(ca prin oglindă)
de Marius-Iulian Stancu
“este esențial pentru filosofie și poezie, ca pregătire a filosofiei, să fie înțelese abia după două, trei generații.” [martin heidegger, caietele negre]; cu alte cuvinte, dacă te-a băgat iovănel la index, dacă a înțeles ceva despre tine, ești mâncat [de timp, ești de domeniul trecutului]. adevăratul creator aparține mereu viitorului.
într-o lume a juisării individuale mercantilizate [diego fusaro], fii pregătit pentru a fi înlocuit cu oferta mai bună.
femeia nu se poate emancipa decât împotriva biologiei, împotriva speciei, împotriva dorinței sexuale. alegerea este mult mai simplă decât lasă să se înțeleagă toată această armată de filosofi care și-au făcut ființă din genital, în urma concluziilor cărora se presupune că femeia ar ieși mai întreagă. nu trebuie să fiu de acord cu andrea dworkin [intercourse] în esență pentru a recunoaște că dintr-o perspectivă feministă consistentă disjuncția reprezintă singura relație logică între sexe. cât timp va capitula în actul sexual, femeia nu va fi liberă, pentru că a penetra și a fi penetrat constituie un raport profund inegal. alegerea ar trebui să fie simplă pentru o femeie vizând conștiința de sine – e alegerea de a întreține sau de a nu întreține raporturi sexuale, de a se supune [marturisind adventul orgasmic] sau de a viza ideologic o nouă formă de virginitate, una pentru care noile tehnologii reproductive păstrează intactă speranța feministă a unei sexualități eliberată de genital. de la cartea facerii știm că atâta timp cât va fi atrasă către bărbatul ei, acesta o va stăpâni [3, 16]. nu trebuie să fiu de acord cu andrea dworkin în echivalarea actului sexual cu un viol, pentru a nu recunoaște că nu fără violență se face penetrarea [și visul nemărturisit al anihilării orgasmice].
de fapt ce-mi doresc eu? aflarea acelor spații, a zonelor, întru care sunt stârnite micile plăceri ale vieții, punctele în care hermeneutica face contact cu euforia, cuvintele ordonate estetic în sensul «liniilor de putere». visul fascist al unei lumi mai frumoase se proiectează astăzi dinspre toate instrumentele de încadrat peste toate dorințele noastre. cu ocazia bombardamentelor din fâșia gaza, benjamin netanyahu era deranjat de maniera «fotogenică» în care era prezentată moartea palestinienilor, de parcă oricât de eficientă ar fi fost operațiunea militară, victoria ar fi fost periclitată de cum apar combatanții în «film» [cum și este de fapt].
ești mult prea cunoscut, prea mulți pot să vorbească despre tine, pentru a fi cu adevărat un #autor.
sunt suficient de sărac pentru a nu crede în valorile cuantificabile via capital. nu întâmplător face creștinismul apologia sărăciei – bogatului îi e cu neputință să intre în împărăție.
îmi ești la îndemână, heideggerian vorbind, dar nu pe tine trebuie să te surprind.
scopul ascuns al revoluției comuniste și ultimul bastion de putere reacționară ce trebuie desființat îl constituie orgasmul, mereu suveran și niciodată productiv, imposibil de atins în absența dialecticii stăpân-sclav.
ipocrizia celor care încearcă să scoată sexul din corp sub acoperământul genului [prin intermediul interminabilelor operații ideologice și estetice], dar care sfârșesc în practică prin a-l hipersexualiza.
și când te gândești că lecturile celor mai mulți dintre cei ce se prezintă lumii ca “citiți” se reduc la literatură. să nu îi uităm nici pe cei ce scriu istorii ale literaturii, pentru a le da [cum se spune în construcții] nivelul: “se înțelege de ce literatura satisface o cultură mediocră – adică lipsită de obsesii spirituale, de viziuni largi, luminoase? literatura mulțumește sentimentalismul, senzualitatea, nevoia de idealism, de filosofie, de misticism, de cunoașterea realităților sociale etc. dar mulțumește toate acestea numai într-o conștiință în care ele sunt mediocru dezvoltate.” [mircea eliade].
singura expertiză pe care o putem căpăta e în «tipuri de întunecare posibile și necesare» [martin heidegger]. pe drumul acesta se face adevărul. la răscrucea esențială s-a poziționat [fericit] creștinismul, cu a sa impuritate, «mai completă», cum [bine] o interpreta noica.
oricât de mult te-aș dori [chiar din această cauză], hegelian vorbind, faci parte din lume și, precum toate cele lumești, ai rolul de a mă confirma [ca sine]. eu nu pot fi decât în măsura în care reușesc să te obiectualizez.