[Cine-glose la miniscenariile lui Igor Cobileanski]
de Igor Ursenco
Actorie versus regie
Pe Igor Cobileanski l-am cunoscut la începutul anilor 90’, la un curs de script cinematografic de pe lîngă Uniunea Cineaştilor din Republica Moldova, ţinut de Radu Aneste Petrescu (Academia de Artă Teatrală şi Cinematografie, Bucureşti). În grupul format dintr-o duzină de studenţi de la facultăţile de jurnalistică, filologie şi artă, tizul meu venea cu avantajul experienţei de actor în filmele lui Emil Loteanu. Apoi, circa un sfert de veac, drumurile noastre nu s-au mai intersectat. Igor a plecat la Bucureşti, iar eu am rămas la Chişinau. Ba soarta a avut grija să-şi pună din plin, în mizanscenă, farsele. El a urmat cursurile de regie film, iar eu am experimentat accidental ca actor, cu două roluri sporadice în secvenţele din pelicula artistică “One of the Hollywood Ten” (2000) regizată de Karl Francis. Trebuie să mai menţionez faptul, fără mîndrie nedisimulată, că m-am aflat pe platou alături de Jeff Goldblum (starul din filmul “Jurassic Park”) şi Greta Scacchi?
Dar vorbeam despre Igor şi evoluţia lui artistică. Astfel, în universul muzelor s-a “pierdut” un actor promiţător, pentru a face, sper, cale unui regizor plin de har. Fie că vorbim despre scurmetraje, videoclipuri ori spoturi publicitare.
Arborele cine…alogic
Plasate în albia stilistică a caracterelor cinematografice, personajele din scurtmetrajele lui Igor Cobileanski trimit, desigur, la filmele adolescentine din ciclul “Eralaş”, din copilăria noastră poetică precapitalistă. Dar miezul lor cel mai rezistent face parte, fără îndoială, din tipologia cinematografică dezvoltată – în spaţiul celor 15 republici ex-sovietice – de către regizorul şi scenaristul Leonid Gaidai. Cele trei personaje din comediile de exceptie – “Byvalyi” (Experimentatul), “Balbes” (Tăntălăul) şi “Trus” (Fricosul) – continuă şi acum să facă ravagii, chiar în sînul generaţiilor care nu au apucat să trăiască (norocul lor!) în “lagărul socialist”. Şi îmi vine în minte scurtmetrajul lui Cobileanski întitulat profanator “Inspiraţia”, cu cele trei caractere comice archetipale: “primarul comunei”, “polițistul satului” şi “adjunctul primarului”.
Ba unii ar putea sa intuiască în creaţia lui Cobileanski o paralelă cu farsele dramatice generate de către regizorul Eldar Reazanov, în special capodopera acestuia “S l’oghkim parom” (“Să-ţi fie de bine”, expresie rusească adresată celor ieșiți din baia cu abur). Se vor găsi, probabil, şi unii care să limiteze comparaţia, indicînd paraléle tematice şi sintactice proprie comediilor de moravuri moldoveneşti post-sovietice, promovate de Gheorghe Urschi şi Tudor Tătaru.
Dar spre deosebire de sursele indicate mai sus, Igor nu îşi “dezvoltă”, în sensul “realistic” al cuvîntului, cine-caracterele sale originale. Din lipsă de timp? Poate! Sau din lipsă de resurse financiare? Nu-i exclus!
Dar, mail ales, din “cauza” talentului său inat la nivel micro-narativ. La fel cum un Cehov a filtrat, din masa generală a cititorilor, doar pe lectorul sufficient de inteligent să priceapă efectele tainice ale prozei scurte. Dar dacă perspectiva psihologică cehoviană e greu de “materializat” într-un scenariu de film, fie el şi scurt, tehnicile detaliului caracterologic şi lingvo-stilistic utilizate de Cobileanski amintesc de piesele dramatice americane ale lui O’Henri, cu desele răsturnări de situaţie şi nelipsitul pont final, surprinzător de fiecare dată. Spre deosebire de metropolitanul O’Henri, tema abordată nu e una a industrializării, ci o aprofundare macabră a i-realităţii post-sovietice. Între care se poate pune semnul egalităţii cu epoca iniţială de capitalism barbar din Republica Moldova.
