(antifilosofie)
de Mihai Pavel
Defectul cel mai profund al artistului modern este caracterul neverosimilității pe care cuvintele și implicit creația sa îl îmbracă. Josnicia de a fi în ton cu moda este total irezistibilă atunci când măscăriciul, înfometat după aplauze și hohote hidoase, urcă din nou pe scena societăților pentru încă un număr. Se pare că Europa se află de mai bine de jumătate de secol într-un ciclu imuabil al ideilor concepute pentru satisfacția generală a maselor. Gânduri a căror esență este în totalitate searbădă, lipsită de spiritul adevărului și profunzimii, au fost ridicate la rangul de concepții intelectuale de prima clasă. Societățile moderne, iar implicit artiștii, au comis păcatul de a se complace în acest labirint al ignoranței, acceptând chiar să facă parte din jocul murdar al acestei noi generații a sofiștilor profesioniști. Atâta timp cât ideile nu sunt răni în carne vie, nu pot servi nimănui la nimic. O idee trebuie să ardă, iar odată cu ea tot ceea ce o înconjoară. Odată ce vom reduce ideile la experiență singurii oameni în gura cărora vom mai găsi un gram de adevăr vor fi nebunii și pesimiștii. De aceea trebuie să nu călcăm în locurile unde nu găsim durere sau mizerie umană – ce ne poate învăța un câmp plin cu maci sau? Poate exista un artist, neatins vreodată de urgia melancoliei? Arta se află într-un proces de descompunere, iar postmodernismul a fost panta finală de care aceasta a avut nevoie pentru a aluneca către neant. Este umilitor modul cum în Europa și-au făcut apariția întruchipări ale grotescului, apoi au primit denumirea de creații absolute ale spiritului omenesc. Paroxismul inferiorității în artă este popularitatea enorma de care se bucură cei mai slabi dintre artiști. Toate formele de expresie în care otrava ideilor este imortalizată sugrumă puterea impersonală a nefericirii. Mi-am dat seama că orice încercare de a ne conecta cu sinele nostru nu poate sfârși decât într-o nouă învingere, succedată de un declin apocaliptic, iar pentru om, luciditatea ar fi probabil cea mai sigură cale către un genocid al conștiinței. Artistul ce nu se poate jertfi pe sine tuturor neajunsurilor sale, în numele propriei artei și al lucidității, ar trebui să stea departe de creație.