Corpul şi redefinirea statutului social

de Daniel Sur

 

Este aproape imposibil să nu te loveşti de „flagelul” reţetelor care te îndeamnă să trăieşti sănătos. Ţi se prescrie o gamă largă de responsabilităţi: să eviţi sedentarismul, alimentaţia dezechilibrată, stresul psihic, cu întregul şir de afecţiuni pe care acestea le generează: obezitate, diabet, boli cardiovasculare, cancer etc. Chiar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a propus în 1946 următoarea definiţie pentru sănătate: „Sănătatea este o stare pe deplin favorabilă atât fizic, mintal cât şi social, şi nu doar absenţa bolilor sau a infirmităţilor”. Mai târziu, a fost inclusă în această definiţie şi „capacitatea de a duce o viaţă productivă social şi economic”. O dată cu îmbunătăţirea serviciilor medicale percepţia corpului din punct de vedere social şi ideologic s-a schimbat. Medicamentaţia i-a determinat pe oameni să-şi schimbe imaginea de sine ca persoane şi ca actori sociali. Organismul uman a căpătat o nouă dimensiune şi toţi am început să-l experimentăm într-un mod nou.

 

Apariţia geriatriei ca disciplină a medicinii a adus nouă definiţie a corpului sănătos şi „normal” şi a provocat confuzie între identităţile individuale şi sociale. De asemenea, a creat o nouă categorie de bolnavi – persoanele mai în vârstă. Noua definiţie a sănătăţii a reconceptualizat îmbătrânirea şi a transformat-o într-o boală, iar ideologia corpului perfect sănătos ca un semn de normalitate, care se poate realiza prin intermediul medicamentelor, domină modul în care este privit acum ciclul de viaţă. Comportamentul şi condiţiile de sănătate a persoanelor vârstnice, cândva normale şi chiar nobile, sunt transformate acum într-un handicap şi sunt prezentate ca simptomele unei boli care necesită tratament medical.

 

Datorită ideologiei dominante în care nu există nici un loc pentru vârsta predispusă la slăbiciune, organismele şi concepţiile persoanelor în vârstă suferă transformări radicale. A îmbătrâni devine sinonim cu a te afla în dificultate, iar graniţa se mută definitiv între „normal” şi „patologic”. Oamenii în vârstă nu se simt cum se simt, ci, cel mai adesea, cum li se spune să simtă. Aceştia se văd puşi în postura în care sunt obligaţi să se redefinească pe sine şi imaginea corpului lor, mai exact să-şi redefinească organismul individual într-unul social. Acesta este un alt aspect al medicamentului ca o putere. Statul modern al bunăstării intervine nu numai în spaţiul social şi ciclul economic, ci şi în ciclul de viaţă. Acest tip brutal de intervenţie şi, adesea, medicamentaţia şi spitalizarea în lumea contemporană au schimbat, de asemenea, imaginea noastră despre viaţa de succes şi au făcut din sănătate un factor determinant al statutului social. Sănătatea desemnează succesul, în timp ce boala este un eşec. Sunt numeroase exemple de ostracizare socială sau de ruşine resimţită de pacientul care a fost diagnosticat că suferă de cancer.

 

Să luăm un exemplu prin care să ilustrăm modul în care politicul uzează de proprietatea cunoştinţelor – repercusiunile dezastrului de la Cernobîl.

 

Oamenii din  Ucraina au trăit pe pielea lor conflictul între cunoştinţele de specialitate şi individul „privat” de cunoştinţe.  În timp ce unul a fost tratat ca „subiectiv”, expertiza personalului medical a fost văzută ca singura modalitate obiectivă de a „măsura” sănătatea oamenilor. Oamenilor li s-a spus că nemulţumirea cu privire la starea lor de sănătate ar putea fi luată în considerare numai în urma testelor de laborator, pe baza tehnologiei moderne „reale” şi „obiective”. Simptomele şi anormalitatea funcţionării corpurilor lor, reclamate individual şi subiectiv au fost catalogate ca nefiind „reale”. Victimele au fost lipsite de dreptul lor de a face declaraţii cu privire la starea lor şi nu puteau dezvălui simptomele care puteau proba că ceva s-a întâmplat cu trupurile lor. Sistemul medical a refuzat aproape orice efect medical al dezastrului. Ucrainenii au fost victimele propriului sistem instituţionalizat al sănătăţii. Poziţia lor socială i-a împiedicat să beneficieze de dezvoltarea serviciului medical şi a contribuit la distribuţia socială a bolii.

 

Un alt exemplu al modului în care politicienii fac uz de proprietatea cunoştinţelor îl oferă India. Planificarea familiară, controlul naşterilor şi vasectomia sunt tot atâtea exemple de putere asupra celor săraci, needucaţi şi care nu au acces la acest tip de cunoaştere. Prin medicină, noile regimuri politice din India îi readuc pe aceştia în poziţia de „sclavi”.  “Cele mai sărace, şi, de aceea, cele mai vulnerabile segmente ale populaţiei devin obiect al noului exerciţiu de putere la care vieţile lor sunt supuse în mod curent” (Veena Das – What do we mean by health?).

 

Exemple folosite mai sus accentuează observaţiile lui Foucault (The Birth of Social Medicine), Armstrong şi Flikke, conform cărora ideologiile preferă corpul social în defavoarea corpului individual.

 

Evoluţiile medicale au schimbat percepţia oamenilor, au introdus noi peisaje sociale şi noi categorii, şi au o influenţă reală la nivel individual, social şi de cultură identitară.

 

 

Bibliografie:

Veena Das. What do we mean by health? – What We Know about Health Transition:The cultural, social and behavioural determinants of health, vol 2

1 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro EgoPHobia #36 / sumar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.