(egoRainbow)
traducere & prezentare: Monica Manolachi
David Dabydeen este un important scriitor şi critic literar de origine caraibă din Marea Britanie. S-a născut în 1955 în Guyana într-o familie cu origini indiene şi a emigrat cu familia în Londra la o vârstă fragedă. A studiat engleza la Universitatea din Cambridge şi a obţinut un doctorat în literatura şi arta secolului al XVIII-lea la Universitatea din Londra. Este unul dintre fondatorii Centrului pentru Studii Culturale Britanice Comparate de la Universitatea din Warwick. A publicat trei volume de poezie foarte dezbătute în mediile literare, şase romane şi mai multe volume de critică literară, de artă şi de istorie a culturii negre. După V. S. Naipaul, este al doilea autor caraib care a primit titlul de membru al Societăţii Regale pentru Literatură. În calitate de ambasador, a reprezentat Guyana la UNESCO, în China și în Japonia.
Prindem raci
Ruby și cu mine pândim prin savană
După raci de sezon, cu macetă și sac ca oamenii mari.
Ascunși pe după pietre sau tufișuri dese,
Racii prinși până la genunchi în nămol se împerechează,
Iar Ruby, care are șapte ani, se simte stânjenită când îi vede,
În vreme ce mie mi-e groază să îi iau cu o mână,
Ca să-i arunc în bezna din sac.
Așa că patrulăm toată ziua să-i prindem pe singuratici.
Lor nu le pasă că vor fi gătiți, fiindcă oricum n-au nicio șansă
De a-și întemeia o familie, iar noi lipăind prin noroi,
Croindu-ne drum cu macetele prin desiș,
Ne întoarcem acasă agale, obosiți, încărcați de mulți raci,
Pe care Ma îi aruncă de vii în oala clocotită, unul câte unul.
În seara asta avem un mare festin cu curry,
Vom vedea cine are mai multă forță în dinți și în fălci,
Cine va crește și va fi cel mai mare
Sau cine va deveni cel mai teribil canibal.
Lăsăm în urmă un morman de oase și cruste
Și venim în Anglia și America,
Unde Ruby se prostituează într-un imobil din New York,
În timp ce eu scriu poezie la Cambridge,
Pe Ma a prins-o din urmă moartea demult, casa e baricadată
Cu viespi, iar în burta ei întunecoasă mișcă raci.
Mi-e frică să pășesc prin curtea plină cu buruieni,
Să ajung la ușă, să o deschid și să privesc,
De teamă că oala încă mai fierbe ca într-o magie
Pe focul din vatră, și o văd pe Ma
Învârtind încet cu polonicul –
Încă are mâini și picioare, e bătrână ca racii și singură
Și îi e teamă că fumul din sobă și aburul de curry
Vor fi prea fierbinți pentru ochii mei de copil
și mă vor face să plâng.