de Paul Celan
traducere din germană de Daniela Micu
Şuviţă
Suviţă, pe care n-am împletit-o şi am lăsat-o să fluture,
ce ştie adevărul despre Venire şi Plecare,
şi se desprinde de pe fruntea, pe care am alunecat
în anul frunţilor -:
acesta este un cuvânt, care se întinde
spre plăcerea neveurilor,
un cuvânt, care a ochit prin zăpadă,
când eu, cu ochi văratici,
am uitat sprânceana pe care ai întins-o spre mine,
un cuvânt, care m-a evitat
când buza mi-a sângerat înaintea vorbei.
Acesta este un cuvânt, ce mergea singur pe lângă cuvinte,
un cuvânt după modelul tăcerii,
ascuns în tufişul de Verde-sens şi Amar.
Depărtările coboară aici,
şi tu,
o stea de păr moale,
străluceşti de aici
şi mişti pe gura pământească.
Din mare
Noi am săvârşit Unul şi Încetul,
am tras în adâncul,
din care spuma eternităţii toarce –
N-am tors-o noi,
n-am avut mâinile libere.
Ei au rămas împletiţi în plase –
de aici de sus se smucesc în ele…
O, ochi scânteietori precum cuţitele
noi am prins peştele-umbră, vedeţi!
Jucându-te cu securi
Şapte ore ale nopţii, şapte ani ai vegherii:
jucându-te cu securi,
stai în umbra cadavrelor înviate
-o copaci, pe care nu-i dobori!-
la cap grandoarea tăcerii,
rumeguşul cuvintelor la picioare,
stai şi te joci cu securile,
şi-n cele din urmă clipeşti ca ea.
[Paul Celan]
Străluciri
Asemeni unui trup tăcut
te întinzi în nisip lângă mine,
preaînstelato.
……………..
Şi-a rupt o rază
deasupra mea?
Sau a fost bastonul
rupt deasupra noastră,
cel care străluceşte aşa?