.
Am apreciat, în mod deosebit, faptul că, asemenea lui Tolstoi, M.A. Neguț nu răpește gloria personajelor istorice pentru a o oferi eroilor săi fictivi: aceștia din urmă acționează strict între limitele între care au acționat anonimii Războiului, în vreme ce căpitanul Nicolae Valter Mărăcineanu ori sergentul (voluntar evreu) Mauriciu Brociner își fac (mai mult decât) datoria, în conformitate cu realitatea istorică.
Pe de altă parte, în privința comentariului social, militar ori de altă natură, autorul nu mai urmează exemplul faimosului romancier rus, preferând să apeleze la observații punctuale, în locul unor (sute de) pagini de factură eseistică. [8]
Povestea de dragoste continuă pe parcursul părților a doua și a treia, însă are un rol semnificativ redus (eroina își slujește țara ca soră de caritate, la un moment dat reîntâlnindu-și soțul, pentru scurtă vreme, pe front).
În sfârșit, rama romanului (formată din prolog și din epilogul fiecărei părți, toate marcate cu ∞) constă într-o narațiune fantastică (deși natura fantastică a acesteia nu ne este revelată decât în ultimele pagini). [9]
Din punct de vedere al editării, remarcăm redactarea îngrijită, dar nu putem să nu atragem atenția asupra faptului că, deși bine realizată, coperta reflectă doar partea întâi a romanului, ignorând tocmai esența „războinică” a acestuia. [10]
Concluzionând, 1877 … se adresează unui public larg (cumulând, în fapt, mai multe tipuri – eterogene – de public), intrând, totodată, în categoria romanelor românești publicate în cursul anului 2021 care ies în evidență prin subiectul interesant, prin scriitura de calitate și, nu în ultimul rând, prin valoarea didactică.
Cât despre M.A. Neguț, putem spune că, lecturând două creații recente ale sale (Cerberus[11] și 1877: Povestea unei iubiri desăvârșite), interesul pentru întreaga bibliografie a autorului ne-a fost stârnit.
#
NOTE
[1] Din altă viață: continuă cu Servesc patria (ediție deocamdată neoficială, 2022).
[2] Titlul anunțat inițial pe pagina de Facebook a autorului, Până nici moartea, ar fi fost mai potrivit, după cum vom vedea în continuare.
[3] Regăsim, în 1877 …, caracteristici ale mai multor curente literare: tradiționalism (pe alocuri, de-a dreptul poporanism, țăranul român fiindu-ne prezentat ca înzestrat cu toate virtuțile, asemenea faimosului „le noble sauvage” al literaturii occidentale); realism (chiar naturalism, în episoadele războinice, adică în mare parte a narațiunii); modernism (a se vedea episoadele erotice); postmodernism (dialogurile și, sporadic, modul de a gândi sau/și de a se comporta al personajelor – al personajelor feminine, în special – suferind un proces de „actualizare”, probabil din motive de rezonanță cu publicul cititor țintit); ocultism parfumat (a se vedea momentele „paranormal romance”; a se vedea și [9]).
Acest melanj constituie, în sine, o caracteristică a postmodernismului, însă, cum autorul nu a apelat la unele caracteristici esențiale ale respectivului curent literar (transgresivitatea, utilizarea limbajului licențios ș.a.), nu putem considera 1877 … operă literară postmodernistă propriu-zisă, ci, doar, operă literară cu (incontestabile) accente postmoderniste.
[4] Include și un număr semnificativ de creații lirice (a se vedea [6]).
[5] În fapt, M.A. Neguț ar fi putut, la fel de bine, să scrie și să publice trei opere literare (fie o nuvelă amoroasă, un roman istoric și o povestire fantastică, fie – dezvoltând, după necesități, intriga și personajele – chiar trei romane: unul amoros, unul istoric și unul fantastic).
[6] La propriu ca și la figurat, personajele (în special, personajul masculin) așternând pe hârtie, în mai multe rânduri, versuri sensibile, marca M.A. Neguț.
[7] Remarcam la M.A. Neguț, cu altă ocazie (în cronica dedicată romanului Cerberus), un stil individual agreabil, dar simplu, direct, fără înflorituri, și nu complet lipsit de limbaj licențios.
În 1877 …, însă, descoperim, cu bucurie, un stil individual în mod vădit mai bogat (autorul apelând constant la figuri de stil și la arhaisme) și în întregime livresc.
[8] Probabil, tot din motive de rezonanță cu publicul cititor țintit (a se vedea și [3]).
[9] Fantastic feeric ori fantastic întunecat?
Avem un mesaj feeric (dragostea învinge moartea, iar Cerul își așteaptă, cu drag, îngerii); avem, pe de altă parte, fapte aferente întunecate (nu vom intra în amănunte mai mult decât este absolut necesar, pentru a nu risipi complet misterul creat de autor, trebuind, totuși, să menționăm aici faptul că un episod din epilogul părții a doua este tipic literaturii – și legendelor – macabre, iar gestul personajului principal masculin – influențat, probabil, de episodul respectiv – care oferă deznodământul romanului nu poate fi considerat, nici din punct de vedere rațional, nici din punct de vedere creștin, altfel decât unul întunecat).
[10] A se vedea și [2].
[11] A se vedea [7].