(egoRainbow)
traducere & prezentare de Monica Manolachi
click for the English version
Vâlsă aurită împrumutată de la Derek Walcott și Gwendolyn Brooks
Dintr-un ferfenițit calipso din sudicul Trinidad
Sare fanfaronada cuvântului tare, anapoda,
Un dulce cântecel din tobe, din oale de oțel
Cu ureche de Spock la pământ fript în wok.
Încă nescrisă, o carte cerșește de pe la petrecăreți
Un pas, un balans, un șold arcuit ca pentru dans,
Brațe întinse în echilibru, respirație de confirmare,
Un corp aburind surprins în vis cu nimic de ascuns.
Dar cine-i va hrăni pe flămânzii ce înghit cu noduri iarba,
Ca să-și alunge foamea care nu poate fi potolită?
Întreb când ridic o sticluță aurită și-mi dau pe spate capul,
Înghițind rom de mare concentrație, ca să fie tărie pe hârtie.
Pe terenul din spatele reședinței prezidențiale
Se joacă un meci de fotbal din cele serioase (neamerican),
Băieții în roșu îi conduc pe cei în albastru după o pace
Recent semnată. Trimit asta de pe Ipad, sunt ca pe ace,
Mi-e groază, fiindcă nu-s așa de obicei; nu sunt eu,
Al meu ori al tău, ci un furios de foame, un dușman
Al clismei, unul lipsit de orice curaj, buimăcit,
Într-un joc de învinuire pe Wikipedia, un iubit părăsit.
Tobago
În susul promontoriului, pașii ne poartă înainte,
Cu spatele drept, ca și cum cineva ne-ar privi din urmă.
La coborâre, după o întoarcere periculoasă, mult deasupra apei,
Albastrul părea un cer dedesubt, ancorat în iahturi albe.
“N-am homari și nici crabi, nu-mi dai niște bere?”
Prețul nimicului probabil merită chiar și atât.
Măcar de ne-am fi bucurat împreună puțin mai mult
Decât îi ia unei ploi torențiale să măture amiaza fluierând!
O nucă de cocos verde ne astâmpără setea, tăiem o lingură
Din coaja ei, pentru a o răzui pe dinăuntru mai târziu, și gata,
Înapoi, cu fața în jos, în apa nu foarte adâncă, după comori
Din golful favorit al piraților de odinioară, acum al nostru.
Privești Trinidadul într-o zi senină sau norul care imită
Insulele separate de cer și unite de apă sau invers
Ori și și, dacă pot fi ambele adevărate, ca mine cu tine, ca noi
Față de noi înșine; două insule de smarald, îngemănate.
Vultur în El Dorado
De-al minții
De-al penelor neatinse
De-al păsării plutind peste norii stufoși în zborul cosmic
De-al brizei ce mă flutură
De-al umbrei mele fugind pe sub mine alături în față în spate pe sus
De-al ciocului adormit buștean pe o pernă umplută cu carne
De-al coșmarului cu torpile din legume
De-al bărbatului din Guiana cu Ana lui și cu mine
De-al vânatului din Venezuela
De-al piperului din Cayenne
De-al penelor de arbori doborâți plutind în jos pe Demerara și Essequibo
De-al oaselor goale flauturi numai bune de suflat
De-al ciocului meu din capătul suliței
De-al ghearelor mele înșiruite la gâtul unui războinic
De-al aurului din stomac, leac pentru o bună digestie
De-al privirii atente de foarte sus în jos în acest amfiteatru viu
De-al dorinței mele de zi cu zi de a adulmeca verticalele moarte
De-al urcușului de rachetă în somn sus sus sus unde-mi salut oprirea
#
Fred D’Aguiar s-a născut în Londra în 1960 într-o familie guyaneză, și-a petrecut copilăria în Guyana și s-a întors în Marea Britanie în adolescență. Înainte de a urma studii africane și caraibe la Universitatea din Kent, în Canterbury, s-a specializat ca infirmier de psihiatrie. Volumul său de debut, Mama Dot (1985), reflectă cu nostalgie viața și obiceiurile din Guyana prin intermediul unui personaj feminin exemplar. Cu volumul Airy Hall (1989), dedicat satului unde a fost crescut de bunici, D’Aguiar a primit premiul național pentru literatură în Guyana. British Subjects (1993) abordează problematica migrației și a multiculturalismului prin prisma interiorizării conflictelor sociale și a memoriei personale racordate la cea colectivă. Bill of Rights (1998), un volum despre trauma transculturală produsă de masacrul din Jonestown (Guyana), din 1978, a fost nominalizat pentru premiul T. S. Eliot. Poemul narativ Bloodlines (2000) tratează despre dragostea dintre o sclavă și fiul unui proprietar de plantație din sudul Statelor Unite. Fred D’Aguiar este și autor de romane și piese de teatru cu tematică postcolonială. De pildă, romanul Feeding the Ghosts (1997) are la bază istoria unui băiat care a supraviețuit unui transport de sclavi transatlantic, când a fost aruncat peste bord împreună cu alți 132 de oameni. În prezent, D’Aguiar este profesor de engleză și co-director al masteratului de scriere creativă la Universitatea de Stat Virginia Tech din S.U.A. Poemele de mai jos au fost compuse în urma unei vizite în insulele Trinidad și Tobago, cu scopul de a recupera sentimentele frumoase față de regiunea Caraibelor, în ciuda politicilor locale lipsite de succes.
2 thoughts on “Poeme de Fred D’Aguiar”