de Oliviu Crâznic
Fără îndoială că toți am trecut, la un moment dat, prin penibila situație în care, rostind cuvinte precum „din cauza” ori „datorită”, ni s-a atras mustrător atenția că nu vorbim corect – pentru că locuțiunea prepozițională „din cauza” are – nu-i așa? – conotații negative, pe când prepoziția „datorită”, dimpotrivă, are conotații pozitive!
Ne exprimăm speranța că, în asemenea împrejurări, majoritatea cititorilor noștri și-au[1] păstrat cumpătul și au izbucnit, îngăduitor, în hohote de râs.
Deoarece, firește, această „diferență” este un simplu mit lingvistic, născut din pur semidoctism – în concret:
- din cunoștințe incomplete în privința noțiunii de sinonimie, care nu cuprinde strict cuvinte/expresii/locuțiuni cu înțeles identic (caz în care avem de a face cu o sinonimie perfectă/absolută/totală), ci și cuvinte/expresii/locuțiuni cu înțeles (doar) asemănător/apropiat, diferind (semnificativ ori doar ca nuanță) în funcție de context (caz în care avem de a face cu o sinonimie imperfectă/relativă/parțială);
- din greșita interpretare (ca urmare a pct. 1) a sinonimiei locuțiunilor prepoziționale „din cauza” și „din vina”, respectiv a sinonimiei prepozițiilor „datorită” și „mulțumită/grație”, ca fiind una perfectă/absolută/totală, când, în fapt, este (doar) una imperfectă/relativă/parțială;
- probabil, și din amintirea vagă a existenței unei diferențe importante și a necesității evitării unor confuzii altminteri frecvente între „(din) cauza” și o altă noțiune cu înțeles apropiat (este vorba, în fapt, despre diferența față de prepoziția „pentru”[2], atunci când aceasta din urmă introduce un complement circumstanțial nu de cauză, ci de scop).
În mod cert, „cauza” (lat. „causa”: „motiv”, „sursă”) nu are, „per se”, conotații negative (adică doar înțelesul de „vină”): absolut orice efect, indiferent dacă este pozitiv ori negativ, are o cauză (pe măsură).
La fel de cert, „datorită” nu are, în mod neapărat, conotații pozitive (adică doar înțelesul de „mulțumită/grație”): în fapt, s-ar putea aduce argumente în sprijinul existenței unor conotații negative a lat. „debere” (de unde și „debitor”); însă hotărâtor rămâne, și în acest caz, contextul.
Prin urmare[3]:
– „din cauza” = „din vina” + alte înțelesuri (sinonimie imperfectă/relativă/parțială);
– „datorită” = „mulțumită/grație” + alte înțelesuri (sinonimie imperfectă/relativă/parțială);
– „din cauza” = „datorită” (sinonimie perfectă/absolută/totală).
Încheiem acest scurt articol didactic întrebându-ne cum se simt, oare, acei „doctor honoris causa” cărora începe să li se aducă la cunoștință faptul că meritele nu reprezintă, în nici un caz, motiv de mândrie, ci o „cauză” – cuvânt ale cărui conotații negative ne-au tot fost explicate în acești ani marcați de o vădită (hiper)corectitudine lingvistică.
[1] În caz că vă întrebați, da, exprimarea corectă (în ciuda unui alt mit lingvistic izvorât din semidoctism) este „majoritatea cititorilor și-au păstrat”, nu „majoritatea cititorilor și-a păstrat”.
[2] Locuțiunea prepozițională „din cauza” și prepoziția „pentru”, respectiv prepoziția „datorită” și prepoziția „pentru” se găsesc, de asemenea, în relații de sinonimie (doar) imperfectă/relativă/parțială.
A se vedea, de pildă, Dicționarul limbii romîne literare contemporane, Ed. Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957: „PÉNTRU prep. I. Exprimă un raport cauzal. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza…, din pricina…, datorită… Așa din senin și fără cuvînt… se mînia foc pentru toată nimica. HOGAȘ, DR. II 134. […] Stăpînitorul ce varsă în războaie pîraie de sînge pentru ambiție. NEGRUZZI, S. I 31. […]”).
[3] A se vedea și:
– Micul dicționar academic, ed. a II-a, Academia Română, Institutul de Lingvistică, Ed. Univers Enciclopedic, 2010: „datorită pp [At: COCEA, S. I, 29 / E: ns cf datora] (Construit cu dativul) 1 Mulțumită. 2 Din cauza.”;
– Noul dicționar explicativ al limbii române, Ed. Litera Internațional, 2002: „DATORÍTĂ prep. 1) (exprimă un raport instrumental) Cu ajutorul; prin intermediul. 2) (exprimă un raport cauzal) Din cauza; din motivul; mulțumită; grație. / v. a datora”;
– Dicționarul explicativ al limbii române, ed. a II-a, Academia Română, Institutul de Lingvistică, Ed. Univers Enciclopedic, 1998: „DATORÍT, -Ă, datoriți, -te, adj. 1. (Despre o sumă de bani sau un bun) Care trebuie plătit, restituit cuiva. ♦ Cuvenit. 2. Provenit din sau de la…, cauzat, pricinuit de… ♦ (Cu valoare de prepoziție, în forma datorită) Mulțumită, grație; din cauza, din pricina. [Var.: datorát, -ă adj.] – V. datori.”;
– Dicționarul limbii romîne literare contemporane, Ed. Academiei Republicii Populare Române, 1955-1957: „DATORÍT, -Ă, datoriți, -te, adj. (Și în forma datorat) 1. (Despre o sumă de bani sau un bun) Care trebuie plătit, restituit, dat (cuiva), cu care ești dator (cuiva). Domnule subdirector, fii te rog bun și înmînează suma datorită. CAMIL PETRESCU, T. I 544. 2. Care se cuvine, care constituie o obligație legală sau morală. Mi-am făcut anii datorați, am ieșit subofițer; am dat un examen special și am intrat în corpul jandarmilor. SADOVEANU, P. M. 106. Fetița înaltă stătea tot cu mine – cît îi permitea stricta politețe datorită altora. IBRĂILEANU, A. 28. 3. (Construit cu dativul) Provenit din sau de la…, cauzat, pricinuit de… Febra asta, datorită pumnalului și stîngăciei tale, mi-a salvat mintea. CAMIL PETRESCU, T. II 278. ♦ (Numai în forma datorită; cu valoare de prepoziție) a) Mulțumită, grație. Datorită unor foi de învelit marfa… am descoperit versiunea cea bună a acestei povestiri. SADOVEANU, D. P. 6. Datorită muncii d-tale… biblioteca e azi în regulă. CAMIL PETRESCU, T. I 150. b) Din cauza, din pricina. A murit datorită unui atac de angină pectorală. CAMIL PETRESCU, T. I 222. – Variantă: datorát, -ă adj.”