poeme de Tara Skurtu

traducere de Tiberiu Neacșu & Radu Vancu

English version

Rușine

 

Peste noapte, cineva a lipit un dildo roz strălucitor

pe Fecioara Maria din fața bisericii Sacred Heart.

 

E duminică. Prin geamul cafenelei privesc o femeie

acoperindu-i ochii fiului ei şi făcându-și cruce

 

când trec pe lângă statuia cu brațele deschise,

urcând scările. Cineva de la o masă vecină zice

 

E mai rău decât atunci când un căcănar din Hopkinton a furat

un bebe Iisus din plastic chiar din iesle.

 

Îmi aduc aminte de asta. O pancartă cu litere roșii: Ruşine să-ți fie

dacă l-ai furat pe Iisus! Am văzut-o la ştiri în stația Braintree

 

în ajunul ăla de Crăciun. Camera traversa un câmp

de reni luminați. Apoi Maria, cu palmele la piept în rugăciune,

 

şi Iosif, într-un genunchi, admirând un coşuleț de zăpadă.

 

 

 

Catehism

 

Cine-ar vrea să țopăie din nor în nor

o eternitate, fără să vadă vreo prăjiturică

de ciocolată toată după-amiaza?

Sunt împotriva muritului.

 

Dacă aş fi o portocală, n-aş avea

o viață foarte lungă, fiindcă oamenii

m-ar mânca. Aşa că nu vreau

să fiu o portocală.

 

Ridic mâna, o întreb pe Sora Ioan

Botezătorul, Poți să mănânci prăjituri

în rai? Se pare că nici

măcar nu le poți coace.

 

Iar reîncarnarea înseamnă să-ți pierzi

toate corpurile pentru hăul fără capăt

al conştiinței – aşa că aleg corpul.

Dar în moarte lasă-mă să fiu

 

cenuşă. Lasă-mă să fiu împrăştiată ilegal

în râul Charles atunci când o navă

apare din umbrele de sub

podul Salt-and-Pepper.

 

Să fie o zi de naştere

pe nava aia, eurile mele flămânde

să se rotească în bătaia vântului în timp ce se cântă

cântece și se taie tortul.

 

 

 

Către o baracudă

 

Peștele-dinte patagonez nu se compară

cu tine – l-aş mânca cu fulgi cu tot oricând.

Piranha cu fermoarul lui de dinți poate că împărtăşeşte

mania ta pentru ambuscade şi carne

până ce dă peste botul unei vidre

de râu. Se va obişnui cu o viață de

acvariu, cu câte un vierme roșu sau

un peştişor auriu. Poate un aligator

s-ar compara. Dar dinamul lui letal

e vulnerabil într-un punct

moale din craniu, cât o monedă de 25 de cenți.

Însă pe tine, baracudă – prădătoare

sfioasă, necrofagă solitară vânând

resturi de mațe – nu m-am aşteptat vreodată

să te văd atât de aproape. Oțelul tău neted

uitându-se la echipamentul meu, la strălucirea

argintie a unui inel. Dinții tăi, brice

şi pumnale şi ace, vârfurile lor trimițându-mă

înapoi la țărm.

 

[poeme din volumul Jocul de-a amiba, Nemira, Vorpal, 2018; The Amoeba Game, Eyewear Publishing, 2017]