(Studii fantastice)
de Oliviu Crâznic
„There, where the eyes I followed so far are for ever closed, I left my sword.”
Regina MARIA a României (Marie Alexandra Victoria de Saxa Coburg și Gotha, 1875-1938) a rămas în istorie prin implicarea sa în politică[1], prin acțiunile sale caritabile desfășurate pe frontul Primului Război Mondial[2], printr-o viață conjugală tulburată de zvonuri privind infidelitatea, dar și prin preocupările sale cultural-artistice.
Referitor la acestea din urmă, considerăm că istoria literară i-a făcut Reginei Maria o mare nedreptate, acordând beletristicii sale mult mai puțină atenție decât merită și o nejustificată[3] etichetă: „literatură pentru copii”[4].
Ne vom opri, în continuare, asupra unei scrieri care demonstrează, cu prisosință, necesitatea reevaluării și revalorificării literaturii fantastice create de soția Regelui Ferdinand I al României/mama Regelui Carol al II-lea al României.
Raportat la teoria literară, Visătorul viselor (The Dreamer of Dreams, probabil 1912[5]; Visătorul de vise. Fantazie, trad. M. Miller-Verghy, 1914) aparține stilului funcţional beletristic, curentului literar prerafaelitist[6], genului literar epic, fiind, ca specie literară (din punct de vedere formal și, respectiv, tematic), un romant[7] fantastic și, ca subspecie literară, un romant fantastic întunecat[8] (medieval; matur[3]).
Intriga urmărește un tânăr, frumos, măiastru și mult iubit pictor, favoritul unui puternic rege nordic, care, pierzându-și talentul și înnebunind(?) datorită unei perechi de ochi fermecați care îl urmăresc în vis, începe o călătorie inițiatică.
Pornit la drum cu inima ușoară (deși își abandonase binefăcătorul și opera de căpătâi la care lucra), trece printr-o serie de aventuri (unele erotice, altele eroice), înfruntă Natura și supranaturalul, descoperă „Raiul și Iadul”, tragedia lovindu-l, în mod cu totul neașteptat, în chiar momentul culminant al fiecărei glorioase victorii („again God beat me down with my face to the earth”).
Cândva romantic idealist, acum încărunțit, slăbit de suferință și lipsit de orice speranță (transformare care anticipează – am putea crede – versurile faimoasei compoziții muzicale The Unforgiven din repertoriul Metallica) revine la pictura începută, pentru a oferi oamenilor, cu prețul ultimelor sale puteri și al ultimului său suflu vital, un portret finalizat al frumuseții absolute.
Editorul care va ști să publice și să promoveze Visătorul viselor în așa fel încât (capod)opera să ajungă la cititorii căreia îi este, cu adevărat, destinată (a se vedea, în acest sens, și [6]) va aduce un mare serviciu nu doar acestora, nu doar propriei afaceri, ci și țării noastre și literaturii universale.
# Note
[1] Merită amintit aici faptul că teza unei influențe semnificative exercitate de Regina Maria asupra politicii soțului – teză desprinsă, în principal, din amintirile Reginei însăși și din scrierile unor autori recenți (mulți, de pe alte meleaguri, dar și unii de pe meleagurile noastre) – este contrazisă de importante mărturii de epocă (a se vedea, de pildă, I.Gh. Duca și ale sale Amintiri politice, din care aflăm că respectiva influență nu putea fi una notabilă, având în vedere înstrăinarea vădită care domnea în sânul cuplului regal unde, perioade îndelungate de timp, nu se discutau decât banalități).
[2] Popularizate în epocă cu ajutorul tuturor mijloacelor de informare publică disponibile (deci într-un mod care cu greu poate fi considerat altfel decât programatic), de la reportaje scrise închinate „Mamei Răniților” la filmări „inspiraționale/motivaționale” și la emoționantă literatură de mesaj (în tradiția „Decebal către popor”), aceste acțiuni ne apar ca având, pe lângă lăudabilul scop caritabil, și un mai puțin lăudabil (și, totodată, dificil de contestat) scop propagandistic.
[3] Regina Maria însăși a dedicat opera literară asupra căreia ne-am oprit aici micuței sale fiice, Ileana. Aceasta nu înseamnă, însă, în mod neapărat, că autoarea se adresa unui public compus din copii în vârstă de cinci ani.
Dacă, totuși, asemenea public viza Maiestatea Sa, slujindu-se de un text în care moartea lovește deopotrivă micuțe orfane (după îndelungate suferințe), june răvășite de primul (totodată, ultimul) extaz erotic și seducătoare tiranice, atunci comitea (la fel ca mulți critici literari care s-au aplecat – cu mai multă sau cu mai puțină atenție – asupra textului la care ne referim) o gravă eroare.
Nu credem, însă, că poate fi vorba despre așa ceva.
Carmen Sylva, în prefața altei creații fantastice (The Lily of Life) semnate de Regina Maria, dovedește că a perceput corect „fantazia”, caracterizând-o drept „enjoyment to young and old, the one looking for the sequel of the story, the other taken up by the philosophy and inner meaning”.
[4] Regina Maria a scris, într-adevăr, și literatură pentru copii (basm cult), dar aceasta nu trebuie confundată cu literatura sa fantastică.
Fantasticul poate fi, cum am arătat cu altă ocazie (https://egophobia.ro/?p=11067), impuber sau juvenil, dar și matur.
[5] Alte surse indică 1889, 1900, 1913, respectiv 1915, drept anul publicării primei ediții. A patra variantă ne pare puțin probabilă, având în vedere apariția traducerii românești în 1914, precum și faptul că Regina Maria publicase și anterior literatură fantastică (The Lily of Life, 1912) în Anglia natală.
[6] Din perspectiva literaturii comparate, vedem în Regina Maria o demnă urmașă a lui William Morris, o posibilă egală a lui Lord Dunsany și o certă precursoare a lui J.R.R. Tolkien (există incontestabile și semnificative asemănări de intrigă și personaje între Visătorul viselor și Stăpânul Inelelor – în special în episodul comun al disperatei, secătuitoarei ascensiuni montane, dar nu doar acolo).
În același timp, numeroase pagini ale autoarei noastre poartă amprenta curentelor literare estetist și, respectiv, simbolist – înfățișând, amănunțit, decoruri mirifice, bogat ornamentate și pline de semnificații; în intrigă putem identifica, de asemenea, influența Portretului lui Dorian Gray (creat de Oscar Wilde).
[7] Am arătat, cu altă ocazie (https://egophobia.ro/?p=14590), motivele pentru care preferăm să utilizăm, pentru desemnarea acestei specii literare, denumirea „romant” (și nu denumirea răspândită și „oficială” „roman”).
[8] În ciuda unor episoade absolut feerice – numeroase, dar anulate de turnura întunecată pe care o capătă, de fiecare dată, evenimentele.
A se vedea și [3].