Caractere archetipale sovietico-balcanice
Nu doar gesturile indirecte şi replicile caracterizează, prin excelenţă trebuie să remarc, aceste personaje. Mai ales numele pe care le poartă vorbesc despre „filozofia lor de viaţă”, vis-à-vis de plasarea lor spaţial-temporală. Mai sus aminteam de caracterele din “Inspirația”: Victor Semionovici (“primarul comunei”), Ignat (“polițistul satului”) şi Ion Pavlovici Negură (“adjunctul primarului”). De parcă nu erau suficiente numele rusificate şi atemporale, utilizate intr-un context geografic şi politic nerelevant, gen „ignat” (“perioada anului cand se sacrifica porcii “) sau “negură” (limitare, nebulozitate, prostie, timpenie etc)!
Referintele culturale indirecte sunt şi mai pline de savoare. De exemplu, familia de „nuveau rishes” moldoveni (scurtmetrajul „Andrei are talent”). E suficientă replica tatălui snob („Parcă eşti mă-ta…”) adresată fiului care îşi bagă degetele în nas, pentru a „se contura” şi „portretul” mamei, pe care nu o vom cunoaşte.
Iar în scurtmetrajul “Inspirația” e memorabil cazul personajlui Ion, paznicul de la gară care e, prin cumulul de talente, şi poet amator. Faptul ca pseudo-”artistul” are lipit pe peretele camerei postere vechi cu poetul campestru rus Esenin (cunoscut prin tradiţionalele partide alcoolice & peripatetică amoroasă) e suficient pentru a “specula” aria intereselor acestui “Godot” pe care spectatorii aşa şi nu îl vor vedea. Dar ignoranţa culturală şi tupeul politic al Primarului de comună depăşeşte chiar şi limita degradării colegilor săi, aşa cum se desprinde din urmatoarea replică:
“…prostule! Aista-i Maiakovski! Ai auzit de el sau numai pe (nota) doi ai învățat la şcoală?”
Metamorfozele “puterii”
Á propós de şcoală. Copiii sunt adesea personajele preferate de scenaristul & regizorul Cobileanski pentru a juca în tragi-comediile contemporane, cu o obsesie nedisimulată de la Mark Twain încoace.
În acest sens, aş invoca „exponenţii” celor două baricade antagoniste. Pe de o parte, Victor şi Dima din cartierul mărginaş al oraşului, forţaţi să nu frecventeze şcoala pentru a-şi întreţine famiile (scurtmetrajul „Colecţia de arome”) din lupte ilegale de gladiatori moderni. Şi, de cealaltă parte, Andrei cel lipsit cu desăvîrşire de auz muzical, dar care pretinde ambiţii artistice doar din obligaţie faţă de parvenitul său tată, cumpărător-de-favoruri-politice-şi-economice cu bancnotele-de-valută (scurtmetrajul „Andrei are talent”).
Calificativele „forţat” şi „obligat” vor fi adesea identificate în peliculele lui Cobileanski ca o repercusiune indirectă a fenomenului “Putere” şi faţetele sale multiple. Nu îl voi acuza aici pe Igor de lipsă de civism social şi cultură politică! Pentru că altfel risc, la rîndu-mi, să cad în plasa sloganurilor comuniste din timpurile copilăriei noastre demult apuse.
Revolta devine imposibilă, iar soluţiile politice se pun pe seama instinctului de conservare cultural-politic al comunităţilor locale, la fel ca în antologica comedie sovietică “Svad’ba v Malinovke” (“Nunta din localitatea Malinovka”). În rest, e la latitudinea spectatorului pentru a nu se lăsa antrenat în mizeriile puterii. Trecute sau actuale. Şi mai ales “puterea inerentă”, emergentă odată cu orice campanie electorală virtuală.
