Lars Von Trier – Antichrist

de Marius-Iulian Stancu

(ca prin oglindă)

Regizorul călătoriilor cinematografice hipnotice revine în Antichrist la spațiile nevrotice conturate cel mai pregnant în trilogia Europa. Originea răului trasată în interiorul ființei umane, personaje aflate sub o lege de tip kafkian, în căutarea unei ispășiri niciodată conturată transparent, ce ficționalizează terapeutic în speranța vindecării/cunoașterii, iată doar câteva dintre caracteristicile/temele principale ale creației regizorului scandinav pe care vom încerca să le trasăm în rândurile ce urmează.

[1] Spațiul

Materia primă din care este creată lumea lui Lars Von Trier este una psihică. Spațiul în care acțiunea se desfășoară, în care ficțiunile iau naștere, se sprijină de real ca de un suport al imaginarului, transformându-se într-un spațiu – stare a minții. In spatele frumuseții aparente mortalitatea amenință în permanență creația cu întoarcerea la haosul ce domnește de fapt. Natura este afectată mereu, într-un fel sau altul (epidemii, razboaie, demonism, mortalitate), afectând și natura umană (“natura este biserica lui Satan” , privită fiind din aceasta perspectivă). Natura umană amenință la rândul ei în permanență spațiul ce o înconjoară prin intermediul “căderilor” sale; – “este destul ca adam să nu asculte de poruncă pentru ca lumea să fie din nou scufundată în haosul din care apăruse…acum, moartea si țărâna sunt în spatele și în fața noastră. Existența este un răgaz, o amânare a sentinței de condamnare” (Andre LaCocque). Păcatul primordial antrenează cele existente într-o dezordine din ce în ce mai mare, conducând la o rupere a legăturilor umane (Claus Westermann). Din experiențele traumatice asociate cu păcatul primordial se nasc ficțiunile eroilor ce populează filmele lui Von Trier, creația artistică ce, precum in Epidemic, se întrepătrunde în mod misterios cu realitatea înconjurătoare determinând cursul evenimentelor dincolo de orice explicație rațională.

[2] Bărbatul si Femeia

Operând dihotomic, rațional, bărbatul este întotdeauna idealistul aflat în căutarea cunoșterii salvatoare, în timp ce eroinele feminine sunt asociate cu revelațiile ultime. La fel procedează și ficționalizarea ce pornește de la ideal, conducându-l spre revelația finală. Fără să își dea seama însă, tocmai eroul ghidat de idealuri este cel care răspândește boala (Epidemic), prin încercarea lui de a conceptualiza ceea ce de fapt nu poate fi conceptualizat, obsesiva dorință a creatorului de a înțelege.

Femeia, într-un tablou ce împrumută trăsăturile fundamentale pe care i le asociază acesteia teologia creștină (“vrăjmaşul prin femei luptă împotriva sfinților” , Ars 28), este o ființă prin excelență sexuală, act prin intermediul căruia este introdus Dumnezeu în femeie (The Element of Crime), nu în sensul de “purtătoare de Dumnezeu” ci în sensul de ființă “asemenea” lui Dumnezeu, “asemănare” de care bărbatul se împărtăşeşte prin intermediul relației sexuale. “Atunci șarpele apare în toată goliciunea lui falică. Nu mai este doar animalul; el este penisul” (Andre LaCocque). Prin intermediul “căderii” este suprimată orice distanță față de animalitate. Femeia întruchipează în ficțiunea bărbatului răul naturii (“femeile nu își controlează propriile trupuri, natura o face”). In acest univers traumatic mortalitatea constituie consecința logică a premisei sexuale. Crima (rituală, bizară, rodul unui creier bolnav, maniac, sistematică până la ultimul detaliu, inumană – The Element of Crime) se manifestă aici drept cel mai profund nivel al unui Eros ce se raportează în permanență la geamănul Thanatos (“Nu există durere mai mare ca iubirea” – Medea).

Identificarea psihologică cu celălalt (criminalul, în The Element of Crime), cu mediul resimțit ca ostil (să mergi liniștit pe pământ, în Antichrist), constituie necesara terapie în vederea vindecării (sexualitatea reprezintă de fapt în universul mitologic tocmai actul “unirii”, al regăsirii prin intermediul unui celuilalt dorit, lipsă). Totul din dorința bărbatului, a creatorului, de a transforma răul în bine, de a-și mântui creația/realiza opera, într-un soi de înviere simbolică în care eroul mesianic eliberează mulțimea de femei legată în lanțurile mortale (Antichrist).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.