status 2.2

(ca prin oglindă)

de Marius-Iulian Stancu

#νῦν [acum]: timp creștin, timp pierdut, recuperat prin semnele trupului care pătimește.

primul cerc al infernului [«ce-abisul ocolește» – IV, 12] este cercul în care se învârte [și] viața noastră: «nu era plâns, dar răsunau suspine/ văzduhul veșnic sta în tremurare./ așa-i durerea ce fără de chin e…» [IV, 26-28]. marcați permanent de pecetea unei absențe, a unei lipse indescifrabile, precum pe cetățenii limbului dantesc, și pe noi «viața-n dor ne ține» [IV, 42]. dar unui bărbat ar trebui să-i fie ceva mai aproape acest existențial, consideră evola: «pe planul vieții de relație, bărbatul are nevoie de dragoste și de femeie pentru a scăpa de angoasa existențială și de a-și făuri un sens pentru existența sa; inconștient, el caută un surogat oarecare, acceptând și hrănind toate iluziile.» [metafizica sexului].

«lupta noastră»: în cântul 3 al infernului lui dante o zonă specială le este rezervată celor «trăiți fără infamie ori lăudare» [III, 36], șovăielnicilor, anonimilor, cei a căror existență nu marchează memoria. ei ne aduc aminte de îngerul bisericii din laodiceea [apocalipsa 3, 14-19] – «căldicelul» [membru reprezentant al acelei categorii a îngerilor neutri din scrierile apocrife imaginați și de dante în infern său]; «che mai non fur vivi» [«care n-au fost niciodată vii» – III, 64]. cetățeanul împărăției secrete, însă, știe: «a sosit era războiului emoțional, acel război pe care nu-l vede nimeni și pe care cei indiferenți nici măcar nu-l simt.» [yukio mishima, zăpada de primăvară].

«sunt o tânără vibrantă». magistrul hölderlin avea dreptate – “în chip poetic, locuieşte omul pe acest pământ.”

exploatare, colonialism, acumulare, plusvaloare, obiectificare, burghez, privilegii, inegalitate, proletar, conștiință de clasă, luptă de clasă, precariat, reacționar – câteva cuvinte prin care poți recunoaște și în prezent un creier formatat cu succes.

lolita devine în conștiința publică din ce în ce mai bătrână.

cu un steguleț „pride” în mâna stângă, o fată[?] de aproximativ 14 ani [dar cu o robustețe  rivalizând cu a mea după ani de mituri și exerciții fizice; onorat juriu, nu cred că este necesară determinarea medico-legală a sexului], atititudine rigidă, mimică severă, gesturi reactive, însoțită de alte 3 combatante [toate păreau cuprinse de o suferință și dezorientare lipsite de obiect], fără formule de introducere, fără vreo scuză că mă scoate din plăcuta singurătate, mă întreabă [mi-am dat seama de asta după regulile gramaticale, căci intonația nu era una specifică interogației, aducând mai mult cu tonul specific dispozițiilor militare] la ce oră pleacă autobuzul. îi spun ora exactă, dar nu urcă.

dobitocia supremă în materie de sofistică contemporană – să îți urmezi propriul drum [îndemn adresat membrului unei specii al cărui material genetic este aproape identic cimpanzeului]; când secretul constă în a călca pe urmele marelui celălalt, cum ne îndemna apostolul pavel [“fiţi următori ai mei, precum şi eu sunt al lui hristos.” – 1 corinteni 11, 1].

aspectul problematic al «dreptului» la avort nu rezidă în actul în sine, ci în terminologie, în alegerea acelui set de cuvinte capabil să acopere [operația chirurgicală elimină «conținutul» uterului] adevăratul drept [cu sensul de «auto-afirmare»; vezi heidegger] fundamental al omului –dreptul de a ucide.

status 2.2

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to top