Poeme Wanka de Gerson Paredes Coz

(fereastra latină)

prezentare & traducere de Simona Dăncilă

Gerson Paredes Coz (n. 1966) este descendent al populaţiei indigene wanka şi datorită activităţii sale entuziaste şi neobosite în direcţia păstrării obiceiurilor străbune a fost ales Yerko, el Guardian de la Montana-Păzitorul muntelui. Conduce cetatea mistică Pachacutec-Ventanilla şi organizează Recitalurile Muntelui, eveniment ceremonial anual prilejuit de sărbatorirea echinocţiului, unde se întrunesc poeţi, dansatori, muzicieni, naratori şi artişti plastici. Se celebrează ceremonia Kutichi – Ceremonia întoarcerii divinităţii în cadrul cultului zeităţii supreme Pachamama, zeitate care a rezistat atacului fulminant şi constant al creştinismului de-a lungul secolelor şi care se înalţă din ce în ce mai senină în conştiinţa supravieţuitorilor indigeni. Este membru al importantului centru Wali Wasi care prin ample acţiuni culturale menţine trează conştiinţa etnică a indienilor. În 1999 a fost finalist al premiului Cope -secţia poezie- cu volumul său Kodigos de sangre, o carte foarte interesantă care se referă la ADN şi la modul cum este percepută harta genetică în spiritualitatea incaşă. A publicat volume de poezie care s-au bucurat de aprecierea criticilor peruani, printre care Genesis en Palimpsesto, Danza del fuego en el dia del Jaguar, La migracion del verbo, precum si numeroase articole şi eseuri. Este prezent într-o serie de antologii importante de poezie hispanoamericană. Într-un articol din El Pais, declară: „În acest moment vital trebuie să ne înălţăm glasul pentru că vocea străbunilor se aude din nou, chiar dacă o mare parte din ea s-a pierdut pentru totdeauna. Vom lupta pentru ceea ce ne-a mai rămas.”

[Ritualurile muntelui]

Frig în Anzi

Cu siguranţă pentru vreun păcat de-al nostru
zeul Taita (zeul- Soare) o fi congelat ploaia
ca să albească munţii noştri.
Nu înţeleg de ce vigoniile
au rămas prinse în gheaţa sfântă,
am văzut cum ninge în spirală cu oi
însoţite de mieii lor tremurători.
Nu înţeleg de ce fiul meu şi-a ars faţa
sărmanul de şapte luni era nevinovat…
N-am vrut să moară precum un iepure
mi-am înşfăcat mantia şi am plecat
şi plecând mă întorceam la el, la wawa-bebeluşul meu.
Şi m-am strâns în mine ca să fiu apărat
de atacul zăpezii şi al vulpoiului
şi strângându-mă mergeam.
–Am mers 40 de kilometri în 30 de ore?
Pare mult… Vraciul nu era acasă, vracii noştri
nu mai sunt acasă, sunt domni în locul lor.
–Va scăpa, domnule, copilul meu?
–…
–Sunteţi medic, ce Dumnezeu!
Sunt Margarita Huillcapuma din Umamarca, Apurimac,
ţinuturi legendare. Nu, nu mai ştiu ce-i curajul.
–O să scape, doctore, bebeluşul (wawa) meu?

[Ritualurile muntelui]

Monologul patriei despre pace

Merg cu picioarele goale, frige nisipul refractar
mi s-au acoperit pupilele cu scame,
din veşmintele sfâşiate ţâşneşte corpul vechiului războinic
umbrele împing colţurile străzilor crăpându-le.
Cade mătase roşie şi mi-e foame
un felinar vechi luminează singur ziarul
care anunţă semnarea unei păci a lor…
Pe casa de metal plânge o pasăre cu piept alb
pe care însă nu scrie nimic- au trimis-o strămoşii?
(îmi pare rău, nu pot face nimic pentru tine)

[Ritualurile muntelui]

Kotosh

Mâini încrucişate odihnesc sub aluviuni după ce au
dat luminii aceste picturi rupestre-mesaj străbun de armonie
nemuritor ca însăşi natura.
Deasupra templului au înălţat observatorul-orologiu Intihuatana
care înţeapă cerul şi împodobeşte amiaza cu ritualuri sacre.
În valea smochinilor noştri un deget carmin pietrificat
geometric, zenit milenar fără umbră carnală.
Quillarumi (Luna de piatră) străluceşte în săpături.

[Simona Dăncilă]