Poeme de Carlos Ernesto Garcia

(fereastra latină)

prezentare & traducere de Simona Dăncilă

Carlos Ernesto Garcia [n. 1960-Santa Tecla, El Salvador] a publicat volumele de poeme Hasta la colera se pudre (Barcelona şi New York, 1994, varianta engleză: Even rage will rot), A quemarropa el amor (Barcelona, 1996), Postales del crimen, cât şi culegerea de reportaje Bajo la Sombra de Saldino (El Salvador, 2005). Din 1980 trăieşte în Spania fiind membru al Biroului de Coordonare European al Sistema Radio Venceremos. În 1990 a fondat revista literară Xibalba de Cultura a ambito latinoamericano.
Face parte din diverse comisii internaţionale, a coordonat o echipă de jurnalişti ai Televiziunii Spaniole, este corespondent al ziarului di El Salvador Diario CoLatino şi director general al C&Duke, care se ocupă de organizarea unor evenimente culturale internaţionale cât şi curatorul unor expoziţii literare la care au participat scriitori din peste 30 de ţări, printre care şi câştigători ai premiului Nobel pentru literatură. Opera sa poetică a fost tradusă în engleză, italiană, chineză iar acum, în premieră, şi în limba română.

///

Eu nu am casă

Jumătate din ce iubeam a dispărut.
Unii (foarte mulţi) au rămas
alţii pur şi simplu au plecat.

Fratele meu îmi scrie o scrisoare urgentă
din Mexic: casa se dărâmă, trebuie s-o vindem
şi gândul mă doboară la început—mai avem
oare casă?
Tata a murit fără să-şi cumpere cămaşa aceea
sau pantalonii care-i plăceau atât de mult
fără să meargă duminica la cinema
fără să facă multvisatele călătorii prin ţară
s-a mulţumit să viziteze un parc şi să se uite
la chipul unui cal şi la cel al generalului
care călărindu-l întregea statuia, totul doar
ca să ne cumpere o casă, o casă mică şi
modestă unde să trăim, o casă căreia astăzi
i se năzare să se dărâme.

Dinspre partea mea poate să se prăbuşească
dacă vrea, din moment ce jumate din ce iubeam
nu mai există, nu mai e cu mine, dacă nu-şi
lipesc copilaşii nasurile mici de geam
şi dacă surâsul soră-mi s-a sfărâmat în faţa
oglinzii, în acea teribilă noapte de iunie
înainte de furtună şi de cântecul cocoşului,
dacă plânsul metalic al unui copil nu-mi provoacă
o duioşie îngrozitoare care să smulgă din mâinile mele
un cântec de dragoste,
să se dărâme dinspre partea mea şi să construiască alta
dacă vor într-o zi,
dar va avea fundament de cenuşă.

Vocea mea nu va mai vibra în pereţi, scrisorile tale
de dragoste, Mariana, nu vor mai sosi pline de parfum
în mâinile mele, de Crăciun voi fi mereu departe şi casa
va fi alcătuită din încăperi solitare care, după cum îmi
scrie fratele—au pierdut deja primele geamuri de cristal.

Foarte bine, să se dărâme dacă vrea, dacă-i pe-aşa,
o să mă răzbun uitând-o fiindcă de mult, de foarte mult
timp nu mai am casă.

///

Scurt poem de dragoste

Ştiţi bine că înaintez din melancolie în melancolie
şi confund toate locurile, confund Piaţa Zocalo cu
Parcul Ula Ula, Dunărea cu Lempa, copiii andaluzi cu cei
din Panchimalco, turnul din Paris cu stâlpii de electricitate
din faţa casei mele din San Martin, lângă Suchitoto.
Da,
confund totul, ăsta-i adevărul, pâna şi culoarea părului tău
o confund cu umbra deasă a plantaţiilor de cafea.

///

Omagiu

Iarna la Budapesta are culoarea griului vechi
Dunărea ca un cuţit taie corpul acestui oraş
mutilat de mii de războaie, după cum mărturiseşte
monumentul pescarilor care au primit săgeţi turceşti
în piept. De aici, imaginaţia poate să călărească
secolele până departe.
Dacă vizitezi Budapesta iarna
vei simţi gustul ei de doliu
gustul de sânge al amurgurilor.

///

Prima dragoste

(pentru Yanira L. Martinez)

Mă mulţumeam să te însoţesc. Să merg pe lângă tine.
Nu aşteptam nici măcar un surâs. Ar fi fost de ajuns
să mă priveşti o singură dată.
Am aflat că numele meu sună bine abia când l-ai
pronunţat tu pentru prima oară. Dar eram doar doi elevi
de şcoală primară întorcându-ne acasă pe un drum prăfos.
Ai dispărut într-o vară lăsându-mă singur în drum.
Viitorul tău era Ilobasco, nu eu. Am înţeles asta între timp.
Mai exact, am înţeles-o în după-amiaza aceea când dansam
cu tine: ai pronunţat numele meu şi parcă nu a mai sunat
atât de bine!