Fenomenologie Budistă

[Dan Lusthaus, Buddhist Phenomenology, ed. RoutledgeCurzon, 2002]

occident & orient [6]

de Gorun Manolescu

 

Dan Lusthaus, absolvent al departamentului de “Religii” al Universităţii Temple (USA), este acum profesor la Universitatea din Boston fiind specializat în Budismul Yogâcâra. Ultima sa carte, Fenomenologia Budista, de 610 pagini, se află în topul vânzărilor pe domeniu.

Şcoala Yogâcâra a apărut relativ târziu în dezvoltarea Budismului Indian (aproximativ în secolul 5), fiind privită de ea însăşi mai curând ca o continuare sau realizare a dezvoltărilor anterioare decât o îndepărtare de ele. Ea a încorporat, virtual, orice lucru pe care şcolile budiste anterioare îl dezvoltaseră.
“Dacă unii cercetători occidentali au venit în contact cu Yogâcâra, puţini dintre ei au realizat importanţa ei majoră” ne spune Lusthaus . Astfel “Scherbatsky, de exemplu, recunoaşte unele afinităţi (în cadrul dezvoltării logicei Budiste) între Yogâcâra şi filosofia critică a lui Kant în aceea că ambele acordă o atenţie extraordinară activităţii constructive a cogniţiei în modul în care lumea ni se prezintă. Dar există o diferenţă majoră între abordarea Yogâcâra şi cea a lui Kant. Astfel pentru Kant lucrul în sine este ultima realitatea necognoscibilă aşa cum este în ea însăşi, i.e. noumenală. În schimb, pentru Yogâcâra modul în care lucrurile se întâmplă este eminamente cognoscibil şi a vedea lucrurile aşa cum ele într-adevăr apar este unul dintre scopurile sistemului. Pentru Kant, noi intuim subliminal lucrurile în ele însele, dar niciodată nu percepem în actualitate lucrurile ce ne înconjoară prin reprezentarea lor mentală; Yogâcâra elimină acest fel de închidere cognitivă narcisistă şi în acest mod cogniţia este deschisă spre în afara noastră, ca o oglindă, putând să vedem lucrurile în acţiune iar o astfel de cogniţie este schimbătoare. Mai trebuie spus că în timp ce Scherbatky îşi scria lucrările, dezvoltările filosofiei occidentale – în particular Husserl şi fenomenologii – practicau un mod de investigare filosofică mai apropriată de Yogâcâra decât cea kantiană, lucru care i-a scăpat atenţiei lui Scherbatsky”.
Pentru a se delimita de abordările occidentale curente ale şcolii Yogâcâra, mai întâi Lusthaus recurge la o schiţare sistematizatoare a acestora, spunând că “În mod tipic studiile occidentale în legătură cu Yogâcâra sunt de următoarele categorii:
1. Studii diacronice a termenilor şi conceptelor placând de la rădăcinile acestora care se găsesc în texte pre-Yogâcâra, urmărind traseele lor într-o serie de texte Yogâcâra, lucru realizat, în mod obişnuit, prin evidenţierea implicaţiilor istorice.
2. Traducerea sub forma unor ediţii critice a unui text sau serii de texte, plecând de la cele în sanscrită/ chineză/tibetană în care aceste texte sunt disponibile.
3.Studii contextuale având de-a face cu şcoli sau texte apropriate în timp şi asemănătoare conceptual cu Yogâcâra.
4. Analize filosofice comparative asupra asemănărilor şi deosebirilor între Yogâcâra şi scoli/sisteme occidentale, cu accentul pus pe evidenţierea axiologică occidentală.”
Spre deosebire de cele de mai sus, autorul adoptă altă poziţie.
Observând că fenomenologia occidentală, aşa cum a fost conturată de Husserl şi continuatorii şi Yogâcâra nu sunt sisteme izomorfe şi nici nu ne putem aştepta să fie, el propune o detaşare de ambele, încercând nu să le compare pentru a înclina balanţa spre unul sau altul, ci să analizeze diferenţele dar şi punctele (eventuale) de convergenţă. Şi, în final să poată observa eventuala lor complementaritate, dacă există. Astfel, se poate spune că el propune o privire «meta-fenomenologică».
Cum se poate realiza o asemenea «meta-fenomenologie»?
În orice caz nu prin «traducerea» abordării fenomenologiei Yogâcâra în limbajul celei occidentale, sau invers. Ci utilizând tocmai un limbaj «fenomenologic». Astfel, el observă că ambele iau în considerare problemele referitoare la modul în care experienţa umană poate ajunge la un punct conclusiv. Ambele se focalizează pe item-uri epistemologice similare cum ar fi percepţia, senzaţia, cogniţia, construcţia noetică şi depăşirea modului ascuns în care se prezintă lumea. Ambele propun ca, printr-o investigare metodică a căii prin care cunoaştem, să se rezolve cele mai fundamentale dileme şi probleme ale omului. Plecând de la acestea, problema devine una de deconstrucţie. Şi anume investigarea modul în care «intuiţia» pregăteşte premisele care stau la baza Yogâcâra, respectiv, la cea a fenomenologiei occidentale. Ori, tocmai această pregătire a fundamentului unuia sau altuia dintre cele două sisteme conduce la concluzia că ele sunt diferite şi, prin urmare, complementare, deşi se focalizează pe aceleaşi item-uri.
Nu voi intra în demonstrarea complementarităţii enunţate deoarece acest lucru revine celor peste 600 de pagini ale cărţii lui Lusthaus.
Voi spune, în încheiere, că acest mod de abordare, cu totul nou, îi reuşeşte autorului conducând la o viziune lucidă a modului fenomenologic diferit de abordare din cadrul Occidentului şi, respectiv, Extremului Orient. Precum şi la posibilitatea nu de a prefera unul dintre ele, ci de a învăţa unul despre celălalt. Dar, mai ales, de a utiliza această învăţătură în vederea unei viitoare, posibile, sinteze.

 

1 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro EgoPHobia #37 / sumar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.