o istorie de buzunar
de Ana-Maria Negrilă
Georg Captivus Septemcastrensis este autorul lui Tractatus de moribus, condictionibus et nequicia Turcorum (Tratat despre obiceiurile, ceremoniile și infamia turcilor) o lucrare de largă circulație începând cu secolul al XV-lea. Georg (Georgius), cunoscut sub diferite nume, se naște în 1422, în apropierea orașului Sebeș, iar la 15 ani participă la asediul asupra orașului. Oștile otomane înconjoară Sebeșul, iar Vlad Dracul, domnul Țării Românești, negociază pentru orășeni o capitulare pe care un grup de tineri nu o acceptă. Dintre aceștia face parte și Georg, care reușește să supraviețuiască după ce turnul în care se refugiase este incendiat. Este luat prizonier și vândut ca sclav, viață pe care o duce până când reușește, după multe încercări, să își recapete libertatea în 1458. Mai târziu, după întoarcerea în teritoriile creștine, Georg intră în ordinul dominican, apoi se mută la Roma, unde își petrece ultimii ani din viață. Tratatul său este scris în 1480, când flota otomană cucerește portul Otranto și masacrează locuitorii, un moment care cerea o lucrare care să explice credințele și viața dușmanilor cu care se confruntau.
Povestea felului în care Georg ajunge sclav este spusă chiar în prolog (Prologus), iar prefața (Prohemium) explică motivul pentru care a început redactarea acestui tratat:
„Așadar, planul meu în acest tratat este să încredințez amintirii și scrisului cele pe care experiența mi le-a dat ca învățătură asupra faptelor, ceremoniilor, obiceiurilor și infamiilor turcilor, pentru ca, dacă aș cădea a doua oară în mâinile lor, la bătrânețe – să mă ferească Dumnezeu, cu toate că eu încă mă tem în de ajuns de asta – să mă pot păzi de greșelile lor mai bine decât am făcut-o în tinerețe.” (trad. Ioana Costa, ed. Humanistas, 2017)
Tractatus de moribus cunoaște mai multe ediții, întâi în latină, între 1481 și 1550, apoi în germană, 1530-31, lucrarea devenind una dintre cele mai importante surse documentare despre Imperiul Otoman.
Dincolo de informațiile oferite de tratat, și care sunt de cele mai multe ori corecte, unele capitole au valoare memorialistică, furnizând detalii legate de soarta prizonierilor și a robilor în Imperiul Otoman. Georg este vândut ca sclav, încearcă să fugă de mai multe ori, chiar și trece în revistă posibilitățile pe care le avea un rob pentru a se elibera și pregătirile pe care acesta ar fi trebuit să le facă.
Vorbește despre o „oștire” pe care o au otomanii, formată din 20-30 de mii de oameni, a căror menire este să întreprindă raiduri de noapte pentru a face rost de sclavi (cap. v). De asemenea, există negustori care operează nu numai în cetăți sau în târgurile de sclavi, ci urmează armata pentru a cumpăra prizonierii cât mai repede, deoarece răpitorii nu se pot îngriji de ei și îi văd doar ca pe o sursă de venit. Prețul acestor prizonieri depinde foarte mult de numărul lor, iar în cazul unei capturi mari oamenii ajung să se vândă la prețul unei cușme.
Capitolul al șaselea povestește pe larg tragedia sclavilor, iar în capitolul al șaptelea se vorbește despre „lăcomia” turcilor pentru robi și slujnice, astfel încât puține sunt gospodăriile în care să nu se afle și unii, și ceilalți. Este normal, deci, ca robii să încerce să se elibereze, iar Georg trece prin numeroase astfel de încercări, de aceea informațiile oferite sunt bazate în primul rând pe propria experiență. Modalitățile de a recăpăta libertatea sunt multiple, de la fugă, care este pedepsită cu cruzime, la așa numita „înțelegere de eliberare”, mukataba, un act care oferă libertatea după un număr de ani petrecuți în robie. Acești robi eliberați nu pot însă să părăsească Imperiul Otoman, așa că singurele posibilități de a se întoarce acasă sunt să cumpere un act de la preoții creștini sau să se lase pe mâna unor oameni care să îi scoată pe ascuns din țară.
Informațiile date de Georg nu se opresc însă la problema sclaviei, ci sunt mult mai detaliate. În primele două capitole, vorbește despre originile turcilor și modul în care aceștia au cucerit teritorii, iar mai târziu descrie corpul ienicerilor, pe care îi numește gingitsheri.
Georg reușește să fugă de la primul lui stăpân, după o altă încercare nereușită, din care scapă fără o pedeapsă foarte mare, fiind protejat de cele două surori ale acestuia. Se lasă apoi păcălit de un mijlocitor care îi promisese să îl ajute să plece acasă, însă îl vinde altcuiva. Al doilea stăpân este, din fericire, un om bun, care îl tratează ca pe un om liber și de la care învață foarte multe lucruri. La acesta rămâne 15 ani și află multe despre istoria Imperiului Otoman, dar și despre religie și despre învățăturile sufiștilor. În cele din urmă, i se dă voie să plece la studii în Chios cu promisiunea de-a se întoarce, lucru pe care desigur că nu îl face.
În Tractatus de moribus, Georg vorbește pe larg și despre religie, credințe populare, iar în capitolele xiv-xv, descrie mai multe ordine ale dervișilor, dând inclusiv informații despre dansul acestora, care pare să nu se fi schimbat prea mult de atunci.
Georg abordează și problema apostaziei printre captivi creștini, pe care îi împarte în trei categorii. Primii sunt credincioșii care nu sunt deloc interesați de Islam, iar credința lor rămâne neschimbată, cei de ai doilea sunt cei mânați de curiozitate și care studiază credințele și obiceiurile musulmanilor, însă inteligența îi apără să își renege propria credință. În a treia categorie, se află cei a căror curiozitate îi face să se aplece mult prea mult asupra studierii religiei musulmane și astfel își pierd credința, mai ales că au și numeroase foloase dacă se convertesc. Georg mărturisește că a fost și el atras de Islam, dar și-a revenit la timp și a reușit să ferească de apostazie cât timp a mai trăit în Imperiul Otoman.
Tratatul este, după cum spuneam, plin de informații care pentru secolul XV-lea au constituit o adevărată mină de aur, mărturie a aprecierii în epocă stând și numărul mare de ediții, dar și faptul că părți din el au fost preluate ulterior de mai mulți autori. Pentru cititorul modern, tratatul are atât relevanță istorică, documentară, cât și una umană, prezentând dincolo de informațiile seci, amănuntele unei tragedii trăite de o parte a populației Europei la granița din Evul Mediu și Renaștere.