traducere & prezentare de Ioana Grințescu
Audre Lorde (1934-1992) a copilărit la New York și a urmat cursurile Universității Columbia. Poezia ei s-a remarcat prin memorabila dimensiune activistă, atitudine pe care Lorde și-a asumat-o, opera ei devenind una dintre cele mai reprezentative pentru feminismul intersecțional în literatură. Pe lângă alte scrieri, a publicat două volume de poezie intitulate The First Cities (1968) şi Cables to Rage (1970). S-a stins din viață în 1992, însă poezia ei de o sinceritate dezarmantă continuă să fie și astăzi un reper în literatură.
Cine a spus că-i simplu
Copacul furiei are atât de multe rădăcini
că uneori ramurile se frâng
înainte să rodească.
În fast-food la Nedicks,
femeile se adună înainte de marș
vorbind despre fetele dubioase
pe care le angajează ca să aibă timp liber.
Un casier aproape alb îl ignoră
pe un om de la coadă și le servește întâi pe ele,
dar doamnele nu observă și nici nu-și refuză
micile plăceri care le țin captive.
Dar eu, prizonieră în oglinda mea
și în patul meu,
văd motivații atât în culoare
cât și în sex
și stau aici întrebându-mă
care din mine va supraviețui
tuturor acestor libertăți.
Acasă la zeița Yemanjá
Mama avea două fețe și o tigaie
în care pregătea transformarea fiicelor ei
în fete
înainte să ne gătească cina.
Mama avea două fețe
și o oală spartă
în care își ascundea fiica perfectă
care eu nu eram.
Eu sunt soarele și luna și tânjesc veșnic
după ochii ei.
Port în spate două femei
una întunecată și pătrunzătoare și ascunsă
în dorințele de fildeș ale celeilalte
mame
palidă ca o vrăjitoare
dar statornică și familiară
îmi aduce pâine și groază
în somn
sânii ei sunt uriașe ancore captivante
în furtuna de la miezul nopții.
Toate acestea au fost
înainte
în patul mamei mele
timpul nu cunoaște direcție
nu am frați
iar surorile mele sunt nemiloase.
Mamă am nevoie
mamă am nevoie
mamă am nevoie de negura ta acum
așa cum pământul are nevoie de ploaie în august.
Sunt
soarele și luna și tânjesc veșnic
după lama ascuțită
unde ziua și noaptea se vor întâlni
și nu vor deveni
una.
Litania supraviețuirii
Pentru aceia dintre noi care trăiesc la țărm
aflați la marginile constante ale deciziei
esențiali și singuri
pentru aceia dintre noi care nu își pot îngădui
visele trecătoare ale alegerii
care iubim în pragul ușii la venire și la plecare
în orele dintre dimineți
privind înăuntru și în afară
atât înainte cât și după
în căutarea unui acum ce poate naște
forme de viitor
ca pâinea în gura copiilor noștri
așa încât în visele lor să nu apară niciodată
moartea viselor noastre.
Pentru aceia dintre noi
marcați de semnul fricii
ca o cicatrice în mijlocul frunții
învățați să ne temem încă de la sânul mamei
căci cu ajutorul acestei arme
cu iluzia aceasta a unui stil de viață stabil
sperau cei cu pasul greu să ne reducă la tăcere
Pentru noi toți
există acest moment și acest triumf
Noi nici nu ar fi trebuit să supraviețuim.
Iar când răsare soarele ne temem
că nu va rămâne mereu pe cer
când soarele apune ne temem
că nu va mai răsări în zori
când avem burta plină ne temem
de indigestie
când avem stomacul gol ne temem
că nu vom mai mânca iar niciodată
când suntem iubiți ne temem
că dragostea va dispărea
când suntem singuri ne temem
că nu va mai fi dragoste niciodată
iar când vorbim ne temem
că vorbele noastre nu vor fi auzite
sau binevenite
dar când suntem tăcuți
tot ne temem
Așa că e mai bine să vorbim
amintindu-ne
că nici nu ar fi trebuit să supraviețuim.