(fereastra latină)
de Andre Damazio
traducere din portugheză de Simona Dăncilă
Definiţia totului şi a nimicului
Poezia e totul
Poezia nu e nimic.
Dar atunci… ce e poezia?
Rugă
Să dea Dumnezeu
Să plouă cuvinte
Pe capul meu
Şi pe faţa mea
Să curgă textul
Uşor.
Să dea Dumnezeu
Să mai poată ploua cu versuri
Pe degetele mele îndurerate
Şi pe spinare
Să-mi alunece caligrafia învechită
A secolului trecut.
Să dea Dumnezeu
O astfel de ploaie pe capul meu
Care să mă clătească
O astfel de ploaie pe mintea mea
Care să mă clătească
Să mă spele
Să mă inunde
Să mă trezească.
Fiindcă poezia este
Ceva legat de piele.
[Andre Damazio]
(in)decizie
Tot căutînd în viaţă
Inspiraţia care-mi lipseşte
Nu mai fac poezie
Ci îmi trăiesc viaţa
În acest flaut.
Jos in Dante
Cel mai rău este să descoperi
Că în fundul puţului
Există o uşă laterală
Deschisă spre scări abisale
La a cărei intrare se poate citi
Gravat cu litere monumentale
Lasaţi orice speranţă voi care intraţi aici.
Cînd?
Dureri de cap
Sărut francez
Furtună
Scăpări de gaze
Nimeni nu ştie cînd începe
Şi cînd se sfîrşeşte fiecare din ele.
Neîncredere
Băltire
Ochi roşii
Şi gelozia iubitei
Nimeni nu ştie cînd începe
Şi cînd se sfîrşeşte fiecare din ele.
Acnee pe frunte
Dureri la urinat
Şi al treilea război mondial
Care după cum merg lucrurile
Este foarte aproape
Nimeni nu ştie cînd începe
Şi cînd se sfîrşeşte fiecare din ele.
Local Global
Vreau o iubire instantanee
Eternă şi monumentală
Cu faţa ta, serafim
Înflorind şi zîmbind la mine.
Cybercafe şi flip-flop casual
O poveste locală
Acum cînd totul e global.
Vreau să iubesc fără conversaţie
Faţă-spate, viceversa
Şi să beau bere într-un pub:
Rio, Belgrad sau Beijing.
Vreau o iubire simplă pentru inimă
Fără tufişuri sau alte falsităţi
În care ceea ce vezi în mine
Este un NU care vrea să fie DA.