traducere & prezentare de Anca Matei
Laurel Blossom (n. 1943, Washington, D.C.) este o poetă americană, cunoscută pentru poezia sa directă, narativă și adesea ironică. A debutat cu volumul Any Minute (1979), urmat de What’s Wrong, The Papers Said, Wednesday: New and Selected Poems, Degrees of Latitude și Longevity. În 2020 a publicat Un-, o carte de poeme în proză inspirate de figurile anonime din filmele acvatice ale anilor 1950. A alcătuit și antologii precum Splash! Great Writing About Swimming (1996) și Lovely Village of the Hills: Twentieth Century Edgefield Poetry (2007). Ca poetă laureată a orașului Edgefield din South Carolina, între 2015 și 2017 a inițiat proiecte de promovare a poeziei în spațiul public și a susținut activități dedicate tinerilor și comunității locale.
Balonul roșu se înalță
Ți l-am legat de încheietură
cu o frumoasă fundă roz, desprinsă
la prima adiere a vântului.
Îmi pare rău.
Am sărit să-l prind, dar era prea târziu.
A zburat departe.
Încă părea mare și aproape îl puteai atinge.
Ca o inimă.
Privește, am spus.
Ți-ai mijit ochișorii.
Balonul părea fericit, luându-și
la revedere.
Cerul e foarte înalt azi, am spus.
Roșul a devenit negru, o bulină.
Apoi gata. Ne uitam la el
chiar dacă nu puteam
să-l mai zărim deloc.
Chiar și după aceea.
Normal
Mai târziu, acasă, am băut
cocktailuri și cina a fost rece.
Au trecut anii. Am uitat
salonul funerar de mahon,
albul trup întins înăuntru
nu a mai urlat, am uitat
cum a fost închis sicriul.
Treptat, lucrurile au început
să revină la normal.
Sub lumina blândă
și constantă a becului electric,
ne punem băuturile
pe măsuța de cafea din mahon;
le ridicăm. Se face curent,
dar lumânările și-au pierdut
semnificația, iar de zgomotul
traficului de pe stradă
nu mai pomenește nimeni.
Capcană
Ca plumbul.
S-au făcut pregătirile, cercetarea
s-a încheiat, inclusiv documentarea temeinică
a istoriei și a circumstanțelor acestui proiect.
Preșul de la intrare e afară, cu partea bună în sus.
Soarele strălucește.
Am așa un sentiment.
Vecinii nu mi se par de încredere.
Dacă mă întrebi, sunt mari șanse să se revolte, să se mute,
să nu-și joace rolul care le-a fost dat.
Au fost invitați. Eu sunt acasă. Astăzi.
Nu văd nicio perdea mișcându-se.
Tu intri,
Ud leoarcă. De parcă abia găleata de deasupra
ușii
ți-ar fi spus că avem o problemă. Te urăsc.
Tu nu râzi. Te urăsc.
Nu pot să cred că următorul lucru pe care-l faci
e să-ți torni de băut.
Cap sec.
Cojile de banană nu par să te deranjeze,
patinele copiilor, tortul zburător. Asta-i grav.
De când ai ajuns aici, te fac în toate felurile.
apa ți se prelinge pe gât, ai hainele distruse.
Ce trebuie să fac ca să te provoc?
Cum poți sta acolo, șiroind?