AntiZeu-ul și măștile lui

o istorie de buzunar

de Ana-Maria Negrilă

  Datorat scriitorului și jurnalistului Ștefan Bolea, AntiZeu este un volum de poeme publicat în 2014, la editura Herg Benet. Compus din trei părți, denumite Adiaphoria, Destrudo și Odium, AntiZeu este un spațiu al poeziei ce taie ca un cuțit, deschizând măruntaiele istoriei. În AntiZeu, Stefan Bolea este poetul unei lumi ce se pierde, în care oamenii sunt stăpâni, dar și sclavi, o lume ce își construiește cu entuziasm ziduri, care ajung apoi să sugrume și să izoleze. Există, totuși, o dorință de întregire, de aflare a unui suflet pereche, care să spargă aceste ziduri și să aducă reînnoirea – influența nietzscheană a resetării istoriei.

            Refuzul din Adiaphoria, prima parte a volumului, este cel de a accepta ordinea stabilită, convențiile sociale, modul în care oamenii se supun unor ritualuri ajunse fără sens, dar care îi ajută să ducă o existența comodă. Acești oameni sunt cei care se tem să rupă lanțurile sociale, care acceptă oprimarea din lașitate. Apare astfel un motiv recurent în scrierile lui Ștefan Bolea, cel al măștilor din spațiul social și personal, al căror scop este de a nivela umanitatea, de a facilita funcționarea acesteia ca  grup, având însă ca efect falsitatea individuală și ruperea relațiilor sincere între oameni. Dragostea este cea mai afectată de falsitatea măștilor, iar suferința ajunge să se consume în tăcere. Totuși, măștile/zidurile personale sunt necesare, iar orice spirit profund are nevoie de ele pentru a face față celor care îi interpretează orice cuvânt, orice aspect al vieții. Poetul se bucură de căderea măștilor sociale, deși este conștient de cele pe care și le construiește singur, acest lucru aducând înnoire, eliberare de superficial. Dacă „adevărul e o femeie”[i], cea pe care Ștefan Bolea o pomenește în poeziile sale este și drumul său spre cunoașterea de sine și înțelegerea lumii.

            Câteva poeme conțin liste și analogii, ca un joc psihologic ce relevă esența lumii (temperatură, dicționar).

            „dispreț = invidie

            cosmos = mucegai

            criză = Pan”

            Destrudo este spațiul poemelor de un vers sau două, elegante ca niște haiku-uri, bazate pe ideea că epoca modernă a distrus credința în zei, iar posibilitatea omului de a se împăca cu divinitatea (atonement) conduce prin descreșterea actului de credință la o moarte simbolică a divinității, la o theothanatologie nietzscheană, în care, în absența divinului, singura forță în care se mai poate crede este omul însuși.

            „I am a priest and my religion is me”

            În această lume a degradării și luptei poetului cu oamenii și cu sine însuși, ironia răsare în locuri neașteptate, ca o rază de speranță dată de observația minuțioasă a naturii umane și de spiritul ascuțit al luptătorului. Este un alt mod de revela natura umană prin gestul poetul de a nu-și mai face zeu din om, ci de a-l aduce la nivelul unui idol cu picioare de lut.

            „the beautiful people

            Oamenii care l-au executat pe isus sunt mereu lângă tine”

            Dincolo de filosofie, realitatea unei epoci modelează oamenii, iar idolii devin greu de acceptat în momentul în care și-au pierdut statutul și aura de supraoameni. De un grotesc-ironic, demn de Hieronymus Bosch, supraoamenii poetului decad unul câte unul. Fiind o societate specializată în distrugerea simbolurilor și în construirea altora noi, care nici ele nu rezistă consumatorismului, nici omul Nietzsche nu mai face față epocii moderne și suferă ca oricare altul vicisitudinile vieții contemporane. (ecce superhomo).

            Odium este locul poemelor distopice, al lumilor alternative, al atacului asupra ordinii stabilite, al credinței și blasfemiei, o refulare a celui ce vede că lumea se îndreaptă spre autodistrugere, spre momentul în care lumina va dispărea, iar întunericul ce se va lăsa va face toate măștile să cadă.

            AntiZeu este un produs al revoltei împotriva istoriei, al dorinței de reînnoire, al distrugerii, dar, în același timp este o privire lucidă asupra societății actuale și un ghid de supraviețuire pentru cei care văd falsitatea lumii, știu că nu o pot reforma, dar doresc să-și trăiască viața în ciuda acesteia.

# Notă

[i] Friedrich Nietzsche, Dincolo de bine și de rău, Preludiu la o filozofie a viitorului. Editura Antet, 2010. p.3.