Lumea absurdă – teoretizată de către Eugen Ionesco & Samuel Becket – capătă tot mai multă plauzibilitate într-un balkanism fanariot în care trăieşte regizorul Cobileanski şi personajele sale. Lupta e lansată pe ecran, dar depinde de fiecare în mod personal să o ducă mai departe. Atît cu manéle politice, cît şi cu cele culturale!
Din fericire, tebuie să menţionez că proiectul subversiv a fost iniţiat deja în cinematografie de către Emir Kusturitza (spectatorul român a reţinut, cu siguranţă, “Pisica albă, pisica neagră”).
De aceea mă voi limita să reverberez, pe o scară descrescentă, doar metoda originală de regie de film ca şi “electrocutare poetică” a caracatiţei social-politice imbatabile:
1. Iobagismul post-modern şi obstrucţionarea libertăţii de deplasare liberă a cetăţenilor, asumate de către puterea administrativă la nivel naţional. A se vedea secvenţa din scurtmetrajul “Inspirația”:
ADJUNCTUL:
– …trenurile astea… toate merg de la est la vest, de la vest la est, noaptea, ziua, unul după altul, dar nici unul dintre ele nu opreşte în satul nostru. De ce?
PRIMARUL:
– Pentru ce să oprească? Ca să poată fugi toţi ai noştri…?”
2. Fărădelegile şi abuzurile strigătoare la cer ale puterii administrative locale. Iată un exemplu elocvent de primar care îşi obligă subalternii şi organele statului să presteze servicii pe cît de stupide, pe atît de dezumanizante (a se vedea secvenţele din “Inspiraţia”: Adjunctul forţat să cenzureze ideologia alegătorilor; Poliţistul îndemnat să prinda o gîscă din cîrdul unuia dintre consăteni; forţarea illicită a domiciliului etc)
3. Puterea şi categoriile cultural-profesionale (de exemplu, intelectualii). A se vedea secventele din scurtmetrajul „Andrei are talent”: dirijorul Mititelu, exponentul clişeat clasic al intelectualui cu ochelari şi fără bani; Directorul corupt de la Palatul copiilor, exponentul clişeat clasic al tipului gras şi mic de statură.
4. Puterea din cadrul familiei. A se vedea secvenţele din scurtmetrajul „Colecţia de arome” care îi surprinde pe cei doi băieţi de 11 ani din cartierul mărginaş, „aruncaţi” ca nişte gladiatori în competiţiile ilegale: Dima – pentru a cîştiga pîinea familiei în locul tatălui beţivan sau Victor – pentru a procura medicamente mamei sale bolnave…
Dacă ar fi să fac un spot publicitar scurt care să îi reprezinte metoda artistică a lui Igor Cobileanski, aş face următorul “snap-shot”:
Privire de ansamblu: o motocicletă răblăgită care parcurge un drum şerpuit şi fără de capăt, plin de băltoace, pierzîndu-se treptat în zare;
Prim-plan: La ghidonul motocicletei stă pitit PRIMARUL, cu o scufie de arlechin pe cap, înfăşurat cu un drapel găurit, pe care scrie “Putere”, “Mafia” şi “Progres”;
Plan secund: un POLIŢIST electrocutat, care stă în poziție de „drepți”, ţinînd în braţe o gîscă. Acesta pare să aibă ochii larg deschişi. În realitate însă recită hipnotic, dar cu glas tare:
“…Voi, duşmani ai primăriei,
Nu vedeţi? Ori sinteţi chiori?
Azi triumfă omenirea!
Iese soarele din nori!”
Pentru că ar fi prea riscant să insist asupra semnificaţiei simbolurilor (PRIMAR, POLIŢIST şi SOARE), mă grăbesc să-mi închei aici cine-intervenţia.