Regele Carol I în gara din Galați
Hei, fantomă, ce cauți azi aici,
printre automate de cafea și chioșcuri provinciale?
Cizme înalte, uniformă, epoleți, parfum…
Ai nevoie de un hamal? Te uiți după o trăsură?
Ce spui despre femeile acestea cu sacoșe de rafie
și unghii roșii sau bărbații aceștia cu căști în urechi,
în trening și adidași, care sorb cappucino
din pahare cartonate și se uită la știri cu infractori?
Mai bine întoarce-te în veacul tău, rege,
când harta ți se așternea ca un covor sub picioare
și generalii băteau din călcâie la comanda ta.
Pe aici, nici guguștiucii nu te mai salută.
Dacă ți-e foame cumva, ia un snack.
Aparatele de autoservire nu mușcă.
Nu fi trist că nu e nimeni să-ți facă plecăciune
și să-ți spună: „Majestate, poftiți pe aici.”
Tu, rege străin, care nu ai stat niciodată la coadă
și ai domnit prin tăceri și ceremonii,
de ce umbli acum năuc prin sala de așteptare,
bântuind prin jurul automatului cu cărți de istorie?
Ai venit să vezi cum se destramă imperiile?
Ai venit să vezi dacă te mai recunoaște cineva?
Degeaba te uiți la sosiri și plecări.
În trenuri ca astea urcă din ce în ce mai puțini.
Ești prea sobru pentru epoca noastră, rege,
e târziu pentru ordine, prea devreme pentru statui.
Dar bine ai venit, călător fără bilet.
Ia-ți o sticlă de apă plată și…
Facem și noi un selfie, Majestate?
Motanul lui Fani Tardini
Fani era o furtună în valuri de mătase:
fulger cu ghete și tunet cu mănuși.
Faisons de la magie! striga
pășind ușor, apoi poruncitor—
Mirosea a violete și tutun.
Mă cuibăream sub scaunul de machiaj,
o auzeam fredonând viața de lume, fără mască.
Bărbații o adorau; eu rămâneam tăcut.
Cu mine împărțea firimiturile triumfului:
petale scuturate, fâșii din lumina lunii,
umbre în culise și râsul strălucitor.
Ei au clădit un teatru din cărămidă,
dar Fani a pus scântei în suflete de piatră:
inimi trepidante, cortine în mișcare
și candelabre cu ochi și urechi.
Când ei spuneau România, ea răspundea scenă.
Când ei spuneau război și granițe,
ea dansa și cânta și aducea Europa în oraș.
Au trecut nouă vieți între timp.
Azi lumea umblă pe lângă teatru
cu nasurile în telefoane.
Ea a plecat demult, eu încă o aștept.
În fiecare seară o aud:
fantoma ei toarce
mai frumos
decât aplauzele.